Stanomir: Iohannis le-a înşelat încrederea românilor şi i-a împins acum într-o situaţie teribilă
Politologul Ioan Stanomir a atras atenţia, în podcastul "THIS IS THE STORY" realizat de Tudor Muşat, că fostul preşedintele Klaus Iohannis le-a înşelat încrederea românilor şi i-a împins într-o situaţie teribilă, a creat fundalul pentru apariţia unei antipolitici, dar care este şi antidemocratică.
Jurnalist: Călin Georgescu pare că a devenit simbolul acestei retorici antisistem. Şi asta cred că ne spune nişte lucruri despre cultura politică a României, nu doar despre instituţiile care nu au văzut sau au înţeles... adică în care noi de fapt ne punem în faţă ca societate, ca naţie, această oglindă şi ea ni-l arată pe Călin Georgescu. Contează numele sau contează un anume tip de personaj care e imaginea dorinţelor şi felul în care vrem noi să ne raportăm la nişte lucruri? Şi apare Georgescu în oglindă.
Ioan Stanomir: Asta este, mai degrabă, o viziune psihanalizabilă. Şi eu, personal, nu împărtăşesc viziunile psihanalizabile. Societăţile sunt entităţi complexe în cadrul cărora conflictele sunt naturale. Poate că trebuie să ne aducem aminte că principala formă de formare a individului este lectura.
Copiilor li se citeşte de către părinţi. Nu li se pun în faţă telefoanele mobile ca să adoarmă acolo cu ecranul în faţă. Această paranteză cred că este necesară fiindcă dislexia, alienarea şi însingurarea prin mediile digitale explică impasul în care ne aflăm acum. Lectura asta înseamnă. Lectura, teatrul, filmul, arta, interioritatea, intimitatea, durerea, singurătatea, iubirea – acestea sunt elementele care îl fac pe om.
Noi, dacă reducem omul doar la un fel de entitate psihanalizabilă, uităm că omul este şi impuls sexual şi cu toţii ştim că impulsurile sexuale au un rol care e ambivalent. Nu le putem nega, dar nu le putem ridica nici la nivelul de singură definiţie a fiinţei umane. La fel este şi cu societăţile.
Societatea noastră este o societate complexă în care convieţuiesc mai multe societăţi. Nu toţi cei care s-au îndreptat spre Călin Georgescu doresc scoaterea României din Uniunea Europeană şi din NATO. Nu toţi cei care l-au votat sunt de acord cu retorica sa antisemită, dar ei sunt pregătiţi să treacă cu vederea aceste lucruri pentru că socot că domnul Călin Georgescu, în mod fals aş spune eu, serveşte unui scop mai înalt.
Or, noi trebuie să avem această conversaţie cu compatrioţii noştri pentru a le explica un lucru extrem de simplu: că dacă accepţi antisemitismul, retorica pro-rusă, retorica pro-totalitară, nu mai există niciun alt scop pe care îl serveşti.
Jurnalist: Care e scopul ăla mai înalt? Să disloci acest sistem care s-a...
Ioan Stanomir: Dislocarea sistemului, asanarea României. Vedeţi, în orice societate cum este a noastră, care a trecut prin variate forme de autoritarism în ultimul secol, între 1918 şi 2025, există potenţial de revoltă. Şi există potenţial pentru salvatori.
Eu aş vrea să reamintim celor care ne privesc. Domnul Călin Georgescu nu este primul salvator. Am avut, în perioada interbelică, salvatori – salvatori sângeroşi şi criminali. Corneliu Zelea Codreanu este primul dintre aceştia. Am avut apoi regi salvatori, autocraţi sângeroşi, Carol al II-lea. Am avut apoi un auto-intitulat mareşal, promotor al unor politici genocidare, Ion Antonescu, criminal de război după toate standardele dreptului internaţional.
I-am avut apoi pe toţi cei care au întruchipat comunismul în variatele sale ipostaze, culminând cu cel care, pentru mulţi dintre compatrioţii noştri, a fost salvatorul Nicolae Ceauşescu, cel aplaudat la scenă deschisă în Piaţa Palatului pentru că apăra în 1968 nu Cehoslovacia, ci propriul său tron. Şi am avut, după aceea, să nu uităm, pe Ion Iliescu, un înlocuitor de Ceauşescu, dar fără păcatele acestuia. I-am avut apoi pe Emil Constantinescu şi pe Traian Băsescu şi pe Klaus Iohannis – forme în care încrederea democratică s-a investit şi acest lucru trebuie spus – există şi o formă de mesianism democratic.
Preşedinţii Emil Constantinescu, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, cu respectul natural pentru domniile lor, pentru că sunt parte din istoria noastră şi trebuie să-i respectăm, îi putem critica, dar respectul datorat funcţiei este cel mai înalt. În forme variate, toate aceste personalităţi exponenţiale ale României din ultimele decenii au întruchipat speranţa.
Or, la un moment dat, ce observăm? Că acest elan în direcţia speranţei democratice nu mai este servit de politicienii democratici. Pentru că politicienii democratici, în particular Klaus Iohannis, îşi abandonează cetăţenii. Să nu uităm, Klaus Iohannis, ca şi Traian Băsescu, ca şi Ion Iliescu, se înscrie la această constelaţie stelară de preşedinţi realeşi.
Să nu uităm, poate că e important să reamintim. Preşedintele României este cel care e ales cu cel mai mare număr de voturi şi este singurul în care încrederea cetăţenilor se încarnează în mod direct. El este întruchiparea în formă vie a statului nostru. E, dacă vreţi, o metaforă politică. El sau ea este statul.
Jurnalist: De aici şi dezamăgirea curând, în momentul în care nu o livrează.
Ioan Stanomir: Dezamăgirea faţă de falşii profeţi nu duce la spirit critic, ci la investirea în alţi falşi profeţi. Ca să lărgim puţin peisajul, să examinăm puţin cazul Republicii Franceze, care are drept întemeietor un autentic salvator, generalul de Gaulle, opus unui fals salvator, mareşalul Petain.
După o constelaţie de preşedinţi remarcabili sau acceptabili, îl avem pe Emmanuel Macron. Care produce, ce? Condiţiile pentru apariţia unor falşi mesia în spaţiul francez. Goleşte, practic, peisajul politic de partidele tradiţionale şi este acum obligat, într-un moment de disperare, să recurgă la cine? La supravieţuitorii fostelor partide pe care le-a denunţat: socialişti, centrişti, gaullişti. Pentru că asta este ironia. Macron a golit un teren, s-a dorit refondator, dar, atenţie, nu oricine este generalul de Gaulle, nu oricine este Washington, nu oricine este Ronald Reagan, nu oricine este Konrad Adenauer, nu oricine este Francois Mitterrand, nu oricine este Margaret Thatcher, nu oricine este Corneliu Coposu, nu oricine este Iuliu Maniu, nu oricine este Elisabeta Rizea, nu oricine este Monica Lovinescu. Ca glasul tău să răsune în inimile oamenilor, este nevoie de ceva neauzit şi neînţeles de aceşti oameni care îţi trădează încrederea. Este vorba de onestitate.
Iar preşedintele Iohannis, ca să mă întorc la povestea noastră, i-a împins pe români într-o situaţie teribilă. Înşelându-le încrederea, a creat fundalul pentru apariţia unei antipolitici, dar care este şi antidemocratică.
