Soarele nostru devine din ce în ce mai activ, iar NASA nu ştie de ce
La sfârşitul ultimului ciclu solar din 2019, previziunile oficiale indicau că următorul ciclu va fi la fel de slab ca şi precedentul, scrie Science Alert.
Aceste previziuni s-au dovedit greşite. Actualul ciclu solar 25 s-a dovedit a fi mult mai puternic decât se aşteptau NASA şi NOAA. Acum, oamenii de ştiinţă spun că activitatea Soarelui se află pe o traiectorie ascendentă, în afara limitelor ciclului solar de 11 ani. De fapt, o nouă analiză a datelor sugerează că activitatea Soarelui a crescut treptat din 2008.
„Toate semnele indicau că Soarele intra într-o fază prelungită de activitate redusă”, spune fizicianul Jamie Jasinski de la Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA. „Aşadar, a fost o surpriză să vedem că tendinţa s-a inversat. Soarele se trezeşte încet.”
Soarele pare o prezenţă constantă şi liniştitoare zi de zi, dar de fapt este destul de temperamental şi schimbător. O schimbare particulară pe care o suferă este ceea ce numim ciclul solar. La fiecare 11 ani aproximativ, Soarele suferă o creştere a activităţii până la maximul solar, înainte de a se reduce din nou la minimul solar.
Această activitate se manifestă printr-o creştere semnificativă a petelor solare, a erupţiilor solare şi a ejecţiilor de masă coronală la maximul solar, moment în care polii Soarelui îşi inversează polaritatea. Totul este foarte normal; dacă numărul nu ar fi dezvăluit acest lucru, ne aflăm în prezent în al 25-lea ciclu solar înregistrat, ceea ce înseamnă că oamenii de ştiinţă observă acest fenomen de secole, folosind petele solare ca indicator pentru a înregistra activitatea solară.
Cu toate acestea, chiar şi cu această bogăţie de date despre ciclul solar, prezicerea comportamentului Soarelui este o artă inexactă. În interiorul Soarelui se întâmplă mult mai multe lucruri decât ştim noi, provocând schimbări pe care oamenii de ştiinţă încă încearcă să le explice.
De exemplu, într-o perioadă de 70 de ani, între 1645 şi 1715, aproape că nu au apărut pete solare, perioadă cunoscută sub numele de Minimul Maunder. O perioadă similară de acalmie a avut loc între 1790 şi 1830, cunoscută sub numele de Minimul Dalton.
„Nu ştim cu adevărat de ce Soarele a trecut printr-un minim de 40 de ani începând cu 1790”, spune Jasinski. „Tendinţele pe termen lung sunt mult mai puţin previzibile şi sunt ceva ce încă nu înţelegem complet.”
Ciclurile solare 22 şi 23, care au început în 1986 şi, respectiv, 1996, au fost destul de medii în ceea ce priveşte activitatea petelor solare. În ciuda acestui fapt, presiunea vântului solar a scăzut constant pe parcursul ambelor cicluri, ceea ce i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să creadă că ne-am putea îndrepta către ceva similar evenimentelor Maunder sau Dalton.
În 2008, a început ciclul solar 24, care a devenit unul dintre cele mai slabe cicluri solare înregistrate în ceea ce priveşte activitatea petelor solare şi a erupţiilor solare. Oamenii de ştiinţă credeau că ciclul solar 25 va fi similar, dar nivelul său de activitate s-a dovedit a fi mai ridicat, mai consistent cu un ciclu solar mediu.
Jasinski şi colegul său, fizicianul spaţial Marco Velli de la JPL, au analizat acum datele solare pe termen lung şi au descoperit ceva surprinzător. În 2008, la începutul ciclului solar 24, vântul solar a început să devină mai puternic şi a continuat să crească constant de atunci.
Această putere este măsurată în viteză, densitate, temperatură, presiune termică, masă, impuls, energie şi magnitudinea câmpului magnetic, toate acestea înregistrând o creştere.
Soarele este o maşinările extrem de complexă, iar un lucru este clar: este foarte dificil să se prevadă ce va face în continuare. Jasinski şi Velli consideră că descoperirile lor indică faptul că am putea asista la o intensificare a fenomenelor meteorologice spaţiale violente, cu vânturi puternice, furtuni solare, erupţii şi ejecţii de masă coronală.
Rezultatele lor sunt, de asemenea, în concordanţă cu un alt aspect al comportamentului Soarelui: ciclul Hale. Acesta este reprezentat de perechi de cicluri solare, fiecare ciclu Hale durând 22 de ani şi terminându-se când polii magnetici revin la polarităţile lor iniţiale. Un număr tot mai mare de dovezi sugerează că ciclul Hale este ciclul primar, iar fiecare ciclu solar reprezintă doar jumătate din ciclul complet.
În prezent, presiunea vântului solar este încă mai mică decât era la începutul secolului al XX-lea. Singura modalitate de a afla ce se va întâmpla de acum înainte este să continuăm observaţiile pentru a vedea dacă presiunea va continua să crească sau va rămâne stabilă.
Descoperirile au şi implicaţii mult mai ample, adaugându-se dovezilor tot mai numeroase că numărul petelor solare prezintă, în cel mai bun caz, o imagine incompletă. Trebuie să studiem un catalog mult mai amplu al comportamentului solar dacă dorim să înţelegem dinamica acestei stele sălbatice şi frumoase.
Cercetarea a fost publicată în The Astrophysical Journal Letters.
