Simone Tempestini în formă maximă la Raliul Iaşului

Campionul naţional en-titre s-a impus, duminică, în Raliul Iaşului - etapa cu numărul şapte din cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Betano (CNRB), fiind cronometrat cu timpul de 01 h 20 min 57 sec 2/10.
Simone Tempestini a câştigat Raliul Iaşului. (Raliul Iaşului/facebook)
Marius Drăgoi
05.09.2022

Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Skoda Fabia Rally 2) a câştigat, duminică, Raliul Iaşului, etapa a şaptea a Campionatului Naţional de Raliuri Betano (CNRB), informează site-ul Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Cei doi au terminat cursa după 01 h 20 min 57 sec 2/10, podiumul fiind completat de Sebastian Barbu/Bogdan Iancu (Skoda Fabia Rally 2 Evo), la 01 min 53 sec 5/10 de câştigători, respectiv Bogdan Marişca/Sebastian Itu (Skoda Fabia R5), la 02 min 22 sec 1/10.

Sebastian Barbu conduce în clasamentul general al piloţilor, locurile doi şi trei fiind ocupate de Simone Tempestini şi Andrei Gîrtofan.

Penultima etapă a sezonului va fi Raliul Clujului, în perioada 7-9 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor