Sectorul 5 al Capitalei cotizează la bunăstarea "găştii" lui Vanghelie
alte articole
Considerat cel mai sărac sector al capitalei, sectorul 5, a avut totuşi resurse pentru a cotiza cu câteva zeci de milioane de euro la bunăstarea unor afacerişti, apropiaţi ai primarului Marian Vanghelie. (Parte din) Neregulile comise de primărie au început să iasă public la iveală de curând, când cincisprezece afacerişti, printre care un apropiat al primarului Vanghelie, au fost arestaţi pentru 30 de zile fiind acuzaţii de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Printre cei 15 arestaţi (cărora li se adăuga o persoană aflată sub control judiciar) se află şi amicul primarului Vanghelie, Marin Dumitru, care, potrivit evz.ro, a primit într-o singură zi contracte de la primărie în valoare de 20 de milioane de euro.
Citând Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în perioada 2009 - 2014, Marian Dumitru Marin şi Victor Ţene (faţă de care procurorii au dispus măsura controlului judiciar) au contractat prin două societăţi comerciale pe care le controlează, lucrări de reabilitare termică şi alte lucrări de construcţii, în principal, în urma câştigării unor licitaţii organizate de instituţii publice. Lucrările au fost subcontractate pentru sume mult mai mici sau au fost executate cu angajaţii proprii, susţin procurorii.
Ulterior încasării banilor, inculpaţii au transferat în conturile a nouă societăţi comerciale controlate de ceilalţi inculpaţi reţinuţi în cauză, suma totală de 55.647.715 lei, 4.479.785 euro şi 1.082.818 dolari (un total de aproximativ 17.000.000 euro), potrivit PTB.
Combinaţii în Famiglie
Conform evz.ro, în anul 2013, primăria condusă de PSD-istul Marian Vanghelie a atribuit într-o singură zi firmei SC Imob Lux Construct SRL nu mai puţin şase contracte de reabilitare termică a unor blocuri din sectorul 5 al Capitalei, în valoare de 20 milioane de euro.
Potrivit informaţiilor deţinute de publicaţia citată, SC Imob Lux Construct SRL este controlată de un offshore din Seychelles, Ellery Limited, reprezentat de Ţene Victor, partenerul şi mâna dreaptă a omului de afaceri Marin Dumitru, unul din prietenii apropiaţi ai edilului Marian Vanghelie.
În ultimii patru ani, firmele controlate direct sau indirect de către Marian Dumitru au câştigat contracte din bani publici în valoare de 270 de milioane de lei de la primăria condusă de Vanghelie, mai scrie sursa citată.
Cu mâinile "curate"
Intrând în culisele afacerilor lui Dumitru, evz.ro arată ca şi hotelul de cinci stele Premier Palace, cea mai importantă investiţie a lui Marin Dumitru, este deţinut în proporţie de 99% de către un offshore din Cipru, Krinada Limited, iar diferenţa de 1%, de către Liliana Elena Anghel, cea care a administrat pentru o perioadă firma Imob Lux Construct.
Potrivit portalului Tribunalului Bucureşti, şi Ţene Victor, cel care controlează în momentul de faţă firma care a câştigat cele şase contracte în valoare de peste 20 de milioane de euro cu primăria, ar fi asociat la Premier Palace.
Conform presei, Dumitru ar fi un apropiat al PSD, un milionar discret, investitor în industria hotelieră, a restaurantelor şi în construcţii. Dumitru ar deţine Garden Club – Terasa Berarilor, Odeon Restaurant & Events şi Premier Palace Hotel & Spa.
Pe lângă cârciumărie şi reabilitarea termică a blocurilor, amicul lui Vanghelie s-ar fi ocupat, din 2008, şi de reparaţii de trotuare, amenajări spaţii între blocuri, lucrări de sistematizare şi amenajare a străzilor, amenajare de locuri de joacă pentru copii etc., toate lucrările fiind prestate exclusiv în sectorul 5 al Capitalei, prin Imob Lux Construct. Valoarea totală a acestor contracte depăşeşte 37 milioane de lei.
"Regina" contractelor
Conform evz.ro, Dumitru mai este administrator şi la Rohas Promotion Group Limited, firmă înregistrată în Noua Zeelandă, care deţine integral firma de construcţii Dioma Internaţional Exim, firmă care, în octombrie 2008 şi mai 2009, a primit cinci contracte în valoare de 145.257.297 de lei.
Potrivit portalului de achiziţii publice e-licitaţie.ro, "vedetă" a fost o licitaţie pentru "lucrări de infrastructură stradală (apă, canal, drum), pe străzile cuprinse în zonele: 2, 3, 10, 12", pentru care firma lui Dumitru a încasat 97.230.576 de lei. La licitaţie au participat numai două firme şi contractul a fost atribuit pe 8 august 2008.
Afaceriştii veseli
Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe 5 septembrie 2014, au fost reţinute 16 persoane, acuzate de spălat bani, prin intermediul unor documente false şi înregistrări contabile fictive. Aceştia sunt Ioan Preda, Nicoleta Preda, Loredana Năftănăilă, Ioniţă Pop, Marin Dumitru, PetricăParaschiv (cunoscut în presă ca orfanul-miliardar), Ciprian-Bogdan Grigoruţ, Alexandru Tudor, Viorel Radu, Ramona-Liliana Mirică, Virgil Mirică, Marian Cocu, Adrian-Horea Cocu, Marius Bogza, Daniel Vişan şi Angela Postolache.
Ulterior, în urmă cu o săptămână, judecătorii au decis arestarea a 15 dintre aceştia. Procurorii au luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă Victor Ţene pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la 42,4 milioane de lei.