Sora liderei protestelor din Bielorusia, Maria Kolesnikova, spune că moare de foame în închisoare

Atunci când liderul bielorus Alexandr Lukaşenko a folosit întreaga forţă a aparatului său de securitate pentru a distruge demonstraţiile în masă din 2020, Maria Kolesnikova a fost considerată un simbol al sfidării de către protestatari.

Răpită de pe stradă de ofiţeri mascaţi, membra opoziţiei a fost urcată într-o dubă, condusă la graniţa cu Ucraina şi ameninţată cu expulzarea „vie sau în bucăţi”.

Ea şi-a rupt paşaportul în bucăţi mici pentru a contracara încercarea de a o expulza. Mai târziu, la proces, a zâmbit şi a dansat în cuşca sălii de judecată. Ea a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru acuzaţii precum conspiraţie pentru preluarea puterii.

La patru ani de la arestarea sa, Kolesnikova, în vârstă de 42 de ani, este ţinută izolată într-o celulă minusculă şi împuţită, unde toaleta este o gaură în podea, afirmă sora sa, Tatsiana Khomich, citată de Reuters.

Pe baza informaţiilor pe care le-a obţinut din surse care includ foşti deţinuţi, greutatea Mariei Kolesnikova a scăzut la doar 45 kg, deşi are o înălţime de 175 cm, iar un ulcer stomacal perforat o face să nu tolereze majoritatea alimentelor din închisoare, a declarat Khomich.

Ultima dată i s-a permis să scrie familiei sale în luna februarie a anului trecut. Scrisorile care i-au fost trimise din lumea exterioară au fost rupte în faţa ei de către personalul închisorii, i s-a spus lui Khomich.

„Cred că acesta este un moment critic, deoarece nimeni nu poate supravieţui mult timp în astfel de condiţii”, a declarat ea pentru Reuters într-un interviu din afara Bielorusiei. „O torturează, practic. Este tortură psihologică, dar şi fizică”.

Ministerul bielorus de Interne nu a răspuns la o cerere de comentarii privind condiţiile de detenţie ale Kolesnikovei.

De la începutul lunii iulie, Lukaşenko a eliberat 78 de persoane condamnate pentru activităţi de protest din cele aproximativ 1.400 desemnate de grupurile pentru drepturile omului drept prizonieri politici. Activiştii spun că mai multe graţieri ar putea coincide cu sărbătoarea Unităţii Naţionale din 17 septembrie.

Însă criticii lui Lukaşenko spun că nu văd nicio schimbare reală de politică. Toate personalităţile pro-democraţie sunt încă în spatele gratiilor, inclusiv Kolesnikova, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiaţki, şi Siarhei Tihanouski, soţul liderului opoziţiei exilat Sviatlana Tihanuskaia.

Lukaşenko a negat săptămâna aceasta că ar exista deţinuţi politici în Bielorusia. El a spus că persoanele eliberate până acum au fost graţiate din diferite motive, inclusiv unele care erau bolnave sau nebune.

„De ce să-i ţinem acolo (în închisoare), să-i hrănim pe cheltuiala publică? Le dăm drumul. Ei sunt sub controlul deplin al agenţiilor de aplicare a legii de aici”, a spus el. Biroul său nu a răspuns la o cerere de comentarii suplimentare.

Pentru Lukaşenko, demonstraţiile în masă din 2020, declanşate de alegerile pe care opoziţia şi Occidentul l-au acuzat că le-a furat, au marcat un moment decisiv în cele trei decenii de regim autoritar.

Ani de zile, el s-a bucurat de avantajele de a se afla într-un „stat unitar” cu Rusia - în special energie ieftină - făcând în acelaşi timp doar ceea ce trebuia pentru a face Occidentul să creadă că ar putea fi capabil de reforme.

Odată cu zdrobirea protestelor, el şi-a distrus relaţiile cu Statele Unite şi Uniunea Europeană şi a devenit îndatorat preşedintelui Vladimir Putin, care l-a sprijinit cu împrumuturi şi cu promisiunea unui ajutor poliţienesc suplimentar în caz de nevoie.

Lukaşenko a permis Rusiei să lanseze din Bielorusiei un element-cheie al invaziei sale la scară largă din Ucraina şi apoi să amplaseze acolo rachete nucleare tactice. El l-a ajutat pe Putin să dezamorseze o revoltă a grupului de mercenari Wagner în 2023 şi a jucat un rol în schimbul major de prizonieri Est-Vest de luna trecută.

Unii observatori cred că acesta este neliniştit cu privire la amploarea dependenţei sale de Moscova şi speră să repare unele legături cu UE prin eliberarea disidenţilor.

Pavel Slunkin, un fost diplomat bielorus care trăieşte în prezent în străinătate, a declarat că Lukaşenko ar putea spera că statele UE îşi vor returna ambasadorii care - cu excepţia celui din Ungaria - au fost retraşi în 2020 pentru a arăta că nu îl mai recunosc ca lider.

„Cred că el încearcă doar să reînceapă jocul cu Uniunea Europeană”, a declarat Slunkin.

Nigel Gould-Davies, fost ambasador britanic în Bielorusia, a declarat că eliberarea prizonierilor reprezintă o revenire la o tactică pe care Lukaşenko a folosit-o în trecut pentru a obţine favoruri din partea UE.

Un diplomat UE a declarat că nu se poate avea încredere în Lukaşenko până când nu vor fi eliberaţi toţi deţinuţii politic. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a solicitat, de asemenea, eliberarea acestora; acesta a salutat măsurile luate până în prezent, dar a condamnat ceea ce a numit o represiune susţinută.

Sora Mariei Kalesnikava, Khomich, a declarat că nu vede niciun sfârşit al represiunii, dar că Occidentul ar trebui să-l încurajeze pe Lukaşenko să continue să elibereze prizonieri.

Întrebată dacă ar fi dispusă să solicite Kolesnikova o graţiere din partea lui Lukaşenko, aşa cum au trebuit să facă prizonierii eliberaţi până acum, ea a răspuns că nu este sigură: „Dar sper că, dacă i se va oferi o astfel de oportunitate, o va folosi.”