Semeni vânt culegi furtună: insecuritate, la Conferinţa de securitate de la München
alte articole
Zilele acestea atenţia întregii lumi este îndreptată către Conferinta de Securitate de la Munchen unde vicepreşedintele Mike Pence este aşteptat astăzi.
Peste 500 de persoane vor participa astăzi la cea de-a 53-a ediţie a Conferinţei.
De la criza produsă de Brexit la propaganda împotriva "ştirilor false", la schimbările produse de alegerea lui Donald Trump, cooperarea dintre UE şi SUA în faţa provocărilor Rusiei, Chinei şi terorismului este şi ea pusă la încercare.
Climatul geopolitic este agravat de faptul că susţinerea pe care SUA o acordă Alianţei a fost pusă sub semnul întrebării de către noul preşedinte american Donald Trump.
Crize financiare majore bat şi ele la uşă, economiile Greciei şi Italiei fiind printre cele mai afectate.
Peste toate acestea, Trump a declarat că aşteaptă din partea Chinei modificări în ceea ce priveşte politicile financiare care să permită o competiţie corectă pe pieţele internaţionale. Sunt aşteptate, din acest motiv, războaie monetare şi comerciale.
Trump a declarat că Alianţa este "învechită" în forma sa actuală, iar dacă acest lucru nu ar fi fost suficient, politica duală adoptată de noul lider de la Washington faţă de Rusia ridică numeroase semne de întrebare şi îngrijorări majore mai cu seamă în ţările din Estul Europei.
Toate acestea sunt fructe ale nesiguranţei şi lipsei de control pe care mainstreamul politic le resimte în ultima perioadă.
Wolfgang Ischinger, un diplomat german şi gazda evenimentului din acest weekend, a declarat în Berlin ca niciodată în trecut participarea nu a mai fost atât de masivă. "Nu au existat niciodată atâtea întrebări pe marginea politicii externe".
Atenţia tuturor este îndreptată către delegaţia americană condusă de Mike Pence, care îşi face debutul în politica externă la Munich, unde va ţine un discurs.
În afară de Pence, delegaţia americană este compusă din Gen. r. James Mattis, actualul Secretar al Apărării şi senatorul republican John mccain, preşedintele Comisiei pentru Înarmare din Senatul american.
Ischinger anticipează, pe baza declaraţiilor făcute săptămâna aceasta, că SUA va asigura un suport de principiu pentru Alianţă, dar va cere o participare mai mare din punct de vedere financiar şi militar ţărilor europene.
Elita înţelege
La evenimentul de joi desfăşurat la Berlin organizatorii au prezentat Munich Security Report 2017, intitulat "Post-Adevăr, Post-Vest, Post-Ordine?" în care leagă apariţia şi dezvoltarea mişcărilor anti-globalizare de creşterea inechităţii sociale în societăţile occidentale şi de scepticismul accentuat cu privire la populaţiile musulmane din Europa, precum şi o pierdere generală a încrederii în instituţiile democratice.