Socul, un remediu natural pentru detoxifierea organismului

Socul este un arbust din familia Caprifoliacee care creşte în pădurile din Europa şi din Asia occidentală şi cuprinde 20-30 de specii. Sambucus nigra, socul negru, cu fructe negre, este specia cea mai răspândită în Europa. Spontan, se găseşte mai ales în locuri necultivate şi umede, de-a lungul şanţurilor, pe marginea drumurilor, în păduri umede şi pe malurile cursurilor de apă; este o plantă nitrofilă, prezenţa sa indicând un sol bogat în azot. Socul este folosit şi ca plantă ornamentală pentru garduri vii iar în ultimul timp este cultivat datorită multiplelor sale proprietăţi.

Numele său provine de la cuvântul grecesc "sambuché" care indică un instrument muzical. De fapt, în trecut, din ramurile goale ale plantei se realiza un fel de flaut. Au fost găsite dovezi ale folosirii sale datând din epoca de piatră. Era considerat o "plantă magică", căreia i-au fost atribuite abilităţi supranaturale de protecţie împotriva "răului".

Socul înfloreşte la sfârşitul primăverii şi începutul verii, între lunile aprilie şi iunie, în funcţie de latitudine. Florile sunt mici, în formă de stea, de culoare albă sau crem până la gălbui, dispuse în inflorescenţe cu aspect de umbrelă, intens aromate pentru a atrage o mulţime de insecte. Fructele, sub forma unor mici bobiţe negre, lucioase, dispuse în ciorchine, sunt foarte apreciate de păsări. Socul atrage multe vietăţi, oferă adăpost şi hrană multor păsări şi insecte care se hrănesc cu frunzele, florile, polenul şi fructele lui.

În Egiptul antic socul era folosit pentru tratarea arsurilor. În medicina tradiţională, florile de soc au fost utilizate pentru a "curăţa sângele", datorită capacităţii sale de a stimula diureza şi transpiraţia (aspirină vegetală). Fitoterapia modernă a încercat să dea o valoare ştiinţifică acestor utilizări, identificând în compoziţia plantei numeroase substanţe care ar justifica acţiunile sale benefice.

Socul conţine uleiuri esenţiale, taninuri, acizi organici, mucilagii, săruri de potasiu, zahăr, fructoză, substanţe minerale, o cantitate mare de vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E şi un număr de glicozide cum ar fi rutina şi sambunigrina.

Florile sunt bogate în flavonoide, cu efect benefic pentru sistemul circulator. Flavonoidele ajută la scăderea fragilităţii capilare.

Fitocomplexul plantei favorizează de asemenea eliminarea acidului uric (foarte util în caz de gută). Este calmant, folosit în caz de insomnie, migrene, dureri de cap, tulburări nervoase. Este tonic general, diuretic, util în boli de rinichi (nefrită ) şi laxativ, mai ales în cazul constipaţiei de natură nervoasă, antiviral, în special pentru Herpes simplex.

Infuzia de flori uscate, obţinută din 2 linguriţe la o cană de apă, filtrată după 5 minute şi îndulcită cu miere este un bun remediu pentru afecţiuni ale căilor respiratorii, eficient împotriva tusei, răcelii, gripei datorită acţiunii sale sudorifice, antitermice, anticatarale şi expectorante.

De asemenea, ajută digestia, are efect antiinflamator, antinevralgic şi emolient.

Din florile uscate de soc şi fructe de soc uscate, culese când ajung la maturitate (foarte închise la culoare, moi şi dulci la gust) se obţine o pulbere, iar din florile de soc şi fructele care nu au ajuns complet la maturitate (cu o culoare roşie spre violet), se prepară tinctura, ambele cu multiple întrebuinţări terapeutice. Printre altele, specialiştii în fitoterapie recomandă tinctura ca un excelent dezintoxicant şi în curele de slăbire asociată cu un regim alimentar adecvat.

Pentru uz extern, se prepară o infuzie din 40 g plantă la 1l apă; se pot face spălături sau se pot aplica comprese locale care grăbesc cicatrizarea ţesutului afectat în caz de leziuni ale pielii, arsuri uşoare, în infecţii cutanate, de exempu în furunculoză datorită proprietăţii de a grăbi maturarea colecţiei purulente. Folosite sub formă de vapori, infuzia ajută la decongestionarea mucoasei nazale.

Din frunze se poate prepara un unguent calmant pentru echimoze (vânătăi), entorse, răni, degerături. Frunzele arse erau folosite pentru îndepărtarea insectelor, iar infuzia de frunze era pulverizată pe plante pentru a le proteja de afide şi omizi, şi combaterea eficientă a ciupercilor.

În cosmetică se utilizează florile, atât pentru a pregăti loţiuni calmante, de albire şi tonifiere a feţei cât şi pentru măşti astringente, decongestionante, emoliente şi de normalizare a secreţiei sebacee.

Florile proaspete sunt bune în salate, salate de fructe, în omlete, clătite şi pentru pregătirea unei băuturi răcoritoare foarte apreciate - socata, cu acţiune energizantă, diuretică şi laxativă, fără a folosi părţile verzi ale umbrelelor. Florile uscate mai sunt utilizate pentru a da o aromă de muscat vinurilor albe, sau intră în compoziţia ceaiurilor de slăbit. Pentru a păstra în condiţii bune strugurii, viticultorii francezi pun în lădiţe un rând de struguri şi un rând de flori de soc uscate.

Fructele de soc, mai puţin cunoscute, sunt printre cele mai puternice detoxifiante folosite în fitoterapie şi au o valoare terapeutică asemănătoare cu aceea a afinelor, cu condiţia obligatorie de a fi coapte, fructele verzi fiind toxice.

În alimentaţie se utilizează fructele pentru jeleuri, dulceaţă, sirop şi diferite tipuri de prăjituri, ca un colorant şi aromatizant cu multe utilizări diferite.

Din trunchiul de soc se obţine un lemn de esenţă tare.

Fructele crude şi toate părţile verzi ale plantei conţin un glicozid, sambunigrina, care are un anumit grad de toxicitate ce ar putea duce, în doze mari, la vomă şi spasme intestinale, astfel că nu trebuie să supradozăm preparatele din soc. La nevoie putem apela la sfaturile unui fitoterapeut.

Datorită relaţiei existente între minte şi corp, pentru a ne bucura de o adevărată sănătate şi armonie interioară, este necesar să ne purificăm nu numai corpul ci şi mintea.