Iranul construieşte o nouă bază de lansare a rachetelor (Jane's Intelligence Review)
alte articole
Iranul construieşte o nouă instalaţie pentru lansarea de rachete, ce ar putea fi folosită şi pentru testele cu rachete balistice, se menţionează într-un raport publicat de revista specializată în domeniul apărării, Jane's Intelligence Review, citată joi de agenţia EFE.
Documentul, a cărui publicare coincide cu instalarea la putere a noului preşedinte iranian, Hassan Rohani, semnalează că imagini captate din satelit arată construcţia unei instalaţii de lansare a rachetelor în apropierea localităţii Shahrud, la circa 100 de kilometri de Teheran.
În luna ianuarie, Iranul a lansat în spaţiu o capsulă cu o maimuţă la bord, iar după ce a atins viteza, altitudinea şi acceleraţia planificată, capsula a readus animalul teafăr pe Pământ.
Statele occidentale avertizează că tehnologia balistică folosită pentru plasarea de sateliţi pe orbită poate fi utilizată şi în scopuri nucleare.
Potrivit publicaţiei citate, centrul de la Shahrud este una dintre cele trei baze destinate programului spaţial iranian. 'Analiza imaginilor sugerează că va fi o instalaţie strategică pentru testarea rachetelor balistice, celelalte două urmând să fie folosite în cadrul ambiţiosului program iranian de lansare de sateliţi', afirmă directorul revistei Jane's, Matthew Clements.
Hassan Rohani a fost singurul candidat al moderaţilor şi reformiştilor şi a câştigat în mod surprinzător alegerile din luna iunie încă din primul tur. El a promis mai multă flexibilitate în dialogul cu Occidentul pentru a relaxa sancţiunile internaţionale impuse ţării sale, însă capacitatea lui de acţiune este limitată, întrucât dosarele strategice, cum este cel nuclear, şi relaţiile internaţionale ale acestei republici islamice rămân sub autoritatea directă a liderului spiritual suprem, Ali Khamenei.