Scandalul urmăreşte Casa Regală. Margareta, acuzată de trădare şi complicităţi cu PSD-ul lui Iliescu

Vechii monarhişti sunt indignaţi. Aşa-zisa "instituţionalizare" a Casei Regale, negociată de custodele Coroanei, Principesa Margareta, cu liderul PSD Liviu Dragnea şi cu premierul Dacian Cioloş, provoacă valuri de revoltă.
Andrei Pricopie
17.06.2016

alte articole

Liviu Dragnea şi principesa Margareta (facebook.com/Marilena Rotaru)
Andrei Pricopie
17.06.2016

Complicităţile Casei Regale cu PSD-ul lui Ion Iliescu nu fac decât să reconstituie şi să consfinţească abdicarea din 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai - de data asta pe mâna propriei familii, scrie jurnalista Marilena Rotaru, într-o scrisoare deschisă adresată Principesei Margareta.

Cunoscuta prezentatoare TV, care a părăsit Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, pe fundalul unor acuzaţii de "anexare politică" şi intervenţii ale Serviciilor, atrage atenţia că nicio negociere care ar subordona Coroana republicii nu poate fi explicată şi, mai ales, scuzată.

"Orice pas în această direcţie este un sacrilegiu şi o întinare a memoriei tuturor românilor ucişi, torturaţi, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis (...) de-a lungul a douăzeci şi cinci de ani, şi trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui. Sistemul actual, strâns unit printr-o politică a corupţiei, doreşte linişte prin eliminarea de pe agenda publică a subiectului monarhiei, prin ceea ce, scribii obedienţi au numit "instituţionalizarea Casei Regale", scrie Marilena Rotaru.

Vă prezentăm mai jos scrisoarea deschisă - intitulată "Aceasta, Alteţa Voastră Regală, nu se poate!" - trimisă de Marilena Rotaru custodelui Coroanei, Principesa Margareta.

Scrisoarea Marilenei Rotaru

"De aproape 27 de ani încerc, cu propriile mele puteri, şi de câţiva ani şi cu ale asociaţiilor monarhiste din care am făcut şi fac parte, să dau viaţă Cuvântului Majestăţii Sale Regelui Mihai şi să repun adevărul în locul din care a fost smuls de bolşevici şi de porta-vocea lor, Mihail Roller. Adevărul monarhiei constituţionale, rolul său decisiv şi benefic în epoca modernă şi premodernă a României.

Adevărul Regelui care s-a considerat primul servitor al naţiunii şi din această perspectivă Carol I, ca toţi ceilalţi Regi români, şi-a asumat rolul de suveran. Adevărul puterii monarhului, putere care vine de la Dumnezeu dar şi de la oameni: ”Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională”. Două surse de legitimitate care stau la temelia monarhiei constituţionale. În republică puterea spirituală este abandonată. În monarhie este cheia unificatoare. România s-a clădit şi a evoluat în timpul monarhiei şi s-a prăbuşit în timpul republicii.

Regele Mihai este omagiat în marile cancelarii ale lumii ca ”un mare Rege”, iar Alteţa Voastră Regală este privită ca ”principesa moştenitoare a unui mare Rege”. Acum 72 de ani Regele Mihai a semnat printr-un gest de mare cutezanţă, inspiraţie şi înţelepciune acel 23 August.

Acum este douăzecişitreiaugustul Alteţei Voastre Regale!

Custodele Coroanei Române nu poate cere decât locul suprem: tronul. În realitate, nu într-un muzeu!

A fi fiica Regelui Mihai nu este un privilegiu, ci o imensă datorie. Alteţa Voastră Regală are o mare responsabilitate faţă de destinul acestui neam care nu poate fi predat, în mâinile politicienilor corupţi, abia ieşiţi sau în drum spre închisoare. Cum să se supună Moştenitorul Coroanei celor care în 1990 îl urmăreau pe Regele Mihai cu armele pe şoselele ţării, celui care a chemat acum 26 de ani minerii şi a declanşat război civil? Nici o negociere care ar subordona Coroana republicii ilegale şi ilegitime nu poate fi explicată şi, mai ales, scuzată. Orice pas în această direcţie este un sacrilegiu şi o întinare a memoriei tuturor românilor ucişi, torturaţi, în închisorile comuniste. Orice gest pe această cale contrazice tot ceea ce Majestatea Sa Regele Mihai a transmis prin cărţile lui Mircea Ciobanu, prin interviurile acordate mie şi altor jurnalişti de-a lungul a douăzeci şi cinci de ani, şi trădează, impardonabil, dimensiunea morală a Regelui.

Sistemul actual, strâns unit printr-o politică a corupţiei, doreşte linişte prin eliminarea de pe agenda publică a subiectului monarhiei, prin ceea ce, scribii obedienţi au numit "instituţionalizarea Casei Regale."

Aceasta, Alteţa Voastră Regală, nu se poate!

Există o particulă în titlul princiar care nu permite căderea: "a României". Orice abdicare de la înălţimea Coroanei se poate face doar în nume personal. Nimeni însă nu poate implica instituţia supremă a Coroanei în jocurile politicianiste şi nu poate distruge speranţa românilor în monarhia constituţională.

Respectul faţă de întregul adevăr istoric m-a făcut să cred că, la aniversarea a 150 de ani ai Coroanei Române, vor fi invitaţi şi reprezentanţi ai rădăcinilor regalităţii noastre, ai Casei Princiare de Hohenzollern, care ni i-au dat pe măritul Rege Carol I şi pe Regele Ferdinand.

Complicităţile Casei Regale a României cu PSD-ul lui Ion Iliescu nu fac decât să reconstituie şi să consfinţească abdicarea din 30 decembrie 1947 a Regelui Mihai. De data asta pe mâna propriei familii."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor