Rugby: CS U Cluj vrea să câştige cu Steaua şi are ca obiectiv locurile 1-4
alte articole

Antrenorul echipei de rugby CS Universitatea Cluj, Bogdan Cantor, spune că noul sezon de SuperLigă va fi unul echilibrat, în care îşi propune ca să se claseze între primele patru locuri.
El a declarat, miercuri, că vrea să schimbe istoria şi să învingă pe Steaua în Bucureşti. 'Suntem în faţa unui nou sezon de SuperLigă, un sezon care se anunţă mai echilibrat ca niciodată, plecând de la ideea că fiecare echipă a încercat să se întărească în pauza competiţională. Noi am făcut şase transferuri şi sunt foarte mulţumit de condiţiile de pregătire din pauza competiţională. Obiectivul nostru este clasarea pe locurile 1-4 şi cel puţin finala Cupei României. Mergem la Steaua să încercăm să învingem. Niciodată U Cluj n-a bătut pe Steaua la ea acasă şi ar fi cazul să schimbăm istoria', a declarat Bogdan Cantor într-o conferinţă de presă susţinută alături de vicepreşedintele secţiei de rugby a 'U' Cluj, Sorin Popa, şi de două dintre noile achiziţii, McGrath Van Vik (Namibia) şi Gino Rocchesani (Franţa).
CS Universitatea va întâlni duminică, de la ora 11,00, în deplasare, echipa Steaua Bucureşti, în etapa inaugurală a SuperLigii CEC Bank.