Satelitul Goce va cădea pe Pământ: impactul între 15-16 octombrie într-o arie largă de 900 de kilometri. Cu ce consecinţe?

Satelitul european Goce (Gravity Field and Steady-State Ocean Circulation Explorer), pus la punct de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru a analiza schimbările în câmpul gravitaţional al Pământului, va cădea pe Pământ. Considerat unul dintre sateliţii de valoare, lansat pe 17 martie 2009,Goce şi-a încheiat „cursa”. Motorul hi-tech al satelitului european îl va ţine pe orbită de 224 de km pentru încă o lună, apoi, încet, va începe să „cadă" spre Pământ până când va arde în atmosferă.

Se estimează că impactul ar putea lăsa intacte cca. 40 - 50 de fragmente cu o greutate totală de 250 kg. Cu o lungime de 5,3 metri şi o greutate de 1,1 tone, în impactul cu atmosfera ar putea rămâne intact aproximativ 26 la sută din satelit.

Este pentru prima dată când un satelit „revine” pe Pământ în mod necontrolat. Cu ce consecinţe?

Există şanse mari ca resturile să cadă în mare, dar în acest moment nu se pot face calcule precise. Potrivit calculelor preliminare, zona de impact va fi de aproximativ 900 de kilometri lăţime. Inter-Agency Space Debris Coordination Committee (coordonând diferitele agenţii spaţiale)împreună cu ESA (Space Debris Office) încearcă să „controleze" - în măsura în care este posibil - căderea satelitului Goce.

Lansat de ESA în 2009, Goce a fost primul satelit care a oferit o hartă a câmpului gravitaţional al Pământului. A fost construit cu ajutorul a diferite industrii europene, dar sub conducerea lui Thales Alenia Space Italia şi apoi asamblat în Torino.

Deşeurile spaţiale, adică fragmentele de obiecte care rătăcesc pe orbită în jurul Pământului, au ajuns la un nivel critic. Printre aceste fragmente se numără vechi rachete, sateliţi acum scoşi din uz sau nori de particule formaţi din distrugerea de sateliţi. Rapoarte recente vorbesc de cca. 22.000 de obiecte detectabile de la sol, care gravitează pe orbite la o viteză de peste 28.000 km pe oră, din care doar 900 de sateliţi sunt încă intacţi şi numai 380 funcţionează. Este o cifră care creşte exponenţial, astfel că un raport al Consiliului Naţional de Cercetare din SUA comandat de NASA recomandă acum dezvoltarea unei strategii de „curăţare" şi aceasta înainte ca resturile să pună în pericol alţi sateliţi care încă funcţionează, sau Staţia Spaţială Internaţională „Alpha”.

Orbita geostaţionară (situată la o altitudine de 36.000 km), este cea mai frecventată, cu peste 200 de noi „sosiri" în fiecare an. Cea mai mare parte a deşeurilor ocupă orbite mai joase, unde se găsesc nenumăraţi sateliţi ştiinţifici de observaţie. Trebuie remarcat faptul că datele se referă la obiecte mai mari, însă particulele (mai mari de un milimetru) pot fi numărate cu zecile de milioane.

La o altitudine de 800 de kilometri, şederea pe orbită este de aproximativ două secole, în timp ce orbita geostaţionară rămâne stabilă timp de milioane de ani.

Coliziunile sunt rare, totuşi ultima a fost semnalată în luna februarie a anului 2009 fiind implicat satelitul Iridium 33, încă în activitate, şi un satelit militar rus scos din uz, înmulţind numărul de deşeuri pe orbită. Riscul unor astfel de coliziuni este dat de faptul că vitezele orbitale sunt foarte mari, de ordinul a 10 kilometri pe secundă, permiţând chiar şi particulelor mici să producă daune considerabile navelor spaţiale.