Şeful Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer: Întreruperea tratamentelor e cuantificată în vieţi pierdute. Nu răspunde nimeni

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a declarat marţi, la Medika TV, că întreruperea tratamentelor de către bolnavii de cancer, ca urmare a lipsei de fonduri, este cuantificată în “vieţi pierdute”, adăugând că nimeni nu răspunde pentru acest lucru.
“Eu ştiu de la doctorii noştri că întreruperea tratamentelor înseamnă că ai aruncat banii pe fereastră până la momentul în care ai întrerupt tratamentul pentru că la reluare trebuie să o iei de la început. Mai mult decât atât, pui în pericol viaţa pacienţilor. Întreruperile tratamentelor sunt cuantificate în vieţi pierdute pentru care nu răspunde nimeni şi spunem acest lucru de mult timp.
Vreau să vă spun că, în acest moment, radioterapia nu mai este decontată din luna iunie în mediul privat, unde mai mult de 50% fac tratamente, pacienţii noştri. În curând nu o să mai fim primiţi nici la radioterapie, statul nu ne poate oferi nici necesarul de radioterapie, aşa încât situaţia noastră este critică”, a afirmat Irimia, citat de News.ro.
Totodată, Cezar Irimia a menţionat că bolnavii români nu au găsit înţelegere nici din partea Uniunii Europene:
“Am scris comisarului pentru Sănătate despre problemele cu care ne confruntăm, doamnei Stela Kirakidis, care a trimis scrisoarea noastră de strigăt de ajutor către Casa Naţională. Adică eu reclam că nu se întâmplă nimic în România, că sistemul ne-a abandonat, iar dumnealor trimit către sistem plângerea noastră. Ne-am săturat şi de Uniunea Europeană, şi de guvernanţii noştri, pentru că nu întrevedem nicio ieşire, nicio scăpare din acest clinci financiar în care ne zbatem. Oare cine ne-a adus aici?”