Spectaculoasa istorie a parfumului (I)

Latinescul „perfumum” însemna „răspândirea de fum”. În antichitate, obiceiul era ca parfumurile să fie arse ca ofrande aduse zeilor, de aici şi numele de Parfum. Primii care au descoperit „parfumul” au fost, din câte se cunoaşte, sumerienii, care la vremea lor, aveau un bun negoţ cu parfumuri, din care câştigau destul de bine. În perioada culturii mesopotamiene, parfumurile şi uleiurile erau folosite ca un simbol al nobleţei, dar şi din pură plăcere. În „BIBLIOTECA” sumerienilor, cercetătorii au descifrat un număr foarte mare de reţete pentru obţinerea uleiurilor şi parfumurilor, arătând rolul jucat de acestea în diferite ceremonii, cât şi în viaţa de zi cu zi. Descoperirile arheologice arată că, în momentul de maximă ascensiune a civilizaţiei mesopotamiene, se dezvoltase o adevărată industrie cosmetică, iar izvoarele scrise sunt şi astăzi o sursă de inspiraţie. În mormântul reginei sumeriene Schubab au fost găsite un ibric pentru turnat esenţe, un borcan cu filigran din aur, în care se ţinea vopseaua pentru buze şi câteva parfumuri. Literatura sumeriană face referire la parfumuri şi uleiuri aromate prin celebra Epopee a lui GHILGAMESH. La rândul lor, egiptenii fabricau uleiuri parfumate în fabricile însemnate din Alexandria.

Primele flacoane erau din alabastru şi au fost confecţionate în Corint. Romanii au fost primii care au trecut de la recipientele de ceramică la cele de sticlă, dând parfumului o notă de frumuseţe şi grandoare. Au apărut parfumuri de crin, iris, trandafir şi iasomie care aduceau mult belşug oraşelor feniciene şi greceşti. Cea mai cunoscută aromă sau parfum a acelor vremuri era „tămâia” care a fost produsă prima oară în regatul arab al Omanului, urmată îndeaproape de şofran, scorţişoară, mirt şi aloe.

Un chimist arab, AL–KINDI (Alkindus) scrie în secolul al 9-lea, o carte despre parfumuri intitulată „Cartea chimiei parfumurilor şi distilării”. Aceasta numără peste o sută de reţete de uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice şi înlocuitori de medicamente scumpe. Cartea descrie 107 metode şi reţete pentru prepararea parfumurilor, cât şi realizarea echipamentelor pentru prepararea parfumurilor, cum ar fi alambicul. Nu trebuie să uităm nici de medicul musulman Avicenna, ce a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta fiind o procedură frecventă.

Interesant este faptul că parfumurile şi esenţele aromatice apar menţionate foarte des în Vechiul Testament, demonstrând cât de preţioase erau acestea pentru evrei, care deşi erau păstori şi cultivatori, au deprins secretele fabricării parfumurilor de la preoţii egipteni.

Grecia joacă un rol important în istoria parfumurilor, deoarece aici idealurile frumuseţii, armoniei, proporţiei şi echilibrului au jucat un rol fundamental, nu doar în artă ci şi în viaţa de zi cu zi. Homer a scris că zeii Olympului i-au învăţat pe oameni secretele fabricării şi folosirii parfumurilor, iar în numeroase scene ale mitologiei greceşti, parfumurile erau create de zeiţe, nimfe sau alte personaje. Din Grecia parfumurile ajung la Roma. Primii bărbieri şi parfumieri au ajuns la Roma venind dintr-o colonie elenă, din sudul Italiei. Aici, în cadrul ceremoniilor religioase, numărul şi varietatea parfumurilor erau impresionante. În timpul Renaşterii, nobilii nu ar fi putut să îşi imagineze viaţa fără aceste delicate arome, iar cei din familia Medici erau renumiţi pentru aceasta. Parfumierul personal al Catherinei de Medici pe nume René (Renato il fiorentino) avea laboratorul legat printr-un pasaj secret de apartamentul acesteia, astfel că nicio formulă nu se putea fura. Datorită lui René, Franţa devine foarte repede, unul din centrele europene de parfumuri şi produse cosmetice.

După cruciade, cel mai mare succes îl are apa de trandafir, iar în epoca Renaşterii lumea cea bună, reginele şi curtezanele, descopereau alte parfumuri ce soseau din Asia şi America, cu ingrediente de cacao, vanilie, piper, tutun sau cardamom. La toate curţile regale parfumul este impregnat peste tot, pe piele, haine, evantaie, peruci şi chiar şi pe mobilă. Primul preparat celebru a fost „Apa Reginei Ungariei”, din rozmarin. În secolul al XVIII-lea, Apa de colonie era folosită în baie, ca apă de gură, pe o bucăţică de zahăr, în vin. Frumuseţea flacoanelor de sticlă se schimbă, apărând flacoanele de sticlă cu aur şi cu pietre preţioase. Trece destul de mult timp până apare „vaporizatorul”, abia în secolul al XIX-lea, când industria de parfumuri explodează în producţia de serie, cu elemente de sinteză. Către sfârşitul secolului al XIX-lea apar şi marile magazine cu produse de lux exclusiviste. Evoluţia parfumului se extinde în anii ‘50 şi către partea masculină, când ia naştere prima apă de toaletă pentru bărbaţi.

Nasul

Parfumierul sau „nasul” este cel care creează licorile magice. În trecut tehnicile erau rudimentare, materiile erau strivite, date prin răzătoare, fierte, impregnate cu grăsimi, extracte de diverse rădăcini şi răşini. Acum se folosesc centrifuga, distilarea în vid, extracţia cu solvenţi volatili. Combinarea esenţelor bine drămuite va rămâne pe vecie secretul parfumierului. Alchimistul poate recunoaşte peste 3.000 de mirosuri diferite, iar în laboratorul său îşi compune formulele şi le probează pe bucăţele de hârtie. Poate lucra la o compoziţie luni de zile, uneori ani, în căutarea aromei perfecte. Acum există circa 1.000 de parfumieri în lume. Dintre ei, mai puţin de 50 sunt „nasuri” în stare să creeze noi tendinţe. În anul 1730 apare primul parfumier celebru, pe nume Gian-Maria Farina, ce a creat „Aqua Mirabilis”, mai cunoscută în zilele noastre drept „Apa de Colonie”.

Lui Francois Coty i se datorează apariţia familiilor de cosmeticale (pudră, ruj de buze, etc.) derivate de la un parfum. În anul 1889, Aime Guerlain crează Jicky, considerat a fi primul mare parfum franţuzesc şi de asemenea, primul care combină esenţele naturale cu cele sintetice. Mulţi cred că sinteza nu are nicio legătură cu poezia parfumului, dar trebuie să admită că materiile prime, în special cele animale, sunt rare, scumpe, dificil de procurat şi necesită manipulări complicate. Sinteza a contribuit la protejarea faunei şi florei, dar mai ales a făcut ca parfumul să fie accesibil tuturor. Geniile (parfumierii), aproape întotdeauna bărbaţi, rămân în umbra capodoperelor lor.

Aşa s-a întâmplat, de pildă cu Ernest Beaux, cel care a creat Chanel no. 5, cu Edmond Roudnitska, care a creat pentru Dior, Diorissimo şi Eau Sauvage. Henri Almeras a conceput în 1929, Joy cel mai scump parfum din lume pentru foarte mult timp, deoarece vom vedea mai târziu care este acum cel mai scump parfum.

Parfumurile pot fi grupate în diferite familii olfactive, care includ atât parfumurile masculine cât şi pe cele feminine.

1. FLORALE. Familia cea mai importantă a esenţelor destinate doamnelor. Inspiraţia o constituie cel mai adesea o floare sau mai multe flori. Când se foloseşte o singură floare parfumurile se numesc soliflore, ca exemplu avem Diorissimo ce are ca bază lăcrămioara.

2. LEMNOASE. Grupează mai ales note masculine. Parfumuri cu esenţe lemnoase, în special lemn de santal sau de cedru şi paciuli.

3. FOUGERE (Ferigă). Parfumuri ce au o bază de lavandă, cumarin (a fost extras din boabe de Tonka) şi muşchi de stejar. Această familie este numită după parfumul Fougere Royale produs de Houbigant, primul care a utilizat această bază. Aici se regăsesc multe parfumuri bărbăteşti ce au ca bază mirosuri erbacee sau lemnoase.

4. ORIENTALE. O clasă de parfumuri ce combină esenţa de vanilie sau alte esenţe de natură animală, cu esenţe florale sau lemnoase.

5. PIELE. Parfumuri ce combină esenţe de miere, tutun, lemn şi gudron de lemn, cu un miros ce se aseamănă cu cel de piele.

6. CHIPAROS. Chypre este numele parfumului creat de Francois Coty, ce a dat denumirea aceste familii de parfumuri. Aici întâlnim un amestec de bergamote, muşchi de stejar, paciuli şi labdanum.

7. HESPERIDE (CITRICE). Parfumuri care până de curând constau în special în ape de colonie răcoritoare datorită esenţelor citrice. Producerea unor noi compuşi aromatici, a permis crearea unor noi parfumuri ce utilizează cu precădere esenţe citrice.

Compoziţia parfumurilor: compoziţii şi concentraţii

Uleiurile nediluate, atât cele naturale cât şi cele sintetice, conţin concentraţii ridicate de compuşi volatili, ce pot provoca anumite alergii, răni dacă sunt aplicate pe piele, sau pot deteriora îmbrăcămintea. Uleiurile aromatice sunt diluate cu o cantitate precisă de solvent, pentru a le face mai uşor de utilizat. Ca solvenţi se utilizează jojoba, uleiul de cocos sau ceara, dar solventul cel mai des folosit este etanolul sau un amestec de etanol cu apă.

Proporţia de uleiuri aromatice dintr-un parfum determină tipul acestuia.

Extras de parfum: 20%-40% compuşi aromatici

Apă de parfum: 10%-30% compuşi aromatici

Apă de toaletă: 5%-20% compuşi aromatici

Apă de colonie: 2%-3% compuşi aromatici

Depozitarea parfumurilor

Parfumurile se pot degrada la temperaturi ridicate, în prezenţa luminii, a oxigenului şi a prafului. Dacă este bine depozitat, parfumul îşi poate păstra calităţile mulţi ani de zile, iar temperatura ideală este între 3 şi 7 grade Celsius.

Problemele de sănătate cauzate de parfumuri

O dată cu creşterea interesului pentru calitatea produselor consumate cât şi a implicaţiilor asupra sănătăţii, au şi apărut primele acuzaţii la adresa parfumului, cât şi a produselor parfumate în general. Aceste acuze au apărut, deoarece producătorii de parfumuri nu sunt obligaţi să informeze cumpărătorii în legătură cu compoziţia chimică a parfumurilor. Această reglementare e prevăzută datorită secretului comercial.

Riscurile datorate utilizării parfumurilor sunt cel mai des cauzate de următorii factori:

1. iritarea epidermei însoţită de mâncărimi sau umflături. Persoanelor cu boli de piele li se recomandă să evite contactul cu produsele parfumate.

2. factori ce pot declanşa crize de astm.

3. prezenţa în compoziţia parfumurilor a ftalaţilor, substanţe chimice cancerigene.

4. unele ingrediente sintetice pot cauza probleme hormonale, sistemul endocrin fiind grav afectat.

5. în elementele sintetice găsim multe chimicale care sunt recunoscute ca fiind toxice, unele dintre ele fiind folosite la spray-urile împotriva insectelor.

6. unii compuşi din parfumurile sintetice au fost detectaţi, ulterior utilizării, în grăsimea umană, dar şi în laptele femeilor ce alăptează.

Lista poate continua, dar cel mai important este să acordaţi atenţie sensibilităţilor pe care le aveţi.

În concluzie parfumurile sunt minunate, sunt dorite şi preţuite, dar totul trebuie făcut cu echilibru şi precauţie. Pentru ce utilizăm parfumurile? Pentru că ne place un anumit miros, sau aromă şi pentru că vrem să atragem atenţia asupra noastră. Dorinţa de a ieşi în evidenţă, într-o formă sau alta, ne va costa în mod sigur ceva. Armonia şi echilibrul ne pot ajuta să ne protejăm de multe probleme, ştiute sau neştiute, care ar putea să ne ia prin surprindere.

Va urma