Dosarul lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, s-ar putea rejudeca după 9 ani de procese

Maricel Păcuraru (B1.ro)
Ana Ion
15.04.2025

Completul care judecă procesul lui Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV, a rămas fără magistrat după ce judecătoarea a fost promovată de CSM la Curtea de Apel Bucureşti, scrie G4Media.

Consecinţa este că dosarul s-ar putea rejudeca, cel puţin parţial, de către noul judecător, au explicat experţii în drept consultaţi de publicaţia citată.

Aceasta în condiţiile în care procesul se judecă de mai bine de 9 ani, fără ca dosarul să ajungă la un verdict, nici măcar în prima instanţă.

Între timp, unul dintre inculpaţi, fostul director al companiei Loteria Română, Gheorghe Benea, a decedat, potrivit motivărilor de pe portalul rejust.ro.

Experţi spun că faptele sunt prescrise iar miza este acum recuperarea pagubei de 5 milioane de euro.

Maricel Păcuraru a mai fost condamnat în 2014 la 4 ani de închisoare pentru fraudarea Poştei Române cu 3 milioane de euro.

În decembrie 2024, Tribunalul Bucureşti i-a anulat condamnarea lui Păcuraru pe motiv că infracţiunea de abuz în serviciu prin încălcarea de legislaţie secundară a fost dezincriminată de CCR.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată de DNA la Curtea de Apel Bucureşti.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor