Simion a trimis cererea de anulare a alegerilor nesemnată corespunzător la CCR. Reacţia unui cunoscut politolog

Politologul Cristian Preda a reacţionat, joi, după ce fostul prezidenţiabil AUR George Simion a trimis la Curtea Constituţională cererea de anulare a alegerilor nesemnată corespunzător.
"Ce a depus George Simion la CCR nu este o contestaţie, ci o lamentaţie. Şeful AUR se plânge că a fost criticat şi că servitutea sa faţă de Rusia a fost denunţată fără înconjur. Textul nu conţine nicio probă a vreunei fraude. Candidatul nici nu l-a semnat în original, aşa cum cere legea. CCR i-a transmis ieri că-l poate semna înainte de reunirea Curţii. Adică, până azi la 10. Mă aştept ca plângerea să fie respinsă în unanimitate. Ce vrea 'copilul năzdrăvan' e circ, nu democraţie", a declarat Cristian Preda.
Reamintim că CCR a anunţat că, în data de 20 mai, ora 23:41, a primit prin intermediul poştei electronice, un înscris, în formă scanată, intitulat "Cerere de anulare a alegerilor".
Cererea a fost semnată olograf, în copie, de George Simion, însă legea prevede că cererile adresate CCR trebuie să fie semnate olograf, în original, sau prin utilizarea semnăturii electronice calificate, până la data şi ora dezbaterilor.
Curtea Constituţională a fixat termen de judecată pentru cererea de anulare a alegerilor pentru data de 22 mai, ora 10:00.
În eventualitatea respingerii cererii, CCR va organiza şedinţa solemnă pentru confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în data de 22 mai, ora 12:00.