"Sentimentul de sine este alterat" - Efecte ale cipurilor pe care firma lui Musk vrea să le pună în craniul oamenilor
Studiile arată că noua tehnologie a lui Elon Musk îţi poate schimba mintea în moduri ciudate şi tulburătoare. Potrivit unui material publicat de Insider, startup-ul neurotehnologic al lui Musk, Neuralink, a lucrat încă de la înfiinţarea sa, în 2016, pentru implantarea unui cip cerebral în craniul unui om. După ani de teste pe animale, Musk a anunţat, în decembrie, că firma plănuia să iniţieze teste pe oameni în termen de şase luni (deşi nu era prima dată când susţinea că aceste teste sunt la orizont).
Sursa citată afirmă că Neuralink a petrecut peste o jumătate de deceniu descoperind cum să convertească semnalele creierului în emiteri digitale - imaginaţi-vă că aţi putea să mutaţi un cursor, să trimiteţi un mesaj text sau să tastaţi într-un procesor de text doar cu un gând. Deşi iniţial se concentrează pe cazuri de utilizare medicală, cum ar fi ajutarea persoanelor paralizate să comunice, Musk a aspirat să aducă cipurile Neuralink la scară largă - pentru a pune, după cum a spus, un "Fitbit [un dispozitiv informatic portabil - n.r.] în craniul tău".
Compania lui Musk nu este singurul grup care lucrează la interfeţe creier-computer sau la sisteme care facilitează comunicarea directă între creierul uman şi computerele externe. Alţi cercetători au analizat utilizarea BCI-urilor [O interfaţă creier -calculator (BCI). Este un sistem care determină intenţia funcţională - dorinţa de a schimba, mişca, controla sau interacţiona cu ceva din mediul înconjurător - direct din activitatea creierului - n.tr.] pentru a recupera simţurile pierdute şi pentru a controla protezele, printre alte aplicaţii. Deşi aceste tehnologii se află încă la început, ele există de suficient timp pentru ca cercetătorii să îşi facă din ce în ce mai bine o idee despre modul în care implanturile neuronale interacţionează cu mintea noastră.
După cum a spus Anna Wexler, profesor asistent de filozofie în cadrul Departamentului de Etică Medicală şi Politici de Sănătate de la Universitatea din Pennsylvania: "Bineînţeles că provoacă schimbări. Întrebarea este ce fel de schimbări provoacă şi cât de mult contează aceste schimbări?".
A interveni în funcţionarea delicată a creierului uman este o chestiune delicată, iar efectele nu sunt întotdeauna de dorit sau intenţionate. Persoanele care utilizează BCI-uri pot simţi un sentiment profund de dependenţă faţă de dispozitive sau ca şi cum sentimentul de sine a fost alterat. Înainte de a ajunge în punctul în care oamenii vor sta la rând pentru a li se implanta un smartphone în creier, este important să ne confruntăm cu pericolele şi capcanele etice unice ale acestora.
De la science-fiction la o industrie de un miliard de dolari
În filmul "The Terminal Man" din 1974, un bărbat primeşte un implant cerebral invaziv pentru a-l ajuta să-şi gestioneze crizele. În timp ce operaţia pare iniţial un succes, lucrurile se precipită atunci când expunerea susţinută la cip îl face să intre într-o criză psihotică. Aşa cum se întâmplă de obicei în filmele SF, un om de ştiinţă avertizează asupra dezastrului încă de la început, comparând implanturile cu lobotomiile din anii 1940 şi 1950.
"Au creat un număr necunoscut de legume umane. Acele operaţii au fost efectuate de medici care erau prea dornici să acţioneze", afirmă el.
În timp ce oamenii nu au produs încă maşini zburătoare sau misiuni umane pe Marte, BCI-urile ar putea fi cea mai importantă tehnologie care nu numai că a ajuns din urmă, dar, în unele cazuri, a depăşit primele reprezentări ştiinţifico-fantastice. Peste 200.000 de persoane din întreaga lume folosesc deja un anumit tip de BCI, majoritatea din motive medicale.
Poate că cel mai cunoscut caz de utilizare este cel al implanturilor cohleare, care le permit persoanelor surde să audă, într-un anumit sens. Un alt caz de utilizare proeminent este cel al prevenirii crizelor de epilepsie: dispozitivele existente pot monitoriza activitatea semnalelor cerebrale pentru a prezice crizele şi pentru a avertiza persoana în cauză, astfel încât aceasta să poată evita anumite activităţi sau să ia medicamente preventive. Unii cercetători au propus sisteme care nu numai că ar detecta, dar ar şi preveni crizele prin stimulare electrică, aproape exact mecanismul descris în "The Terminal Man". Implanturile pentru persoanele care suferă de boala Parkinson, depresie, TOC şi epilepsie sunt testate de ani de zile pe oameni.
Îmbunătăţirile recente în domeniul inteligenţei artificiale şi al materialelor de detectare neuronală au făcut ca dispozitivele să fie mai puţin invazive şi mai uşor de scanat, ceea ce a atras în mod natural un val de finanţare privată şi militară. Paradromics, Blackrock Neurotech şi Synchron sunt doar câţiva dintre concurenţii finanţaţi prin capital de risc care lucrează la dispozitive pentru persoanele paralizate. În noiembrie anul trecut, un start-up numit Science a dezvăluit un concept de interfaţă bioelectrică pentru a ajuta la tratarea orbirii. Iar în septembrie anul trecut, Magnus Medical a primit aprobarea de la Food and Drug Administration pentru o terapie de stimulare cerebrală vizând tulburarea depresivă majoră.
Neuralink, între timp, a fost afectată de un istoric de promisiuni exagerate - de exemplu, nu a reuşit să respecte termenele de livrare şi, după cum se pare, a declanşat o anchetă federală cu privire la încălcarea legii protecţiei animalelor. Firma de informaţii de piaţă Grand View Research a evaluat piaţa globală a implanturilor cerebrale la 4,9 miliarde de dolari în 2021, iar alte firme au estimat că cifra s-ar putea dubla până în 2030.
Deocamdată, BCI-urile sunt limitate la domeniul medical, însă au fost propuse o gamă largă de utilizări nemedicale pentru această tehnologie. O cercetare publicată în 2018 a relatat despre participanţii care au folosit BCI pentru a se conecta cu numeroase aplicaţii pe o tabletă Android, inclusiv pentru a tasta, a trimite mesaje şi a căuta pe internet doar imaginându-şi mişcări relevante. Printre aplicaţiile mai speculative se numără participarea la jocuri video, manipularea realităţii virtuale sau chiar primirea directă a unor date, cum ar fi mesaje text sau videoclipuri, ocolind necesitatea unui monitor. Acestea pot suna a science-fiction, dar realitatea este că am ajuns într-un punct în care barierele culturale şi etice pentru acest tip de tehnologie au început să le depăşească pe cele tehnice. Şi, în ciuda naturii fictive a "The Terminal Man", turnura sa dezastruoasă ridică întrebări reale cu privire la efectele neintenţionate ale BCI-urilor.
O minte modificată
Nu au existat cazuri confirmate de dezlănţuiri violente de tipul "The Terminal Man" cauzate de BCI-uri, dar există dovezi convingătoare care sugerează că dispozitivele pot provoca schimbări cognitive dincolo de domeniul lor de aplicare.
Unele dintre aceste schimbări au fost pozitive; la urma urmei, BCI-urile sunt menite să schimbe anumite lucruri la utilizatorii lor. Wexler, profesor de filosofie la Universitatea din Pennsylvania, a intervievat persoane cu Parkinson care erau supuse stimulării cerebrale profunde, un tratament chirurgical care presupune implantarea unor fire metalice subţiri care trimit impulsuri electrice la creier pentru a ajuta la reducerea simptomelor motorii şi a constatat că mulţi dintre ei îşi pierduseră sentimentul de sine înainte de a urma tratamentul.
"Mulţi au simţit că boala le-a răpit, într-un fel, cine erau. Are un impact real asupra identităţii tale, asupra sentimentului de sine, dacă nu poţi face lucrurile pe care crezi că eşti capabil să le faci.", a afirmat ea.
În aceste cazuri, BCI-urile i-au ajutat pe oameni să simtă că redevin ei înşişi, ajutând la tratarea bolii de bază.
Eran Klein şi Sara Goering, cercetători la Universitatea din Washington, au observat în mod similar schimbări pozitive în personalitate şi percepţia de sine în rândul persoanelor care utilizează BCI. Într-o lucrare din 2016 privind atitudinile şi consideraţiile etice din jurul BCI-urilor, aceştia au raportat că participanţii la studiu au simţit adesea că tratamentul i-a ajutat să-şi recupereze sinle "autentic", care fusese uzat de depresie sau de tulburarea obsesiv-compulsivă.
"Am început să mă întreb cine sunt eu, ce este depresia şi ce este stimulatorul", a spus un pacient.
Într-o conferinţă de la sfârşitul anului 2022 privind o cercetare similară, neuropsihologul Cynthia Kubu a descris un sentiment sporit de control şi autonomie în rândul pacienţilor pe care i-a intervievat.
Dar nu toate schimbările pe care cercetătorii le-au constatat sunt benefice. În interviurile cu persoane care au avut BCI-uri, Frederic Gilbert, profesor de filosofie la Universitatea din Tasmania, specializat în neuroetică aplicată, a observat unele efecte ciudate.
"Noţiunile de personalitate, identitate, organism, autenticitate, autonomie şi sine - acestea sunt dimensiuni foarte compacte, obscure şi opace. Nimeni nu este cu adevărat de acord cu privire la ceea ce înseamnă ele, dar avem cazuri în care este clar că BCI-urile au indus schimbări în personalitate sau în exprimarea sexualităţii", mi-a spus Gilbert.
De-a lungul a numeroase studii de interviu, Gilbert a observat că pacienţii au raportat faptul că nu s-au recunscut pe ei înşişi, sau ceea ce în cercetare se numeşte de obicei "înstrăinare".
"Ei ştiu că sunt ei înşişi, dar nu mai este ca înainte de implantare", a precizat el.
Unii au exprimat sentimentul că au noi capacităţi care nu au legătură cu implanturile lor, cum ar fi o femeie în vârstă de 50 de ani care s-a rănit în timp ce încerca să ridice o masă de biliard pe care credea că o poate muta singură. În timp ce o anumită înstrăinare ar putea fi benefică - dacă are ca rezultat un sentiment sănătos de stimă de sine, de exemplu - cazurile negative, cunoscute sub numele de înstrăinare deteriorantă, pot fi destul de supărătoare.
"A dus la cazuri extreme în care a existat o tentativă de sinucidere", a spus Gilbert.
Pentru persoanele care folosesc BCI-uri pentru a ajuta o afecţiune medicală semnificativă, este logic ca tratamentul să aibă un efect psihologic pozitiv. Dar când vine vorba de a lua în considerare cipurile cerebrale pentru uz popular, există mult mai multe îngrijorări în ceea ce priveşte aspectele negative.
Un smartphone în creier
Pe măsură ce tehnologia se îmbunătăţeşte, ne apropiem de viziunea lui Musk referitoare la un dispozitiv în craniu. Dar există motive să fim precauţi. La urma urmei, dacă este uşor să devii dependent de telefonul tău, gândeşte-te că ai putea fi mult mai dependent dacă acesta ar fi conectat direct în creierul tău.
Gilbert a povestit despre un pacient pe care l-a intervievat şi care a dezvoltat un fel de paralizie decizională, simţind în final că nu poate ieşi în oraş sau decide ce să mănânce fără să consulte mai întâi dispozitivul care îi arată ce se întâmplă în creier.
"Nu este nimic rău în a avea un dispozitiv care să completeze o decizie", a spus Gilbert, "dar, în cele din urmă, dispozitivul era un fel de a suplini persoana în luarea deciziei, scoţând-o din circuit".
Uneori, un pacient poate ajunge să se bazeze atât de mult pe dispozitivul lui încât să simtă că nu poate funcţiona fără el. Gilbert a întâlnit mulţi participanţi la studii care au căzut în depresie după ce au pierdut sprijinul venit de la dispozitivele lor şi le-au fost îndepărtate acestea, adesea pur şi simplu pentru că un anumit studiu a expirat sau a rămas fără finanţare.
"Tu evoluezi treptat cu el şi te obişnuieşti cu el. A devenit eu însumi", a declarat într-un interviu un participant anonim la studiu care primise un dispozitiv pentru a detecta semne de activitate epileptică.
Acest tip de dependenţă este agravat şi mai mult de faptul că BCI-urile sunt dificil de susţinut financiar şi de întreţinut, necesitând adesea o intervenţie chirurgicală invazivă pe creier pentru a le îndepărta şi reimplanta. Deoarece BCI-urile sunt în mare parte încă în faza de testare, nu există standarde universale sau un sprijin financiar stabil, iar multe dispozitive riscă să piardă brusc finanţarea. Cei care adoptă de timpuriu aceste dispozitive ar putea fi afectaţi de probleme legate de lanţul de aprovizionare, de actualizări hardware sau de falimentul unei companii.
Există, de asemenea, preocupări legate de confidenţialitate, deoarece un computer are acces la undele cerebrale.
"Dacă primiţi un dispozitiv care să vă ajute să vă mişcaţi braţul proteză, de exemplu, acel dispozitiv va capta şi alte surse de zgomot pe care poate nu doriţi să le aveţi în creierul dumneavoastră. Există o mulţime de zgomote de fond, iar aceste zgomote de fond pot fi descifrate. Acel zgomot este în mod necesar convertit, stând undeva în cloud", a spus Gilbert.
Cineva ar putea învăţa multe studiindu-vă undele cerebrale, iar dacă un hacker ar reuşi să vă acceseze datele, v-ar putea citi mintea, într-un fel, căutând expresii specifice ale activităţii semnalelor cerebrale.
Deoarece BCI-urile sunt încă limitate în principal la domeniul medical, majoritatea celor care le adoptă de timpuriu sunt fericiţi să facă acest tip de compromisuri.
"Dacă cineva are o dizabilitate care îl împiedică să comunice", a declarat Wexler, acesta este "în general destul de fericit dacă există o tehnologie care îi permite să facă acest lucru".
Dar, lăsând la o parte ideea că BCI-urile non-medicale ar introduce probabil o serie de noi probleme, este mai puţin clar dacă ar merita un compromis doar pentru a avea un Fitbit în cap.
Deşi suntem încă departe de viitorul cyborgian al minţilor interconectate electronic, profeţit de oameni precum Elon Musk, creşterea accelerată a industriei sporeşte urgenţa consideraţiilor etice, cândva limitate la science-fiction. Dacă un cip cerebral poate schimba părţi esenţiale ale personalităţii tale, companiile nu ar trebui să se grăbească să le pună în capul oamenilor. Wexler a spus că, deşi majoritatea oamenilor din industrie nu sunt atât de deschişi la utilizarea BCI-urilor ca produs de consum, ei cred totuşi că este posibil să se întâmple. În acest caz, a precizat ea, "întregul raport risc-beneficiu se schimbă".