Armata, marea absentă a crizei politice egiptene

O imagine face cât o mie de cuvinte, dar poate amăgi mai mult decât o mie de minciuni. Desfăşurarea de tancuri în faţa palatului prezidenţial a adus din nou pe prima pagină a ziarelor armata din Egipt, protagonistul dominant al scenei politice egiptene de la revoluţia lui Abdel Nasser în 1952. Totuşi realitatea este cu totul alta: forţele armate au fost singurul actor central care a menţinut o strictă neutralitate în actuala confruntare care are loc între guvern şi opoziţie, notează vineri ziarul El Pais. 'Armata nu este interesată să participe la nicio luptă pentru putere, sau se implice în politică', asigură generalul în rezervă Mohamed Kadri.

Există mai multe interpretări ale surprinzătoarei schimbări realizate la vârful armatei de preşedintele Mohamed Morsi în august. Cea mai răspândită este că există o înţelegere între liderul islamist şi noua generaţie a generalilor nemulţumiţi de modul de acţiune al liderilor Juntei Militare, consiliul care a pilotat tranziţia după căderea lui Hosni Mubarak, din 11 februarie 2011 până la 30 iunie anul acesta. Potrivit lui Kadri, gestionarea tranziţiei de către militari şi implicarea lor în lupta politică a răspuns unor nevoi personale, care au prejudiciat imaginea armatei. După revoluţie, scena politică a devenit prea convulsionată iar gestionarea de zi cu zi a erodat popularitatea armatei. Principalul reprezentant al acestui curent este Abdel Fattah al Sisi, noul ministru al apărării. În vârstă de 57 de ani el face parte dintr-o generaţie mai nouă decât predecesorul său, septuagenarul mareşal Hussein Tantaui, fost preşedinte al Juntei Militare.

Unii militanţi revoluţionari îl acuză pe Al Sisi că este membru al Fraţilor Musulmani, ceea ce este puţin probabil având în vedere că acest lucru l-ar fi împiedicat să urce treptele ierarhice în fostul regim. Este însă adevărat că el împărtăşeşte unele teze ale islamismului politic. În teza lui de la US Army College, o facultate de elită pentru cadrele militare americane, el susţine că democraţia în ţările arabe trebuie să fie compatibilă cu conceptele tradiţiei politice islamice, precum shura sau califatul. Un alt motiv care explică tăcerea de mormânt a armatei este că guvernul lui Morsi i-a respectat scrupulos interesele vitale, lucru ce ar putea să stea la baza unei înţelegeri cu Al Sisi pentru a se descotorosi de mareşalul Tantaui. În cinci luni de guvernare, liderul islamist a avut numeroase conflicte cu puterea judiciară, dar niciuna cu conducerea militară.

În principal, generalii au trasat trei lunii roşii: menţinerea autonomiei lor depline, imunitatea Juntei Militare pentru abuzurile comise în timpul tranziţiei şi menţinerea unei alianţe cu SUA pentru care forţele armate primesc 1,3 miliarde de dolari pe an. Până acum toate trei au fost respectate. Controversatul proiect de Constituţie obligă ca ministrul apărării să fie cadru militar şi ca un organ cu majoritate militară, nu Parlamentului, să elaboreze bugetul Ministerului Apărării.

'Morsi supune unui test serios relaţia sa cu armata. El mizează pe loialitatea acesteia pe baza unei ideologii împărtăşite şi bunăvoinţei faţă de interesele instituţionale ale militarilor', spune profesorul Robert Springborg, specialist în armata egipteană. Totuşi el avertizează că această înţelegere ar putea să cadă dacă criza escaladează iar ţara se cufundă într-un război civil. Un segment important al militarilor este laic şi s-ar putea mobiliza dacă reprimările guvernului vor pune în pericol fundamentele statului. Nu trebuie uitat că armata a fost mereu garantul stabilităţii unei naţiuni de aproape 90 de milioane de locuitori, care aspiră să joace un rol decisiv pe scena Orientului Mijlociu.