Sigmar Gabriel: extinderea coloniilor evreieşti ar putea împiedica încheierea păcii cu palestinienii
alte articole
“Suntem îngrijoraţi că extinderea nelimitată a construcţiilor de colonii va face ca o soluţie cu două state să fie imposibilă şi ar putea creşte riscul pentru declanşarea unor conflicte în Orientul Mijlociu, inclusiv pentru un posibil război”, a declarat joi ministrul german de Externe Sigmar Gabriel.
Remarcile lui Gabriel au avut loc după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a declarat că SUA nu va mai insista pe o soluţie cu două state şi va susţine soluţia asupra căreia vor cădea de acord cele două părţi.
Schimbarea politicii SUA a fost întâmpinată de critici puternice din partea palestinienilor şi a comunităţii internaţionale, inclusiv ONU şi Liga Arabă.
Gabriel a declarat că un vot recent în parlamentul israelian pentru autorizarea construirii de noi colonii, care sunt ilegale conform legii internaţionale, a complicat şi mai mult situaţia din regiune.
Relaţiile dintre Israel şi Germania s-au tensionat recent după ce Berlinul a contestat angajamentul premierului israelian Benjamin Netanyahu referitor la o soluţie cu două state pentru pacea cu palestinienii.
Ultima rundă de negocieri între israelieni şi palestinieni a fost blocată în 2014. Unul dintre obstacolele majore ale acestor negocieri sunt activităţile israeliene de colonizare, ce sunt văzute ca fiind ilegale de către comunitatea internaţională.
Tel Aviv-ul a ignorat Rezoluţia 2334 adoptată de Consiliul de Securitate al ONU în decembrie 2016, care a condamnat construirea de colonii, etichetând-o ca o “încălcare flagrantă a legii internaţionale”.
Impulsionat de învestirea preşedintelui american Donald Trump în luna ianuarie, Israelul a aprobat construirea a aproximativ 6.000 de noi unităţi de locuit în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, unde palestinienii doresc să îşi instaleze capitala viitorului lor stat.
Câţiva miniştri israelieni au discutat recent despre anexarea Cisiordaniei, atrăgând un val puternic de condamnări şi avertismente din partea palestinienilor şi a comunităţii internaţionale.