România, mai puţin coruptă decât în 2011. Ce loc ocupă în clasamentul mondial

În raportul său asupra corupţiei în 2012 Transparency Internaţional apreciază că darea de mită şi corupţia continuă să facă ravagii în lume.
Corupţie, mită (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
05.12.2012

În raportul său asupra corupţiei în 2012 Transparency Internaţional apreciază că darea de mită şi corupţia continuă să facă ravagii în lume.

Stabilit pe baza unor date culese de către 13 instituţii internaţionale - între care Banca Mondială, bănci asiatice şi africane de dezvoltare sau Forumul Economic Mondial - indicele este cuprins între zero pentru "cea mai coruptă ţară" şi 100 pentru cea mai necoruptă.

Danemarca, Finlanda şi Noua Zeelandă împart prima poziţie din top, fiind ţările cele mai "necorupte", cu indici de peste 90.

Japonia şi Marea Britanie se clasează ex aequo pe locul 17, iar Statele Unite, pe poziţia a 19-a, relevă cotidianul "The Guardian".

La coada clasamentului se află ţări precum Somalia, Coreea de Nord sau Afganistan.

România ocupă poziţia 66 în clasamentul întocmit de cei de la Transparency Internaţional, cu un indice de 44 de puncte, la egalitate cu Arabia Saudită şi Kuweit şi în urcare cu nouă poziţii faţă de 2011.

România a ocupat anul trecut locul 75, la egalitate cu China, iar în 2010 s-a situat pe locul 69 în clasament, cu 3,7 puncte şi locul 25 între cele 27 de state membre UE, în urma sa fiind Bulgaria (3,6 puncte) şi Grecia (3,5 puncte).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor