Rusia neagă că urmăreşte să cumpere influenţă politică prin acordul nuclear ungar

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi că Rusia nu urmăreşte să cumpere influenţă politică în Ungaria printr-un acord nuclear, susţinând că există o colaborare mutual benefică între Moscova şi Budapesta.
Centrala nucleară din oraşul ungar Paks. (Captură Foto)
Andrei Popescu
01.04.2015

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi că Rusia nu urmăreşte să cumpere influenţă politică în Ungaria printr-un acord nuclear, susţinând că există o colaborare mutual benefică între Moscova şi Budapesta.

Peskov a comentat pe marginea unui raport Reuters privind un împrumut de 10 miliarde de euro pe care Moscova l-a acordat Budapestei pentru a finanţa extinderea centralei nucleare ungare din oraşul Paks, conform Business Insider.

Reuters a insistat că, în ciuda deprecierii rublei şi a economiei asediate de sancţiuni, Rusia mai are încă fonduri de rezervă pentru potenţialii săi aliaţi.

De asemenea, criticii acordului au declarat că acesta oferă Moscovei un mijloc prin care poate cumpăra favoruri în interiorul Uniunii Europene, care se luptă să rămână unită în privinţa sancţiunilor pe care le-a impus împotriva Rusiei.

Întrebat dacă este adevărat că Rusia schimbă ajutorul financiar pe favoruri politice din partea Ungariei, de altfel o membră a Uniunii Europene, Peskov a declarat jurnaliştilor prin telefon că această presupunere este complet greşită.

“Noi vorbim despre o cooperare mutual benefică, o cooperare în domeniul high-tech de pe urma căreia ambele ţări vor beneficia economic şi financiar”, a declarat Peskov, adăugând că “dezvoltarea acestui sector (al energiei nucleare) duce la dezvoltarea altor industrii.”

Budapesta crede că va primi prima tranşă din împrumut în acest an, a declarat pentru Reuters un reprezentant al guvernului Orban.

Totuşi, nu toţi politicienii ungari sunt împăcaţi cu acest acord. Zoltan Illes, fost parlamentar din cadrul partidului de guvernământ Fidesz şi fost secretar de stat pentru mediu până în 2014, a declarat că “această afacere cu Paks este de camuflaj. Este o tranzacţie financiară, iar pentru ruşi înseamnă cumpărare de influenţă.”

Illes, care se opune utilizării energiei nucleare, a declarat că acest împrumut este mai mult o pompare de bani în economia Ungariei, unde premierul Viktor Orban se va confrunta cu noi alegeri în 2018, decât o livrare de electricitate, susţine Agerpres.

Foşti oficiali ungari şi alte surse au declarat pentru Reuters că planul iniţial de a scoate la licitaţie procesul de extindere a centralei nucleare de la Paks a fost retras, iar ulterior acest contract i-a fost acordat corporaţiei nucleare ruseşti de stat Rosatom.

De la încheierea acelui acord cu Rusia, premierul ungar Viktor Orban a părut să fie mult mai prietenos faţă de Kremlin decât colegii săi din Uniunea Europeană, mergând chiar mai departe şi primindu-l pe liderul rus Vladimir Putin la Budapesta luna trecută, ca un semn de sfidare a blocului european şi a atitudinii acestuia faţă de Rusia.

Orban este singurul lider UE care l-a invitat pe Putin în cadrul unei vizite oficiale bilaterale de când zborul malaezian MH17 a fost doborât deasupra Ucrainei în iulie 2014. Oficialii occidentali susţin că, cel mai probabil, avionul a fost doborât cu ajutorul unei rachete ruseşti, deşi Rusia neagă aceste acuzaţii, susţine Business Insider.

În plus, de mulţi ani Moscova este acuzată că îşi foloseşte relaţiile comerciale, în special în privinţa gazului, pentru a-şi extinde influenţa în Europa.

Situaţia Rusiei s-a complicat după izbucnirea în aprilie 2014 a conflictului separatist din estul Ucrainei – în care Kremlinul, deşi neagă, este acuzat de implicare militară directă – deoarece Statele Unite şi Uniunea Europeană au impus împotriva Moscovei o serie de sancţiuni economice. Aceste sancţiuni, alături de devalorizarea rublei şi scăderea preţurilor la petrol, au îngenuncheat economia rusă, iar Moscova încearcă acum să găsească noi ajutoare financiare şi să îşi păstreze relaţiile cu unele state europene.

În acest context, împrumutul oferit Ungariei este văzut de mulţi ca o încercare a Rusiei de a-şi menţine şi extinde influenţa în Europa.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor