Şefa diplomaţiei UE: "Dragostea dură" a lui Trump în materie de apărare e mai bună decât deloc

Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat sâmbătă că Europa îşi consolidează cheltuielile pentru apărare după „dragostea dură” venită din partea administraţiei Trump, subliniind totodată necesitatea unor legături mai strânse cu regiunea Asia-Pacific, relatează Kyiv Post.
Vorbind la forumul de apărare Shangri-La din Singapore, Kallas a reacţionat la declaraţiile secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, care a descris insistenţele preşedintelui Donald Trump pentru creşterea cheltuielilor militare drept „dragoste dură”.
„Tot dragoste rămâne. Deci e mai bună decât lipsa ei”, a glumit Kallas când a fost întrebată ulterior despre discursul lui Hegseth.
Trump a cerut în mod constant ţărilor membre NATO să-şi crească bugetele de apărare, solicitând chiar până la 5% din PIB şi afirmând că Washingtonul nu va mai tolera „călătorii clandestini” care nu contribuie suficient.
Kallas a spus că „există ţări diferite în Europa, iar unii dintre noi ne-am dat seama de mult timp că trebuie să investim în apărare.”
„Este un lucru bun că facem mai mult, dar vreau să subliniez că securitatea Europei şi securitatea Pacificului sunt strâns legate între ele”, a adăugat ea.
Şefa diplomaţiei UE a menţionat exemplul Ucrainei, unde soldaţi nord-coreeni sunt deja activi, iar China furnizează echipamente militare Rusiei.
„Au fost nişte mesaje foarte ferme în discursul secretarului american al Apărării cu privire la China”, a afirmat Kallas.
„Cred că, dacă vă îngrijorează China, ar trebui să vă îngrijoreze şi Rusia”, a adăugat ea.
Uniunea Europeană doreşte să construiască „parteneriate în interesul nostru reciproc” în Asia-Pacific, inclusiv în domeniul apărării.
„Uniunea Europeană a schimbat viteza şi şi-a reimaginat propriul model – dintr-un proiect de pace, într-unul susţinut şi de apărare dură. Devenim rapid un partener global în domeniul securităţii”, a declarat Kallas.
La rândul său, Hegseth le-a spus delegaţilor: „Îi presăm pe aliaţii noştri din Europa să-şi asume mai mult din propria lor securitate şi să investească în apărare. Facem acest lucru datorită preşedintelui Trump”.