Şova intră cu locomotiva în conducerea CFR Marfă
alte articole

Membrii Consiliului de Administraţie al CFR Marfă au fost demişi, miercuri seara, în urma unei şedinţe cu acţionarii companiei la care a participat şi Adrian Nica, şeful Corpului de Control al Ministrului Transporturilor.
"Au fost reprezentanţii Adunării Generale a Acţionarilor la şedinţă. S-au prevalat de un articol de lege pentru a ne demite. Eu consider că nu am avut niciodată acţiuni care să prejudicieze compania. Voi discuta cu colegii mei şi vom vedea ce facem", a declarat pentru Hotnews.ro preşedintele demis al CA CFR Marfă, Liviu Radu.
"La şedinţă au fost membrii AGA, însă nu îi ştiu pe toţi pentru că şi AGA a fost schimbată de curând. A mai fost şi domnul Adrian Nica, şeful Corpului de Control de la Minister", a mai precizat fostul preşedinte CFR Marfă.
Consiliul de Administraţie al CFR Marfă fusese numit conform prevederilor OUG109/2011, ordonanţa privind managementul privat în companiile de stat.
Schimbarea de la CFR survine după ce, în urmă cu o săptămână, au avut loc demiteri în masă şi la Tarom. Consiliul de Administraţie Tarom a fost demis în condiţiile în care rezultatele raportate de companie în 2013 erau încurajatoare, profitul net crescând cu 35,5%, la 71,96 milioane lei iar traficul de pasageri începea să arate semne de accelerare, în urma introducerii unor rute noi în a doua jumătate a anului 2013, conform unui comunicat remis de Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar minoritar al companiei.
Dan Şova a înlocuit întregul Consiliu de Administraţie în urma unei şedinţe intempestive, unde a sosit împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei.
Radu Merica, preşedintele Consiliului de Administraţie demis, a comparat acţiunea lui Dan Şova cu naţionalizările comuniste din anii 50: "O demonstraţie de forţă demnă de naţionalizările comuniste din anii 50 când ocupai o companie privată cu poliţia, cu Securitatea", a caracterizat Merica incursiunea lui Şova la Tarom.
"Faptul că există o tăcere în lumea politică ne arată foarte clar că niciun partid nu îşi doreşte de fapt managementul privat", a mai declarat Radu Merica, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno - Germane şi fost manager al grupului de companii al omului de afaceri Ion Ţiriac.
Merită menţionat că surse apropiate discuţiilor dintre guvern şi delegaţia FMI-BM-CE au declarat pentru hotnews.ro că Dan Şova le-a transmis reprezentanţilor troicii că vrea să scoată companiile controlate de Ministerul Transporturilor de sub incidenţa guvernanţei corporative (OUG 109/2011).