Şoşoacă, pe cale să împărtăşească soarta Anamariei Gavrilă. 17 parlamentari pregătesc plecarea din SOS [Surse]

Diana Sosoaca
Loredana Diacu
29.05.2025

Partidul SOS România se confruntă cu o nouă criză majoră, în contextul în care 17 parlamentari sunt pe cale să părăsească formaţiunea condusă de Diana Şoşoacă. Potrivit unor surse politice, aceştia intenţionează să-şi anunţe retragerea în bloc, într-un gest coordonat care ar putea avea loc în luna iunie, scrie Ştiripesurse.ro.

Decizia vine pe fondul nemulţumirii profunde faţă de stilul de conducere al liderei partidului. Sursele afirmă că Diana Şoşoacă ar exercita un control excesiv asupra formaţiunii, blocând orice iniţiativă a parlamentarilor fără acordul ei expres şi transformând partidul într-o entitate dominată strict de voinţa sa personală.

Tensiunile din interiorul SOS România nu sunt o noutate. Seria plecărilor din ultimele luni a evidenţiat problemele grave de funcţionare internă. Recent, senatoarea Olga Onea şi deputatul Florin Jianu au anunţat că părăsesc grupurile parlamentare ale partidului, adaugându-se unei liste deja lungi de demisii care au slăbit coeziunea formaţiunii.

Un rol important în actuala ruptură l-ar putea avea europarlamentarul Luis Lazarus, şi el aflat în conflict cu Diana Şoşoacă. Conform aceloraşi surse, Lazarus ar sprijini înfiinţarea unui nou grup parlamentar format din cei care vor părăsi SOS România.

Această criză survine într-un context de declin continuu al partidului. Deşi la începutul legislaturii SOS România deţinea 38 de mandate – 27 de deputaţi şi 11 senatori – formaţiunea a pierdut constant membri importanţi. În februarie, cinci parlamentari, printre care Ecaterina-Mariana Szoke şi Ştefan-Alexandru Băişanu, au devenit neafiliaţi. În martie, fostul lider de grup Dumitru Coarnă a lansat acuzaţii grave la adresa conducerii, invocând un climat de ostilitate şi relatând episoade tensionate, inclusiv injurii şi blesteme adresate electoratului suveranist.

Dacă cele 17 plecări anunţate se vor concretiza, partidul ar putea pierde statutul de grup parlamentar în ambele camere ale Parlamentului, ceea ce l-ar face aproape irelevant în actuala legislatură. În schimb, foştii membri ai SOS România ar putea încerca o reorganizare politică sub un nou brand suveranist, în afara influenţei Dianei Şoşoacă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor