Scandaluri care au marcat guvernarea lui Blair

Fostul premier britanic, Tony Blair. (Dan Kitwood - WPA Pool / Getty Images)
Epoch Times România
23.03.2012

Tony Blair a sosit la putere în 1997 promiţând o politică cinstită, după o serie de scandaluri de corupţie care zguduiseră guvernul conservator, însă nici cei 10 ani ai săi de mandat nu au fost fără pată, printre controverse numărându-se şi intervenţia sa în privatizarea combinatului Sidex.

- David Blunkett, un aliat al lui Blair, a demisionat din cabinet în urma scandalurilor, de două ori în mai puţin de un an. El s-a retras din funcţia de ministru de interne în decembrie 2004, după ce autorităţile au descoperit că a urgentat formalităţile de obţinere a vizei pentru doica iubitei sale americane. Blair l-a numit apoi ministru al muncii, dar a demisionat în noiembrie 2005, fiind luat din nou în vizor pentru că a acceptat un loc de muncă, fără să fi urmat procedura pe care trebuie să o respecte toţi foştii miniştri care se angajează în sectorul privat.

- Ministrul comerţului Peter Mandelson a demisionat în decembrie 1998, după ce s-a aflat că nu declarase un împrumut de 373.000 de lire (687.000 dolari) de la fostul ministru şi milionarul Geoffrey Robinson pentru a-şi cumpăra o casă. În 2001, Mandelson a fost din nou demis, de această dată din funcţia de secretar pentru Irlanda de Nord, din cauza acuzaţiilor că a intervenit pentru a urgenta cererile de eliberare de paşapoarte pentru fraţii Hinduja, doi milionari indieni, după ce aceştia fuseseră de acord să finanţeze construcţia Millennium Dome.

- În noiembrie 1997 s-a aflat că fostul pilot de Formula 1 Bernie Ecclestone donase un milion de lire Partidului Laburişti. Guvernul a decis ulterior să interzică sponsorizarea evenimentelor sportive de către producătorii de ţigări, dar au făcut o excepţie în cazul Formulei 1. Partidul Laburist a returnat suma.

- În februarie 2002, politicienii de opoziţie au vrut ştie motivul pentru care Blair i-a scris premierului român Adrian Năstase pentru a spriji vânzarea combinatului siderurgic Sidex de la Galaţi unui grup indian.

- În scrisoarea din iulie 2001, Blair se declara "încântat" de acordul preliminar pentru vânzarea Sidex grupului LNM, condus de miliardarul indian Lakshmi Mittal, care locuieşte la Londra. Mittal donase laburiştilor 125.000 de lire sterline în iunie 2001, dar purtătorul de cuvânt al lui Blair a afirmat că acesta nu era la curent cu donaţia, atunci când a trimis scrisoarea.

- Vânzarea fregatelor către România a fost una dintre tranzacţiile controversate ale laburiştilor. Fregatele London şi Conventry (rebotezate Regele Ferdinand şi Regina Maria) au fost vândute cu 116 milioane de lire sterline, din care statul britanic a primit, însă, numai 200.000 de lire. Restul au ajuns la grupul de armament BAE Systems, pentru modernizarea vaselor.

De altfel, BAE Systems, fir ma care a intermediat tran zac ţia, a intrat de mai multe ori în vizorul presei interna tionale şi justiţiei, fiind bănuită de tran zacţii dubioase în mai multe state de pe glob.

- Începând din martie 2006, anchetatorii britanici verifică dacă partidele britanice au numit persoane în camera superioară a Parlamentului, în schimbul unor donaţii sau împrumuturi. Poliţia a audiat 136 de persoane în calitate de martori şi suspecţi. Blair însuşi a fost interogat de două ori, fiind primul prim-ministru în funcţie audiat într-o anchetă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor