Scandalul de corupţie la nivel înalt stârneşte revolte violente în Turcia
alte articole
Poliţiştii turci au folosit vineri seară tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc împotriva protestatarilor anti-guvernamentali din Istanbul. Scenele amintesc de masivele demonstraţii din vară.
Unii dintre protestatari au aruncat cu pietre şi petarde în poliţie, strigând "Prinde hoţul!", cu referire la un scandal de corupţie la nivel înalt care învăluie guvernul primului-ministru Recep Tayyip Erdogan.
Proteste similare au avut loc în oraşele Izmir şi Ankara, unde poliţia a folosit, de asemenea, tunuri cu apă pentru a dispersa mulţimea.
Forţele de ordine au oprit sute de protestatari să se strângă în centrul Pieţii Taksim din Istanbul şi i-au împins către străzile din apropiere. Cel puţin 70 de persoane au fost reţinute. Potrivit Baroului Avocaţilor din Istanbul, cel puţin 31 de persoane, inclusiv trei avocaţi, au fost reţinuţi la Istanbul.
Mii de susţinători ai lui Erdogan s-au adunat, între timp, în diverse locuri pentru a-şi manifesta sprijinul pentru acesta.
Săptămâna trecută, 24 de persoane, inclusiv fiii a doi foşti miniştri de stat şi şeful Băncii de stat Halkbank au fost arestaţi sub acuzaţia de luare de mită. Rapoarte mass-media susţin că investigaţia are legătură cu presupusele transferuri de bani ilicite în Iran şi luare de mită pentru proiecte de construcţii.
Demisii din Guvern
Trei legiuitorii turci, inclusiv un fost ministru din Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) aflat la guvernământ, au demisionat în urma scandalului şi au acuzat guvernul turc că pune presiune pe sistemul judiciar.
Partidul de guvernământ al premierului Recep Tayyip Erdogan este condus de "aroganţă", a declarat vineri fostul ministru al Culturii, Ertugrul Gunay într-o conferinţă de presă în care şi-a anunţat demisia, adăugând că se desparte de AKP.
Demisiile au venit după ce Consiliul de Stat, un tribunal din Ankara care decide în domeniul normelor referitoare la probleme administrative, a respins o încercare a guvernului de a forţa ofiţerii de poliţie să le dezvăluie rezultatele investigaţiilor superiorilor acestora.
Erdogan a continuat să ignore cererile de demisie.
"Cei care o numesc o anchetă de corupţie sunt corupţi ei însişi", le-a declarat el vineri susţinătorilor săi, după ce s-a întors la Istanbul de la un miting politic din nord-vest.
Erdogan i-a criticat, de asemenea, şi pe politicienii care au renunţat la partidul său din cauza scandalului, spunând că aceştia "ne-au trădat de-a lungul călătoriei noastre".