Societatea de tip Big Brother a Partidului Comunist ameninţată de virusul Wuhan

Deşi epidemia globală de coronavirus a ajuns doar de câteva săptămâni pe prima pagină a ziarelor internaţionale, locuitorii din Wuhan ştiu despre virus de la începutul lunii decembrie, subliniază un articol al Project Syndicate.

Cu toate acestea, tocmai datorită dictaturii hi-tech consolidată sub preşedintele chinez Xi Jinping, informaţiile nu au fost făcute publice şi virusul a fost lăsat să se răspândească.

În cartea sa din 2016 "Dictatura Perfectă: China secolului 21", politologul norvegian Stein Ringen descrie China contemporană drept o „controlocraţie”, argumentând că sistemul său de guvernare bazat pe teroare a fost transformat într-un nou regim radical mai greu şi mai ideologic decât ceea ce era înainte, sub marxismul tradiţional. „Controlocraţia” Chinei poartă acum responsabilitatea principală pentru răspândirea atât de vastă a epidemiei de virus Wuhan care loveşte imperiul roşu şi întreaga lume.

În ultimii opt ani, conducerea centrală a Partidului Comunist Chinez a luat măsuri pentru a consolida autoritatea personală a preşedintelui Xi Jinping, precum şi pentru extinderea puterii Comitetului Permanent al Partidului Comunist, în detrimentul ministerelor şi guvernelor locale şi provinciale. Autorităţile centrale au întreprins, de asemenea, o represiune susţinută asupra disidenţei, care a fost resimţită pe toate domeniile vieţii sociale şi politice chineze.

Sub controlocraţie, site-uri web deja cenzurate au fost închise; avocaţi, activişti şi scriitori au fost arestaţi. La fel de important, sistemul instalat de Xi Jinping după 2012 conduce, de asemenea, direcţia dezvoltărilor tehnologice în China. Sisteme cloud, tehnologie Big Data şi inteligenţă artificială (AI) sunt toate implementate (deseori cu ajutor din partea occidentului) pentru a consolida controlul guvernului central asupra societăţii.

Primul caz de coronavirus a apărut la Wuhan, capitala provinciei Hubei, pe la jumătatea lunii noiembrie 2019 şi, încă de pe la mijlocul lui decembrie, autorităţile chineze aveau dovezi că virusul ar putea fi transmis printre oameni. Cu toate acestea, guvernul nu a recunoscut oficial epidemia la televiziunea naţională decât în ​​20 ianuarie. În acele şapte săptămâni, poliţia din Wuhan a arestat opt ​​cadre medicale pentru că au încercat să tragă alarma pe social media. Au fost acuzaţi de „răspândirea zvonurilor” şi de perturbarea „ordinii sociale”.

Între timp, guvernul regional Hubei a continuat să ascundă numărul real al cazurilor de coronavirus până când oficialii locali s-au întâlnit cu guvernul central la jumătatea lunii ianuarie. În acest caz, depăşirea cenzurii şi a blocajului birocratic a risipit orice oportunitate de a ţine epidemia sub control înainte ca aceasta să se răspândească în Wuhan, un oraş de 11-14 milioane de oameni. Până la 23 ianuarie, când guvernul a anunţat în cele din urmă o carantină impusă asupra rezidenţilor Wuhan, aproximativ cinci milioane de oameni părăsiseră deja oraşul, mulţi purtând virusul către alte zone şi declanşând epidemia care acum se răspândeşte în China şi în restul lumii.

Când a devenit evident că adevărata scară a epidemiei era mult mai mare decât se afirma oficial, opinia publică chineză a fost cuprinsă de un amestec predictibil de furie, frică şi disperare. Oamenii au intrat pe Internet pentru a-şi exprima furia şi frustrarea. Dar nu a durat mult timp şi regimul comunist a blocat şi mai mult canalele de comunicare, limitând sever capacitatea jurnaliştilor şi cetăţenilor în cauză să transmită informaţii necesare despre criză.

Apoi, pe 3 februarie, după ce Xi Jinping a prezidat a doua reuniune a Comitetului Permanent cu privire la epidemie, aparatul de propagandă al CP a primit ordin să „ghideze opinia publică şi să consolideze controlul informaţiilor”. Astfel că acum tehnologia este utilizată pentru a monitoriza on-line întreaga opinie publică chineză.

Controlocraţia se desfăşoară acum cu viteză maximă, folosind algoritmi de recunoaştere facială, imagine şi voce, pentru a anticipa şi a suprima orice critică potenţială a guvernului şi pentru a stinge toate informaţiile „neoficiale” despre epidemie.

Pe 7 februarie, Li Wenliang, unul dintre medicii care a încercat să tragă alarma despre focar, a murit din cauza coronavirusului, eveniment care a declanşat valuri de indignare pe reţelele de socializare. Publicul chinez îl comemorează deja ca erou şi o victimă care a încercat să spună adevărul. Milioane de chinezi au apelat la reţelele de socializare pentru a-şi exprima durerea şi pentru a cere guvernului chinez să-şi prezinte scuzele.

Pentru prima dată de la venirea la putere, maşina de cenzură de înaltă tehnologie a lui Xi s-a întâlnit cu o rezistenţă masivă a unor milioane de internauţi chinezi. Controlocraţia este pusă la încercare. Totuşi, cel mai probabil, focarul în sine va fi folosit pentru a justifica şi mai mult supravegherea şi controlul populaţiei.

Xi Jinping este un dictator aparent de neclintit. Dar dictatura sa este departe de a fi „perfectă”. Nevoia sa obsedantă de a controla informaţiile a privat cetăţenii chinezi de dreptul de a şti ce se întâmplă în comunităţile lor şi, eventual, de propriile corpuri.

Începând cu 9 februarie, focarul a ucis peste 900 de persoane şi a infectat alte 40.000 în peste 25 de ţări. Cu toate tehnologiile sale digitale avansate şi puterea economică şi militară extraordinară, China este guvernată ca şi cum ar fi o autocraţie pre-modernă. Poporul chinez merită mai mult. Din păcate, ei vor continua să plătească un preţ enorm pentru despotismul hi-tech al lui Xi Jinping.