"Războiul lui Putin şi slăbirea Occidentului: miza reală a anului 2026!" - Analiza lui Moraru

Vladimir Putin (THIBAULT CAMUS/POOL/AFP via Getty Images)
Andrei Pricopie
02.01.2026
Vladimir Putin (THIBAULT CAMUS/POOL/AFP via Getty Images)
Andrei Pricopie
02.01.2026

Analistul Mihai Răzvan Moraru a publicat, vineri, un nou text intitulat "Războiul lui Putin şi slăbirea Occidentului: miza reală a anului 2026".

Redăm mai jos analiza lui Moraru.

Războiul este singura garanţie a puterii lui Putin, pentru că el va rămâne la putere cât timp va fi război!

Chiar dacă succesul acţiunilor militare din Ucraina întârzie.

În 2025, Rusia a lansat 55.000 de drone şi aproape 2.000 de rachete împotriva Ucrainei, având peste 400.000 de victime (răniţi şi morţi).

Rezultatele? Rusia a câştigat în 2025 doar 0,8% din teritoriul Ucrainei, ajungând la un total de 19% din suprafaţa ţării ocupată.

În 2024, rata de avans a ruşilor a fost de 9,8 kilometri pătraţi/zi, iar în 2025 a crescut la 13,2 km²/zi.

Finalul anului 2025 a adus două momente importante. Primul a fost trezirea marilor puteri europene la realitate. În luna decembrie, agenţiile de informaţii, liderii marilor armate europene şi liderii politici europeni au transmis direct, fără menajamente, avertismente privind pericolul unui potenţial conflict Rusia–NATO european. Iar Mark Rutte a avut trei ieşiri publice la final de an, toate cu acelaşi mesaj. Cred că ieşirile publice din partea şefei MI6 Blaise Metreweli ( prima ieşire publică ) şi a generalului Richard Knighton trebuie citite. Ele nu sunt întâmplătoare şi mesajul este unul dur: trăim vremuri dificile, cu o linie tot mai fină şi greu de păstrat, între pace şi război!

Spun „NATO european” pentru că tot finalul de an ne-a validat noua faţă a administraţiei Trump, comunicată agresiv de Vance la începutul anului, la München: Europa trebuie să execute ordinele americane, să renunţe la pretenţii, la reguli şi la democraţia liberală. Iar mesajele lui Trump de la finalul anului nu doar că au reluat aceste teme, dar au fost transmise mult mai agresiv, inclusiv cu ameninţări de sancţiuni pentru anumiţi lideri europeni. Asta e noua politică americană - degeaba de minţim ca sunt doar declaraţii!

Negocierile de pace conduse de Donald Trump nu vor aduce pace. De fiecare dată când Putin a simţit un avans, a decis să se retragă. Acum, văzând că există şansa ca Ucraina să primească garanţii de securitate, a fabricat un atac inexistent asupra propriei reşedinţe. Iar singura „probă” livrată a fost un film generat cu AI, în care o maşină trece prin ziduri şi peste fântâni. Atât de bine au lucrat. Nici nu se mai chinuie să fie credibili!

Dar pace nu va fi, pentru că Trump nu este interesat de viitorul Ucrainei sau al Europei. El vrea încheierea conflictului pentru a putea lucra în linişte cu Putin, sperând că astfel va decupla Rusia de China. O poveste în care mai cred doar “marii” strategi din jurul lui Trump. Dar acesta este un alt subiect, asupra căruia voi reveni mâine.

De ce nu vrea Putin pace? Când o analiză raţională ar trebui să-l convingă că este un pas necesar şi pentru Rusia, a cărei economie suferă enorm, iar ruşii nu prea mai au răbdare? (Există un reportaj BBC realizat recent la Moscova, în care ruşii spun că au obosit şi că vor pace.)

Pentru că singurul motiv pentru care Putin este încă în funcţie este tocmai războiul. El ştie că elita rusă nu mai doreşte continuarea acestui drum al izolării şi sărăciei. Însă această elită nu îl abandonează cât timp ţara este prinsă în război, pentru că s-ar crea haos şi un risc de fragmentare a ţării, iar ei ar pierde puterea şi accesul la bani.

Putin ştie că economia rusă a devenit una de război, iar milioanele de locuri de muncă vor dispărea la semnarea unui acord de pace. Iar sutele de mii de soldaţi reveniţi acasă vor expune adevăruri crunte, care vor irita societatea. Dar tocmai aceşti soldaţi, frustraţi şi furioşi, pot declanşa un război civil sau pot organiza o lovitură de stat.

Putin nici nu mai are obiective teritoriale care să îl mulţumească. El va continua acest război pentru a-şi păstra puterea. Singurul mod în care va încheia conflictul este o „pace” prin care va primi mult mai mult decât o regiune din Ucraina. Acesta este al doilea scenariu care l-ar menţine în funcţie: o reîmpărţire a Europei, pe modelul care a funcţionat până în 1990, o Rusie adusă de SUA la masa puterii globale, o UE slăbită şi fragmentată. Iar Trump nu ar avea nimic împotriva acestui plan. L-ar semna mâine, dacă liderii europeni nu ar fi astăzi mai curajoşi şi mai implicaţi decât erau în urmă cu un an.

Miza majoră a lui Putin este degradarea accelerată a Occidentului. El speră la oportunităţi majore în acest an: fie un conflict China–SUA, care să mute complet atenţia americană, fie o degradare accentuată a societăţii americane, cu conflicte sociale de amploare, o distanţare tot mai mare a SUA faţă de UE şi succese politice majore ale extremiştilor în UE, menite să slăbească coeziunea europeană.

Toate acestea sunt riscuri majore pentru 2026. Iar anul acesta, pentru prima dată, SUA apare în raportul CFR ca o zonă roşie, cu riscuri majore pentru 2026 – revin cu detalii despre acest raport.

Mai jos hărţi ISW şi grafic CFR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor