Ce spune Bertolucci despre Musetti după ce l-a învins pe Medvedev la Roma

Lorenzo Musetti   (wikipedia)
Veronica Petrică
14.05.2025

Fostul jucător de tenis, acum un celebru comentator Sky, a spus următoarele despre creşterea exponenţială a lui Lorenzo, care a reuşit să-l învingă pe Daniil Medvedev şi să se califice în sferturi la turneul de 100 de puncte din Italia.

Paolo Bertolucci îşi exprimă bucuria după victoriile la Roma ale sportivilor italieni: Sinner, Musetti şi Paolini. Despre victoria lui Jannik Sinner împotriva lui Francisco Cerundolo în două seturi, acesta a scris:

"Cea împotriva argentinianului a fost o victorie importantă, care marchează un pas înainte semnificativ, deoarece adversarul de astăzi este printre primi opt jucători pe zgur din lume. Jannik a ieşit dintr-o situaţie complicată cu argentinianul, care la un moment dat în primul set părea să aibă meciul în mână. A scos la iveală clasa şi abnegaţia care îl fac unic şi a întors totul: acestea sunt meciurile de care are cea mai mare nevoie pentru că doar prin două sau trei meciuri ca acesta va putea reveni în top aşa cum l-am lăsat acum trei luni. Roma este un turneu care a început cu un nivel mai moale al adversarilor şi apoi, zi de zi, creşte, aşa cum trebuie. Ruud? Ar fi un adversar dificil împotriva căruia nu poţi avea nicio cădere şi să joci toate punctele, aşa cum face Jannik atât de bine. Aceste meciuri sunt cele care îl dărâmă fizic, dar mai ales mental, în perspectiva turneelor viitoare. Pentru mine, Jannik este între 75 şi 80 la sută după seara asta", a declarat Bertolucci, potrivit Corriere dello sport.

Lorenzo Musetti a trecut de rusul Medvedev la capătul unui meci care a fost întrerupt timp de doupă ore din cauza polii. mement în care italianul avea punct de meci.

Despre noua apariţie în topul tensimenilor italieni, Bertolucci a spus:

"În ultimul an, Lorenzo a schimbat literalmente viteza. Din băiat a devenit bărbat şi ascensiunea nu s-a terminat, după părerea mea. Pentru felul în care se mişcă pe teren, pentru maturitatea sa şi pentru loviturile pe care le are, după părerea mea este un jucător de top 5. Are toate mijloacele să ţintească spre asta. Din iulie anul trecut a avut o schimbare incredibilă. Înainte, irosea atâtea mingi şi atâtea lovituri, era fragil mental, dar acum a devenit un alt jucător."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor