Arca lui Noe şi potopul - oare chiar au existat?

"În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului. Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi." Facerea 7:11-12

În urmă cu aproximativ 9 000 – 5 000 de ani, în provincia turcă nordică Sinop, a avut loc un eveniment de o magnitudine istorică. Acesta a fost atât de spectaculos că unii cred că reprezintă dovada că "Potopul" relatat în Biblie ar fi putut fi un eveniment real (deşi situaţia este oarecum exagerată).

În septembrie 2004, o expediţie la Marea Neagră a unei echipe de oameni de ştiinţă din diferite instituţii (inclusiv Naţional Geographic Society) au descoperit că marea în cauză nu a fost întotdeauna aşa cum o ştim astăzi.

Ei au ajuns la concluzia că ea îşi are origine într-un lac imens cu apă neagră, care la un moment dat în istorie a început să crească într-un mod neobişnuit de rapid. Schimbarea a fost atât de mare încât locuitorii din zona înconjurătoare au fost obligaţi imediat să caute zone mai sigure, lăsând în urmă gospodării, instrumente şi alte urme ale vieţilor lor.

Acest lucru a făcut expediţia subacvatică condusă de oceanograful Robert Ballad să declare că există aşezări umane care se află acum la mai mult de 300 de metri sub apă. Această descoperire uimitoare din Marea Neagră a contribuit nu numai la o înţelegere mai bună a modificărilor grave ale nivelului apei ce au avut loc în Orientul Mijlociu Antic, dar au ridicat de asemenea întrebări cu privire la ceea ce a cauzat modificarea de la bun început.

De atunci, oamenii de ştiinţă şi reporterii au continuat să studieze problema nerezolvată; aceasta este foarte importantă pentru înţelegerea dezvoltării istorice a civilizaţiei omeneşti şi a diferitelor stadii climatice pe care le-a experimentat Terra. Mai mult decât atât, aceasta este o temă importantă împletită nu numai cu tradiţia iudeo-creştină, ci şi cu multe legende din diferite culturi din întreaga lume - Marele Potop.

Marea Neagră: Dovada potopului?

Ipotezele actuale, care sugerează că creşterea rapidă a Mării Negre a fost o consecinţă a unor ploi incredibile de proporţii planetare, nu au primit prea multă atenţie. Bazate pe un cadru larg de legi ştiinţifice - predominant geologice - care au stabilit baza de observaţie empirică de-a lungul anilor, acestea fac acest scenariu destul de improbabil.

În primul rând, geologii sceptici au afirmat că dacă un astfel de potop ar fi avut loc, atunci am fi găsit un strat similar de pietre, noroi, bolovani şi alte elemente în întreaga lume. Este curios faptul că acest strat nu poate fi găsit, cu atât mai mult din moment ce potopul relatat de Biblie a avut loc într-un timp destul de recent - 3000 î.Hr.

În plus, straturi cu fosile - diferite specii vegetale şi animale dintr-un anumit strat de sol - nu au fost descoperite. Conform logicii inundaţiei, resturile animale ale tuturor speciilor de dinaintea marelui potop (inclusiv dinozaurii dispăruţi), ar trebui să fie găsite astăzi într-un singur strat, fără nici o distincţie. Dar paleontologia contrazice cu totul aceste supoziţii.

Cu toate acestea, aceste exemple par a fi doar vârful icebergului care cuprinde argumentele ce resping un potop global. Multe dintre aceste motive sunt respinse chiar şi de oamenii de ştiinţă "care susţin potopul". De fapt, descrierile de genul "s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare" sau "s-au deschis jgheaburile cerului" regăsite în Facerea sunt susţinute de ipoteze care, deşi incredibile, sunt imposibil de exclus ca fiind incompatibile cu realitatea.

Una dintre cele mai dramatice ipoteze afirma că planeta ar fi fost acoperite cu apă până la cele mai mari înălţimi, contrar calculelor care indică faptul că toată apa din atmosferă ar fi suficientă pentru a acoperi un modest 2 cm din suprafaţa totală a pământ.
Aceşti "susţinători ai potopului" susţin că dacă geografia Pământului a trecut printr-o nivelare a suprafeţei sale - munţii fiind mai joşi, iar nivelul mărilor mai ridicat - atunci întregul pământ ar fi fost acoperit de sute de metri de apă.

Deşi nu toată lumea crede poveştile vechi care descriu recrearea omenirii după salvarea câtorva oameni, s-ar părea că o catastrofă climatică a avut loc de fapt pe întreaga planetă în urmă cu mai multe milenii.

Conform teoriei apa a acoperitcomplet pământul, straturile superioare ale atmosferei conţineau o cantitate substanţială de apă în timpul lui Noe, care astăzi formează oceanele. Această apă atmosferică a fost cea care a acoperit întreaga planetă, şi care ulterior s-a întors în oceane prin mişcări tectonice verticale violente. Cercetătorii care susţin această idee consideră că ea face o referinţă convenabilă la "jgheaburile cerului", care s-au putut condensa datorită prafului generat de câteva erupţii vulcanice simultane.

Mituri non-biblice despre un potop purificator pot fi găsite în culturile hindusă, sumeriană, greacă, acadiană, chineză, mapuche, mayaşă, aztecă şi pascuaneză (Insula Paştelui), printre altele. Mai multe dintre aceste poveşti par să aibă elemente comune surprinzător de similare. Printre cele mai repetate teme sunt cele ale semnelor celeste ignorate de oameni, marele potop în sine, construirea unui arce care să salveze viaţa de inundaţii şi ulterior restaurarea vieţii pe planetă.

Un exemplu clar al acestei similarităţi este oferit de o povestire mesopotamiană pre-biblică a potopului, în care zeul "Ea" l-a avertizat pe Uţa-na-piştim, regele Shuruppak, despre pedeapsa care se pregăteşte umanităţii pentru grava degenerare morală. Uţa-na-piştim a primit instrucţiuni de la zeu ca să construiască o navă sub forma unui cub cu opt etaje şi i s-a spus că ar trebui să adăpostească în ea o pereche din fiecare specie de animale, seminţe de plante, precum şi propria sa familie. Astfel, Uţa-na-piştim a supravieţuit potopului care a durat mai multe zile, a eliberat o pasăre pentru a verifica apropierea de uscat şi a făcut un sacrificiu animal pentru zei.

În căutarea arcei pierdute

Un punct distinct care adaugă greutate controversei din Biblie este reprezentat de dovezile fotografice şi fizice privind un obiect mare din Muntele Ararat, unde, în conformitate cu relatările din textul creştine, a rămas în cele din urmă arca lui Noe.
La începutul anului 2006, profesorul de la Universitatea din Richmond Porcher Taylor a declarat că, potrivit unui studiu amplu care a durat mai mulţi ani şi care a constat în fotografii prin satelit, s-a descoperit un obiect străin în zona de nord-est a muntelui, a cărui lungime coincide perfect cu cea a arcei relatate în Biblie.

Astfel de imagini din satelit de deasupra Munţilor Ararat au inspirat curiozitatea unui număr mare de oameni de ştiinţă, de când această declaraţie a fost făcută în 1974. Mai multe expediţii au reuşit să salveze rămăşiţe de lemn pietrificat şi 13 ancore puternice de piatră în zona din jurul locaţiei presupuse a posibilei comori arheologice. S-au efectuat de semenea teste cu ultrasunete, dezvăluind o structură foarte ciudată prinsă în stâncă.

În ciuda multitudinii de texte din diverse culturi care spun povestea unui mare potop antic, amploarea şi durata unui astfel de eveniment pare să fie un punct de dispută chiar şi printre cei care cred că un astfel de eveniment a avut loc. Astfel, în timp ce un număr mic de cercetători sugerează că acest potop a acoperit întregul Pământ în cantităţi mari de apă, cei mai mulţi geologi sunt de acord ca un astfel de scenariu este o imposibilitate.

Deşi nu toată lumea crede poveştile vechi care descriu recrearea omenirii după salvarea câtorva oameni, s-ar părea că o catastrofă climatică a avut loc de fapt pe întreaga planetă în urmă cu mai multe milenii. De asemenea, putem afirma cu siguranţă că un număr nedefinit de fiinţe umane din locurile cu o altitudine mai mare au reuşit să continue civilizaţia şi să transmită povestea potopului generaţiilor ulterioare.

Până în momentul în care sunt descoperite dovezi care să încline definitiv balanţa spre una dintre aceste teorii, povestea momentului în care un mare potop a curăţit păcatele omului va fi considerată un mit de unii şi un fapt istoric de alţii. Oricum, acest mare potop antic rămâne pentru totdeauna o parte din povestea omenirii.