Riscul de hazard moral în România este real (European Voice)

Uniunea Europeană a fost reticentă de-a lungul anilor să se implice în aranjamentele politice şi legale interne ale statelor membre, însă actuala criză politică din România este atât de acută şi serioasă încât toată lumea ar trebui să-şi reevalueze supoziţiile, scrie joi publicaţia European Voice într-un editorial dedicat situaţiei din România şi relaţiei ţării noastre cu UE.

Atunci când partidul premierului îl suspendă pe preşedinte şi, în plus, schimbă legea privind referendumul, care va determina dacă suspendarea este permanentă sau temporară; atunci când preşedinţii ambelor Camere ale Parlamentului sunt detronaţi; atunci când sunt reduse puterile Curţii Constituţionale; atunci când partidul la guvernare îl destituie pe Avocatul Poporului, care poate contesta ordonanţele de urgenţă, şi preia Monitorul Oficial pentru a controla publicarea legilor - atunci toate instituţiile statului sunt puse în discuţie. Prezumţia generală privind neintervenţia este pusă puternic la încercare, scrie European Voice.

UE este un sistem de cooperare între statele membre bazat pe reguli. Se bazează pe supoziţia că statele membre subscriu la anumite valori comune. Dacă un stat membru abdică de la aceste valori comune, atunci întregul sistem bazat pe reguli este pus în discuţie.

Totuşi, UE are încă cicatrici emoţionale dintr-o confruntare cu Austria în 2000, reaminteşte publicaţia menţionată. După creşterea sprijinului electoral pentru Partidul Libertăţii (de extremă dreapta), condus Jörg Haider, Wolfgang Schüssel, liderul centrului-dreapta, a luat în considerare o coaliţie cu Haider şi extremiştii săi, în locul unei coaliţii obişnuite (dar tot mai discreditate) cu centrul-stânga.

UE, greşit îndrumată, a încercat să-l atenţioneze pe Schüssel în privinţa unei astfel de direcţii, amestecându-se în treburile interne înainte de formarea unui guvern. Parlamentul European a condamnat orice alianţă de acest tip. Schüssel nu s-a lăsat intimidat, iar Partidul Libertăţii a fost adus la guvernare. Coaliţia s-a destrămat, iar succesul acesteia s-a diminuat drept consecinţă.

Pe de o parte, eşecul presupusului amestec din 2000 a făcut ca UE să devină mai reticentă la a se implica în politica internă a unui stat membru. Pe de altă parte, a sporit şansele ca regulamentele UE să deschidă posibilitatea unei interferenţe mai eficiente. Tratatul de la Lisabona, adoptat la sfârşitul lui 2009, conţine o declaraţie mai extinsă şi detaliată privind valorile comune decât tratatele anterioare. Aceste versiuni iniţiale prevedeau de asemenea că UE are puterea de a interveni: să determine dacă un stat membru încalcă 'serios şi constant' aceste valori comune şi să-i suspende unui astfel de stat dreptul de vot în Consiliul de Miniştri.

La fel de semnificativă a fost şi introducerea unui preşedinte permanent al Consiliului European. Anterior, ţara care deţinea preşedinţia rotativă a Consiliului de Miniştri redacta răspunsul Consiliului (sau lua decizia de a nu trimite un răspuns), astfel încât Portugalia, care a avut o experienţă recentă cu dictatura fascistă, a prezidat discuţiile asupra Austriei. Acum, preşedintele permament, Herman Van Rompuy, este cel care se poate ocupa de un astfel de caz.

Acestea fiind spuse, episodul românesc oferă o ilustrare frapantă a motivului pentru care este nevoie de Comisia Europeană, mai scrie European Voice. Independentă de orice partid politic sau interes naţional, Comisia poate face o evaluare neutră a posibilelor încălcări ale legislaţiei UE şi, în calitate de garant al tratatelor, are datoria de a interveni.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România şi Bulgaria a fost, până acum, un fel de recunoaştere tacită a ceea ce mulţi recunosc deschis în prezent - faptul că a fost o greşeală acceptarea celor două ţări în UE înainte ca instituţiile lor politice şi judiciare să îndeplinească standardele UE, mai notează European Voice. Pe de altă parte, MCV se dovedeşte acum un instrument la îndemână pentru a spori presiunea pentru ca guvernul român să respecte standardele democratice ale UE.

Cu ajutorul MCV, Comisia acţionează mult mai viguros decât în confruntările sale cu Ungaria de la sfârşitul lui 2011- începutul lui 2012, privind schimbările la Constituţia ungară, şi cu Franţa din 2010, privind tratamentul aplicat romilor. Acest lucru este în beneficiul tuturor. Amestecul ar trebui să fie o soluţie de ultim resort, însă această posibilitate trebuie să existe, şi, de multe ori, ea trebuie folosită, îşi încheie European Voice editorialul.