Siria, alegerile prezidenţiale fixate pe 3 iunie

(ANWAR AMRO / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
22.04.2014

Alegeri prezidenţiale pe 3 iunie. De marţi 22 aprilie, se depun candidaturile. Re-alegerea lui Assad pare să nu aibă nici un obstacol.

Alegerile prezidenţiale din Siria vor avea loc pe trei iunie, a fost anunţat de către preşedintele parlamentului sirian, Jihad al-Laham, citat de agenţia de ştiri Sana. Secţiile de votare pentru cetăţenii sirieni care locuiesc în străinătate se vor deschide, în schimb, la 28 mai. De mâine şi până în luna mai, depunerea de candidaturi va fi posibilă la Curtea Constituţională siriană, a adăugat al-Laham. Din sondajele de opinie este mai mult decât probabil să iasă din nou numele lui Bashar al-Assad.

Tratativele dintre regim şi opoziţie au fost deja uitate, iar războiul continuă, provocând sute de morţi.

Votul survine în mijlocul războiului dintre loialii lui Assad şi rebeli.

În fiecare zi există noi victime, Siria se scufundă tot mai mult în haos şi violenţă, iar despre negocieri de pace nu mai vorbeşte nimeni serios.

Dincolo de bunele intenţii, cifrele cu privire la tragedia umanitară continuă să fie impresionante, după cum reiese din datele referitoare la persoanele refugiate din cauza conflictului care a început în urmă cu trei ani.

Regimul lui Bashar Assad a câştigat o putere tot mai mare, datorită sprijinului concret acordat de Iran şi de miliţia libaneză Hezbollah, iar astăzi, nimeni nu ar fi dispus să emită pronosticuri privind colapsul acestuia. Una dintre probleme este divizarea în rândul facţiunilor rebele. Pe de o parte există Armata Siriană Liberă, care se bucură de sprijinul Statelor Unite, pe de altă parte se află islamiştii extremişti, cu organizaţii cum ar fi Frontul Al-Nusra şi Statul Islamic din Irak şi Levant (celebrul Isis).

Preşedintele sirian nu acceptă condiţiile, preferând să meargă pe drumul său. Intenţia lui este într-adevăr aceea de a conduce ţara la vot pentru a obţine o legitimitate populară.

China împreună cu Rusia şi-au folosit în repetate rânduri dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU pentru a bloca orice iniţiativă diplomatică mai serioasă şi a proteja guvernul preşedintelui Bashar al-Assad de sancţiunile sau intervenţiile militare ale Statelor Unite.

Rebelii sirieni l-au acuzat, recent, pe preşedintele Bashar al-Assad că a folosit din gaze toxice pe străzile capitalei Damasc. Aceştia au postat un material video în care patru persoane par a fi pe moarte din cauza unui atac chimic. Assad a fost acuzat că a folosit gazul chimic de patru ori numai în luna aprilie.

Serviciile secrete americane au certitudinea în noaptea de 11 spre 12 aprilie a avut loc cel mai grav atac chimic lansat de regimul lui Assad, în ciuda faptului că Rusia aruncă responsabilitatea asupra rebelilor.

Surse care lucrează pe teren pentru guvernul SUA spun că atacul a început între 2.30 şi 6 dimineaţa, deci cu intenţia clară de a maximiza numărul de victime, deoarece în acel moment oamenii se aflau încă în pat. Rachetele încărcate cu substanţe chimice, probabil gaz sarin, au lovit cel puţin nouă districte din Ghouta de Est.

Italia, Marea Britanie, Franţa şi Germania au făcut un pas formal cu Secretarul General Ban Ki-moon, cerându-i să-l autorizeze pe Sellstrom imediat pentru a inspecta Ghouta. Consiliul de Securitate s-a reunit de urgenţă să discute despre atac şi despre cum poate fi depăşit impasul.

Dacă elementele preliminare adunate pe teren de către serviciile secrete vor fi confirmate, problema este reacţia preşedintelui Obama. În luna august 2013 a declarat că utilizarea de arme chimice a fost "linia roşie", care nu trebuia depăşită: în iunie, Obama l-a acuzat pe Assad de acest lucru şi a autorizat trimiterea de arme rebelilor.

Dar între timp, de marţise depun candidaturile, Siria se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor