Şase morţi, dintre care trei copii, după prăbuşirea unui elicopter în râul Hudson din New York

Caroseria elicopterului scoasă din râul Hudson, unde s-a prăbuşit (Youtube - screenshot)
Redacţia
11.04.2025

Un elicopter s-a prăbuşit joi în râul Hudson, în apropiere de Manhattan, omorând şase persoane aflate la bord, printre care trei copii şi pilotul, potrivit primarului oraşului New York, Eric Adams, citat de DPA International.

Se pare că aparatul, un Bell 206, transporta o familie spaniolă care vizita oraşul, când s-a prăbuşit în apropiere de ţărmul New Jersey, din motive care fac încă obiectul unei anchete.

Elicopterul decolase din centrul Manhattanului în cursul după-amiezii şi parcurgea un traseu turistic obişnuit atunci când pilotul ar fi pierdut controlul.

Echipajele de urgenţă s-au deplasat imediat la faţa locului cu bărci, însă niciunul dintre pasageri nu a supravieţuit. Imaginile difuzate online arată elicopterul căzând abrupt în apă, alimentând speculaţiile conform cărora aeronava s-ar fi putut rupe în aer. Oficialii federali din domeniul aviaţiei au lansat o investigaţie.

„Imaginile cu accidentul sunt îngrozitoare. Vor fi făcute în curând anunţuri cu privire la ce s-a întâmplat exact şi cum”, a scris preşedintele american Donald Trump pe platforma sa Truth Social.

Elicopterele sunt o imagine obişnuită în New York, transportând turişti şi oameni de afaceri deopotrivă. Oraşul a dezbătut mult timp siguranţa lor şi impactul sonor, în special în urma accidentelor din trecut.

Context

Tragicul accident a avut loc la mai puţin de trei luni de la o altă tragedie aeriană, petrecută la Washington, unde, în seara zilei de 29 ianuarie, un avion regional American Airlines se pregătea să aterizeze pe Aeroportul Naţional Ronald Reagan Washington când a intrat în coliziune cu Black Hawk, ambele aeronave prăbuşindu-se, după impact, în râul Potomac.

Nicio persoană nu a supravieţuit.

Şaizeci şi patru de persoane se aflau la bordul avionului, care plecase din Wichita, Kansas. Trei soldaţi se aflau în elicopter.

La New York, în mai 2019, un elicopter s-a prăbuşit în râul Hudson, iar un altul a lovit ulterior acoperişul unei clădiri înalte şi a luat foc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor