Sirienii nu se mai tem de Al Assad

Opoziţia din străinătate - condusă de Consiliul Naţional Sirian (CNS) - nu este cunoscută de majoritatea cetăţenilor supuşi propagandei regimului. Există însă şi o opoziţie siriană internă care a devenit activă şi care nu pare să se mai teamă de represiunea regimului. În opinia sa, experienţa Irakului arată că trebuie pus în aplicare cât mai repede 'un model sirian' şi să fie angajat un dialog responsabil cu autorităţile, pentru demararea tranziţiei şi a evita 'un război civil'. Este însă posibil dialogul? Este una din întrebările care îi divizează pe opozanţi, notează marţi ziarul ABC.

Şeicul Mouaz al-Khatib al-Hassani este de părere că singura alternativă este negocierea, deşi autorităţile 'nu ştiu decât să mintă'. 'Autorităţile nu ştiu să folosească decât forţa de aceea vrem să cadă regimul. Nu vrem un colaps al sistemului şi suntem deschişi unui dialog fără condiţii în afara Siriei şi cu prezenţa presei internaţionale. Cel mai bine este ca Al Assad să plece şi să evite o baie de sânge', spune al Hassani. El a fost primul care a vorbit despre libertăţi la moscheea din Omeyas în 1995, motiv pentru care i s-a interzis să mai predice.

Bashar Al Assad a venit la putere în 2001 cu o agendă de schimbări sub braţ care, după 11 ani, de abia dacă au fost aplicate. Bassam Abu Abdullah, membru de 30 de ani al partidului Baas crede că este încă posibilă schimbarea din interior. 'Schimbarea Constituţiei şi alegeri prezidenţiale... sunt singura opţiune de schimbare, fără ca ţara să fie cuprinsă de haos'. Abdullah, profesor de Relaţii Internaţionale la Universitatea din Damasc, recunoaşte că 'regimul a făcut greşeli', dar adaugă: 'Ceea ce trăim nu este o revoluţie. Vor să scindeze axa pe care am format-o alături de Iran şi Hezbollah împotriva Israelului. Oare Qatarul şi Arabia Saudită sunt exemple de libertate şi drepturi ale omului', se întreabă el.

La sediul Partidului Voinţei Poporului este veselie. Fostul Partid Comunist face parte din cele patru formaţiuni intrate în legalitate, iar liderul său, Kadri Jamil, crede că este 'unul din succesele acestor zece luni de libertate complicată: oamenii încep să vorbească de politică fără teamă'. 'Discursul nostru este clar: sistemul trebuie să evolueze în mod treptat până la schimbarea radicală. Nu servesc modelele din Yemen sau Libia, vrem propria cale'.

Bashar Al Assad a urmat aceiaşi paşi ai dictatorilor lumii arabe. Mai întâi a negat criza, apoi i-a acuzat pe duşmanii externi de provocarea sa şi în final a promis reforme cu gândul de a se perpetua la putere. 'Primele proteste paşnice au fost reprimate cu brutalitate. Acum se văd consecinţele, violenţa naşte violenţă', asigură şeicul Mouaz, care justifică astfel crearea Armatei Siriene de Eliberare (ASL). Kadri Jamil este de aceeaşi părere: 'Lipsa de libertate politică a făcut ca regimul să trateze revendicările populare cu metode învechite. Fără dezbateri, doar reprimare'. Soluţionarea problemei interne a Siriei se complică din cauza înarmării progresive a opozanţilor care cu ajutorul dezertorilor din armată au format ASL.

Prezenţa elementelor radicale religioase îi preocupă pe opozanţi, deoarece aceştia capătă 'o pondere importantă pe teren iar cu ei nu există posibilitate de dialog', deplânge Louay Hussein, care constată venirea de radicali 'mai ales din Irak'. Şeicul Mouaz, încearcă totuşi să minimalizeze chestiunea: 'Acum în rândurile opozanţilor, demnitatea este mai presus de extremiştii pe care regimul vrea să-i scoată în faţă, pentru a ne dezbina şi a ne întoarce unii împotriva altora'.

Loialii regimului susţin că 'grupuri armate utilizează populaţia civilă drept scuturi umane, de aceea armata face uz de întreaga sa forţă', potrivit profesorului Abu Abdullah. Lucru contestat de analişti şi diplomaţi, care spun că tocmai loialii lui Al Assad nu folosesc de întreaga maşinărie militară, de teama unei reacţii a comunităţii internaţionale şi de posibila pierdere a sprijinului Rusiei şi Chinei. Cei doi mari aliaţi, care i-au mai rămas Siriei şi care, până în ultimul moment, s-au împotrivit la Consiliul de Securitate al ONU unei intervenţii împotriva Damascului.