Rudele medicului decedat din cauza coronavirusului: A fost înmormântată lângă sinucigaşi / Ala Nemerenco: De ce vă bateţi joc de amintirea lor?

Medic istovit (facebook.com/Ala Nemerenco)
Maria Maevschi
29.03.2020

„Prostia naşte monstruozităţi. Ceea ce s-a întâmplat cu procedura de înmormântare a primelor două victime COVID19 e ridicol şi tragic pentru apropiaţi. Înmormântate aproape pe ascuns, sub gardul cimitirului, de parcă ar fi fost oameni în afara legii. Lucrurile au luat-o razna rău de tot. Acestea sunt primele decese, dar din cele transmise de autorităţi am fost asiguraţi că vor urma multe. Şi dacă ei cunosc, de ce nu se gândesc şi la durerea familiilor care se vor confrunta cu aşa ceva?”, întreabă retoric fostul ministru al Sănătăţii Ala Nemerenco, în contextul celor două decese provocate de virusul Wuhan în Moldova.

Potrivit rudelor primului medic decedat în urma infectării cu virusul Wuhan, Ecaterina Litvinschi a activat ca medic de urgenţă medicală în cadrul PAMU (Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească) Cricova din cadrul SAMU (Serviciul Asistenţă Medicală de Urgenţă) Râşcani circa 35 de ani, însă a fost înmormântată întru-un sector îndepărtat, la marginea cimitirului, unde este preconizat să fie înmormântaţi cei contaminaţi cu coronovirus.

„Ştiţi, mi s-a făcut aşa de dureros la inimă, deoarece a fost înmormântată la marginea cimitirului, alăturea cu traseul Leuşeni-Poltava. Aşa din vremuri se înmormântau cei care îşi pun capăt zilelor prin sinucidere, la o margine îndepărtată sau în afara cimitirului. Oare o aşa ʻonoareʼ are un medic-erou, cum a menţionat dna Dumbrăveanu, care niciodată în declaraţiile sale la televiziune nu a pomenit numele medicului-erou?”, a scris, pe contul său de Facebook, nepotul medicului decedat, Iurie Botnari.

Potrivit celor menţionate de Iurie Botnari, imediat ce a fost internată la Spitalul de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” din Chişinău, Ecaterina Litvinschi a fost supusă presiunilor din partea administraţiei spitalului, să nu dezvăluie informaţia potrivit căreia a fost infectată în timpul serviciului după ce a fost la chemare la o persoană deja bolnavă, fără echipament special, nefiind prevenită nici de serviciul 112.

Acesta a mai menţionat că unul dintre colegii medicului decedat este acum ameninţat cu concedierea după ce a dezvăluit informaţii despre istoria contaminării acesteia, precizând totodată că „ar fi momentul să fie interogat şeful secţiei Râşcani care face presiuni asupra colectivului să tacă, dacă nu, îi dă afară din lucru”.

„Dacă doamna Litvinschi este un erou al serviciului medical, se credea, că eroii ar trebui să rămână în veci în inimile celor cărora medicul-erou le-a salvat viaţa şi sănătatea, fiind cu timpul instalat un memorial în cinstea eroilor medici, dar se face impresia, că se va face tot posibilul să se uite de istoria acestor medici. (...)

Dar totodată, aş vrea s-o întreb pe dna ministru Dumbrăveanu, oare această femeie cu literă mare, erou al serviciului medical (cum a fost menţionată de dumneavoastră) nu a meritat şi o mică atenţie din partea ministerului, nemaivorbind şi din partea statului? A murit şi a murit, luaţi-o, cumpăraţi locul, înmormântaţi-o şi cu aceasta s-au terminat aprecierile eroismului din partea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, inclusiv şi a statului. Cu aşa apreciere a muncii personalului medical, în Moldova chiar vor rămâne să muncească doar pensionarii, ca mătuşa mea la cei neîmpliniţi 80 de ani”, se mai arată în postarea lui Iurie Botnari.

În acest context, adresându-se autorităţilor, Ala Nemerenco s-a mai întrebat: „De ce vă bateţi joc de amintirea lor, de sentimentele celor rămaşi să-i deplângă? Dacă ar fi mama sau tata dvs., tot aşa aţi dispune? Să-i înmormânteze ca pe nişte nimeni?”

Aceasta a ţinut de asemenea să precizeze că problemele mari care pot fi observate sunt că ministerul nu are elaborate şi aprobate ghiduri, standarde şi alte reguli, nu doar pentru personalul medical, dar nici pentru alte structuri, care ar uşura situaţia, ar micşora în primul rând numărul de personal medical infectat.

„O să las emoţiile şi o să prezint doar câteva crâmpeie scurte din ghidul OMS aprobat la 24 martie 2020 cu referire la procedurile de înhumare:

- demnitatea celor decedaţi, tradiţiile lor culturale şi religioase, precum şi a familiile lor trebuie respectate şi protejate;

- corpul persoanei decedate în urma COVID nu prezintă aşa un pericol iminent de infectare cum în alte infecţii (ca febra hemoragică Ebola, Marburg sau holeră);

- este un mit comun că persoanele care au murit din cauza unei boli transmisibile ar trebui să fie incinerate, - cremarea este o chestiune de alegere culturală şi resurse disponibile;

- nu este necesar echipament special de transport sau vehicul după primirea corpului de la morgă în sicriu;

- se permite ca rudele să-şi ia rămas bun de la distanţă fără a atinge corpul şi a-l săruta;

- lucrătorii care lasă sicriul în mormânt trebuie să poarte mănuşi şi să se spele pe mâini cu apă şi săpun la finalizarea procedurii;

- la ceremonie, numărul participanţilor ar trebui limitat, cu menţinerea permanentă a distanţei fizice, plus eticheta respiratorie şi igiena mâinilor, condiţii absolut necesare pe timp de epidemie”, a arătat Nemerenco în postarea sa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor