Şeful senatorilor USR s-a întâlnit cu păgubiţii "escrocheriei NORDIS": Cere reînfiinţarea comisiei de anchetă

Ştefan Pălărie şi Ionuţ Moşteanu (USR)
Andrei Pricopie
14.04.2025

USR preia solicitarea păgubiţilor NORDIS şi cere reînfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă care "să lămurească împrejurările care au facilitat ca peste 2.000 de români să fie victimele unei escrocherii imobiliare".

Liderul grupului USR din Senat, Ştefan Pălărie, s-a întâlnit, luni, cu un grup de reprezentanţi ai păgubiţilor "escrocheriei NORDIS" şi a ascultat toate solicitările oamenilor.

Astăzi, în Senat, se votează trei iniţiative legislative menite fie să preîntâmpine repetarea ei, fie să ofere un plus de siguranţă celor care doresc să cumpere case sau apartamente, dar păgubiţii îşi doresc şi reînfiinţarea comisiei parlamentare care să găsească o soluţie şi pentru cei care au fost deja păcăliţi. Noua lege se va aplica doar pentru viitor.

În noiembrie, anul trecut, în plină campanie electorală, atât PSD, cât şi PNL au votat formarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru investigarea mafiei imobiliare, dar nu a avut nicio şedinţă.

"Această comisie nu s-a întrunit nici măcar o dată, iar atunci când se aflau în campanie electorală, PSD şi PNL se întreceau în a dori sau a promite că vor aduce adevărul de partea cetăţenilor. În privinţa păgubiţilor NORDIS, nu s-a schimbat nimic, mecanismele esenţiale nu au fost rezolvate. Prin urmare, USR solicită politicienilor din PSD şi PNL, dacă au mai făcut-o o dată în campanie electorală, să o facă şi astăzi, şi anume să-şi dea semnăturile şi acordul pentru reînfiinţarea acestei comisii de anchetă", a declarat Ştefan Pălărie.

Potrivit USR, reînfiinţarea comisiei se justifică în condiţiile în care până acum, în ciuda declaraţiilor publice, mecanismele care au putut permite un prejudiciu de aproape un miliard de lei nu au fost elucidate, cum nu se ştie din ce cauză instituţii importante ale statului, precum Inspectoratul pentru Calitatea în Construcţii, ANAF, Protecţia Consumatorilor, nu au acţionat la timp şi au permis ca astfel de ţepe să se întâmple.

"PSD şi PNL trebuie să renunţe odată pentru totdeauna la practica de a pune lupii paznici la oi, să pună reprezentanţi ai unor grupuri de interese în poziţia de preşedinte de comisie din Parlament", conchide liderul senatorilor USR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor