Retrospectivă Epoch Times 2012: „Primăvara arabă” devenită „Iarna islamistă”

În 2012, Primăvara Arabă s-a transformat, în opinia multor experţi, într-o iarnă islamistă. În Egipt şi Tunisia, islamiştii au preluat puterea democratic prin alegeri, dar încearcă acum să guverneze după sharia (legea islamistă) şi să cucerească toată puterea în stat. Iar opoziţia seculară reacţionează ieşind în stradă şi organizând proteste violente.

21 ianuarie: Victorie categorică a islamiştilor la alegerile egiptene

Partidul Libertăţii şi Justiţiei al Fraţilor Musulmani a obţinut 40% din voturi, în timp ce salafiştii, islamiştii radicali din partidul al-Nour au strâns 20% din voturi. Reprimată multă vreme de regimul Mubarak, Frăţia Musulmană nu a putut fi eliminată din Egipt graţie puternicelor reţele prezente în moschei şi implicate în activităţi de caritate. Tot acestea i-au adus victoria electorală recentă. Liderii mişcării au trimis mesaje de reasigurare Occidentului că nu vor încerca să monopolizeze puterea, lucru care nu s-a întâmplat până la urmă. Islamiştii au desemnat un candidat propriu la prezidenţiale, deşi iniţial anunţaseră cu nu o vor face.

27 februarie: Tranziţia neconcludentă în Yemen

Preşedintele yemenit Ali Abdullah Saleh a renunţat în sfârşit la putere în februarie, după lungi tergiversări şi după ample proteste de stradă, care au provocat morţi şi răniţi. El a fost succedat de vicepreşedintele Abd Rabbuh Mansur Al-Hadi. Chiar dacă scenariul pare asemănător cu îndepărtarea dictatorilor Mubarak din Egipt şi Ben Ali din Tunisia, Yemenul rămâne cel mai instabil stat dintre cele ale Primăverii Arabe. Influenţa familiei fostului preşedinte Saleh rămâne importantă, deoarece rudele lui controlează încă armata şi serviciile de informaţii. În plus, Hadi s-a înconjurat de oficiali din fosta administraţie. Oricum provocările pentru guvernul său rămân majore: o mişcare separatistă în sud şi o prezenţă a Al-Qaeda tot mai puternică pe teritoriul ţării, organizaţia controlând deja provinciile Abyan şi Shabwa.

7 iulie: Alegeri parlamentare libere în Libia după 40 de ani

Libienii au ieşit în număr mare, cu mult entuziasm, să-şi aleagă Parlamentul menit să elaboreze viitoarea Constituţie. Dar tranziţia către democraţie este departe de a fi garantată după primele alegeri democratice din ultimii 40 de ani. Diviziunile regionale, miliţiile necontrolate şi cultura politică promovată agresiv de Gaddafi rămân o moştenire grea. Ruptura din Libia între mai multe centre de putere, care acum îşi urmăresc interesele independent odată cu căderea centrului Gaddafi, este tot mai evidentă. Aceste diviziuni sunt amplificate şi de incapacitatea lui Gaddafi de a crea instituţii viabile, de exemplu, o armată naţională puternică care să poată ţine sub control miliţiile, care acţionează acum pe cont propriu, invocând legitimarea revoluţionară. Localismul extrem se explică şi prin incapacitatea liderului libian de a crea un sentiment de apartenenţă şi de a construi o identitate naţională. Până la urmă, Gaddafi n-a acţionat ca un liant, garant al stabilităţii şi echilibrului, ci a instensificat conflictele regionale, subjugând mai puternic estul rebel, de unde a pornit şi mişcarea împotriva lui.

23 mai: Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Egipt. Sunt desemnaţi finaliştii: Mohammed Morsi, cel de-al doilea candidat al Fraţilor Musulmani şi Ahmed Shafik, ultimul premier al lui Hosni Mubarak, perceput ca apropiat de armată şi de vechiul regim. Morsi câştigă cursa şi începe o bătălie pentru putere cu Consiliul Suprem de Apărare a ţării (SCAF), care conducea ţara în această perioadă tulbure.

14 iunie: Parlamentul egiptean nou ales, dominat în proporţie de 70% de islamişti (Frăţia Musulmană salafiştii), este dizolvat cu numai două zile înainte de turul doi al prezidenţialelor de Curtea Constituţională pe motiv că legea electorală care a stat la baza alegerii sale a alocat greşit locurile pentru independenţi. Preşedintele Morsi câştigă însă cursa prezidenţială şi convoacă Parlamentul suspendat prin decret, în ciuda avertismentelor armatei. Apoi noul preşedinte îl trece în rezervă pe mareşalul Tantawi, comandantul Consiliului Suprem al Forţelor Armate, şi încă câţiva ofiţeri de rang înalt. Mai mult, Morsi abrogă Declaraţia Constituţională a SCAF prin care atribuţiile sale erau reduse drastic, iar armata urma sa nu mai fie controlată de nicio altă instituţie şi să aibă un drept de veto asupra Constituţiei elaborate în Adunarea Constituantă.

11 septembrie: Au loc o serie de atentate teroriste direcţionate împotriva misiunilor diplomatice ale SUA din Libia şi Egipt. La fel sunt atacate şi ambasade ale Germaniei şi Marii Britanii. Ambasadorul american în Libia Christopher Stevens este ucis în timpul unui asalt al unei mulţimi care protesta împotriva filmuleţului The Innocence of Muslims, care îl denigrează pe profetul Mahomed. Experţii în antiterorism vorbesc însă despre o implicare a Al-Qaeda care s-a folosit de haosul creat de protestul spontan împotriva filmului. Mai mult, experţii locali susţin că protestatarii care au atacat consulatul american din Benghazi fac parte din brigada Ansar Al-Sharia, o mişcare ultraconservatoare care ar încerca astfel să submineze şi noul guvern libian ales democratic, pe care îl consideră insuficient de islamic. Salafiştii ar recurge la asemenea acte pentru a contracara efectele alegerilor care nu le-au dat câştig de cauză şi au făcut din Libia un stat secular. Iar scopul lor final ar fi fost de a exploata slăbiciunea noilor autorităţi - în special a Parlamentului - înainte ca acesta să devină prea puternic. La fel s-ar fi întâmplat şi în Egipt. Atacarea ambasadei din Cairo a fost o demonstraţie de forţă a salafiştilor îndreptată împotriva preşedintele Morsi, pe care aceştia îl consideră prea pro-american.

14-21 noiembrie: Israelul lansează Operaţiunea Pillar of Defense împotriva grupării teroriste Hamas, bombardând zile în şir ţinte militare şi guvernamentale ale acesteia. Hamas replică prin rachete care lovesc şi Ierusalimul şi Tel Aviv-ul. Până la urmă preşedintele egiptean Mohammed Morsi reuşeşte să intermedieze un armistiţiu, profilându-se ca un important lider regional. Hamas pare să iasă de pe axa cu Iran şi Siria şi să se îndrepte către sfera de influenţă tradiţională a Frăţiei Musulmane. Totuşi rămân destule semne de întrebare deoarece multe din rachetele trase asupra Israelului din Fâşia Gaza sunt de fabricaţie iraniană.

22 noiembrie: Preşedintele egiptean Mohamed Morsi îl revocă pe procurorul general, numit de Mubarak, pentru a se asigura că justiţia nu va dizolva Adunarea Constituantă care elaborează noua Constituţie şi care este formată majoritar din reprezentanţi ai Frăţiei Musulmane. Mai mult, Morsi dă un decret extrem de controversat care prevede că nicio autoritate nu poate revoca deciziile preşedintelui. Justiţiei i se interzice să dizolve Adunarea Constituantă, iar preşedintele este autorizat, în termeni foarte vagi, ”să ia orice măsuri necesare pentru a proteja revoluţia, unitatea naţională sau pentru a menţine securitatea naţională”. Astfel principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat este practic desfiinţat pentru că preşedintele are de acum înainte ultimul cuvânt în legătură ”cu toate amendamentele constituţionale, deciziile şi legile”. Niciun organism instituţional nu-i mai poate controla acţiunile, nici măcar Curtea Constituţională. Reacţia forţelor seculare şi liberale ale ţării este imediată. Mii de egipteni ies în stradă pentru a protesta împotriva a ceea ce percep ca o încercare de impunere a unei dictaturi islamice.

9 decembrie: Morsi abrogă decretul prin care-şi extindea semnificativ puterile, dar anunţă că draftul de Constituţie elaborat de Adunarea Constituantă va fi suspus referendumului popular pe 15 decembrie. Opoziţia cere însă că acesta să fie amânat şi face apel la populaţie să boicoteze scrutinul. Interesant este că diferitele grupări liberale şi seculare din opoziţie, multă vreme dezbinate şi slabe, s-au unit la sfârşitul lunii noiembrie, formând Coaliţia Frontul Salvării Naţionale, pentru a-l forţa pe preşedinte să agreeze o Adunare Constituantă mai reprezentativă. Între timp protestele continuă în stradă. Iar pe 15 decembrie urmează să aibă loc referendumul prin care populaţia va decide dacă este de acord cu Constituţia cu influenţe islamice care interzice blasfemia şi “insultele aduse oricărei persoane” şi cere respectarea ”religiei, a tradiţiilor şi a valorilor familiei”.