Retrospectiva Nikita Mihalkov: „Soare inselator”
"Sa nu-ti fie teama de dusmanul tau; cel mai rau lucru pe care ti-l poate face este sa te ucida. Sa nu te temi nici de prietenul tau; cel mai rau lucru pe care ti-l poate face este sa te tradeze. Teme-te insa de indiferenta. Caci prin tacerea ei, prin consimtamantul ei tacit, te ucide si te tradeaza in acelasi timp."
N. Mihalkov
Nikita Mihalkov, unul din cei mai mari regizori rusi actuali, este fiu de poeti si nepot de pictori, asa se explica poate imaginile fara egal surprinse de cameramanii sai si simbolistica abundenta continuta de filmele sale. Soare inselator (I) este una din reusitele lui Mihalkov care, in tripla sa calitate de regizor, actor si co-scenarist, descrie, in decursul unei singure zile, realitatea cruda si sangeroasa a epocii staliniste cu tot ce avea ea mai infricosator - caracterul sau aleatoriu.
Comunismul este in esenta una din formele de manifestare ale Raului, unde acesta apare disimulat sub fatada grijii fata de om. Acest adevar elementar legat de caracterul disimulat al raului, avand insa un caracter mult mai subtil si mai insidios, ne este reamintit de Nikita Mihalkov prin filmul realizat in 1994 si premiat cu Oscarul pentru cel mai bun film strain.
Scripturile ne previn neincetat ca Raul imbraca haina mielului, fiind cu atat mai greu de identificat cu cat isi poate schimba parul si, temporar, chiar si naravul. In fapt, Raul nu doreste nimic mai mult decat sa fie identificat cu vreo institutie sau persoana diabolica din istorie, tocmai pentru a ne lasa iluzia ca a fost prins, izolat undeva in trecut si chiar lichidat; astfel, noi am nutri iluzia ca ne aflam in siguranta si ca putem respira linistiti. In lumina dezbaterilor care au loc in Romania in privinta raului produs de comunism si a responsabilitatii fiecaruia, e de prisos sa subliniem actualitatea si urgenta temei propuse de filmul lui Mihalkov pentru noi, romanii timpului prezent.
Rusia, 1936, in plina teroare stalinista. Colonelul Serghei Petrovici Kotov, erou al Revolutiei, impreuna cu tanara sa sotie, Marusia, si fiica Nadia isi petrec vara la casa lor de vacanta ("dacea") de la tara, inconjurata de mesteceni. Atmosfera este cehoviana. Vremea se scurge linistit, cu pauze lungi, cand se serveste ceaiul din nelipsitul samovar, cu partide de carti alaturi de rude, vecini si prieteni, cu nesfarsite discutii si glume, in care se strecoara, ca pe vremuri, expresii frantuzesti. Stapanii au ca ajutor o fata in casa, exista chiar si un papagal. Personajele par cu totul rupte de realitatea din jur.
In curand vom afla ca dacea apartine unei vechi familii aristocratice, ai carei membri au fost scutiti de ororile Revolutiei, deoarece fiica mai tanara, Marusia, s-a casatorit cu un ofiter al Armatei Rosii, Kotov, mult mai in varsta decat ea. Molcoma existenta din acest colt de tara va fi intrerupta de aparitia brusca a unei figuri enigmatice, imbracata in plina vara cu un costum care sugereaza silueta familiara a lui Mos Craciun, Ded Moroz, cum ii spun rusii. Este Dmitri sau Mitia, un copil adoptiv care a facut parte odinioara din familie, prieten din copilarie al Marusiei si primul ei iubit. El a fost alungat de Kotov, care a devenit protectorul intregii familii, ferind-o de urgiile marii rasturnari sociale din jur.
In scurt timp, Mitia va fermeca toata partea femeiasca si, mai ales, pe mica Nadia, cu glumele sale, cu exercitiile sale de virtuozitate la pian. Dar Kotov nu se lasa inselat, el stie prea bine ca tara e prada noului val de represiuni dezlantuit de Stalin, cand un telefon care suna la miezul noptii poate insemna condamnarea la moarte sau deportarea. Si e constient ca Mitia nu a venit intr-o vizita de curtoazie, ci cu ganduri de razbunare, profitand de noile vremuri tulburi.
Este perioada cand dictatorul izolat in biroul de la Kremlin, "la al carui geam se poate vedea ca lumina nu se stinge niciodata", a hotarat sa termine cu o buna parte din elita comunista ridicata dupa Revolutie, in care nu mai are incredere. Pentru a o lichida nu se da in laturi sa recurga la serviciile fostilor „dusmani” ai comunismului. O imagine-simbol: un imens balon inaltat in vazduh, aidoma unui astru, si purtand chipul la scara imensa al lui Stalin, ca si cum nimic nu poate scapa privirilor sale mereu treze. Kotov e un om dintr-o bucata, un rus tipic inalt, voinic, autoritar, dar in acelasi timp cu inima buna, oricand dispus sa faca o gluma, gata sa-i apere pe cei din jur. Firesc, nu-i vine sa creada ca partidul si cel aflat in fruntea acestuia si-au luat mana de pe el. Dar se va insela cumplit.
Cel mai subtil si mai teribil travesti pe care l-a produs sistemul comunist este cel prin care bestia pretinde ca este om, nu doar fata de semenii sai, ci chiar si in proprii sai ochi - Gheorghe Fedorovici
Mihalkov si-a dedicat opera tuturor "acelora care au fost parjoliti de soarele Revolutiei". Trezirea la realitate este cu atat mai dureroasa. Urmand firul evenimentelor aparent pasnice, suntem martorii unei perioade cumplite, cand nimeni nu era in siguranta, nici chiar cei mai loiali regimului, cand toti erau supusi capriciilor unei vointe tiranice. In rolul colonelului Kotov, Nikita Mihalkov are o creatie sobra, convingatoare, in vreme ce actorul atat de talentat care este OLEG MENSIKOV reda cu finete prototipul executantilor docili ai ordinelor "de sus". INGEBORGA DAPKOUNAITE este o Marusie delicata si nostalgica, dar cele mai mari elogii se cuvin micutei (pe atunci) NADIA MIHALKOVA, nimeni alta decat fiica regizorului. Absolut stupefianta performanta ei.
In film exista o prezenta supranaturala, fulgerul globular, care nu este decat simbolul cel mai „vizibil” al raului travestit in bine: la prima vedere, el pare sa nu fie altceva decat un glob de foc nevinovat si jucaus. In realitate, este o „dracovenie” care apare din senin (asemenea interventiei grupului din Apararea civila care goleste plaja sub pretextul unui simulat atac cu gaze, sau asemenea sosirii lui Mitea), se furiseaza pretutindeni si, sfredelitor, te gaseste oriunde. Iar cand dispare, o face luand cu sine o viata – a unui copac sau a unui om. Caci intr-o lume in care raul tinde sa fie total, nimic nu mai este ceea ce parea sa fie: cele mai nevinovate aparitii se dovedesc a fi cele mai distructive, natura este inselatoare, oamenii au mai multe chipuri, iar actiunile lor au alte scopuri decat cele aparente. Astfel, actiunea Apararii civile nu a avut ca scop instruirea populatiei in vederea unui caz real de atac cu gaze; trebuia impiedicat in primul rand sentimentul ca ar putea exista vreun loc in ordinea fizica sau spirituala care i-ar putea fi inaccesibil Partidului. Intreaga operatiune nu a avut un alt efect decat pustiirea plajei de care, acum, se bucura un singur om – seful grupului de voluntari civili. Odata cu scoaterea mastii (de gaze), acest individ simplu ne arata care a fost scopul diversiunii cat si care este obiectivul liderului intr-un sistem comunist: rezervarea privilegiilor pentru un numar cat mai redus si concentrarea puterii. Prin urmare, acei „tovarasi de drum”, precum Kotov, care credeau ca puterea trebuie sa revina poporului, nu erau decat niste idealisti periculosi are trebuiau lichidat din momentul in care puterea a fost obtinuta.
Nu intamplator toate acestea se petrec intr-o zi de duminica: sarbatoare a soarelui, apoi a Domnului, ea este transformata acum in sarbatorirea Stapanului de la Kremlin, a Noului Soare, a Noului Domn. Intr-un univers intrat in travesti nicio harta nu mai este valabila, lumea devine un imens labirint din care singura iesire si destinatie sigura nu poate fi decat moartea.
Desi foarte tarziu, Kotov a inteles totusi cine sunt in realitate cei pe care i-a slujit. Cat despre Mitea, el nu si-a facut iluzii nicio clipa; excelent prestidigitator, el a fost chiar mai util puterii decat Kotov, fiindca putea sa dispara si sa faca sa dispara fara urma oameni si lumi intregi. Contrastul este realizat de fapt intre cei doi, pe de o parte, si agentii care venisera dupa Kotov pe de alta; speriati (transpirau cu totii abundent), acestia functionau pur animalic, instinctual. Desi se pretind a fi de la Filarmonica, nu o pot pacali pe micuta Nadia, care il intreaba pe unul dintre ei: „De ce ai fugit de la Gradina zoologica? Nu ti-a mai placut mancarea pe care ti-o dadeau?”, aici nu mai sunt oameni ci fiare, neoameni cu masti de oameni. Intr-adevar, cel mai subtil si mai teribil travesti pe care l-a produs sistemul comunist este cel prin care bestia pretinde ca este om, nu doar fata de semenii sai, ci chiar si in proprii sai ochi. (Gheorghe Fedorovici).
Laudabila initiativa televiziunii noastre oficiale, care va continua vinerea urmatoare cu filmul Acasa printre straini, strain printre ai tai, realizat de Mihalkov in 1974. Vizionare placuta!
Indiferenta suspenda memoria, responsabilitatea, recunostinta si cainta, nevoia de a ierta si de a fi iertat – adica tocmai acele atribute care determina calitatea umana a indivizilor acestei specii. „Indiferentul” este de altfel anuntat in film de tanara studenta instalata in „Vila nr. 9”, fostul conac devenit „casa de creatie.” Viitoarea locatara (caci familia lui Kotov va fi deportata) reprezinta noul tip uman, care ingaduie „relaxarea” fortelor de represiune. Indiferenta face ca masca sa i se lipeasca de fata, cu riscul de a nu mai putea fi scoasa vreodata. Indiferenta este raul absolut care ne aminteste de cascatul enorm al omenirii din care Dostoievski ne previne ca la sfarsitul timpurilor va iesi Antihristul. (Gheorghe Fedorovici)
