Reprezentanţii Partidului Democrat au solicitat başcanului Găgăuziei să demisioneze
alte articole
Reprezentanţii Partidului Democrat în cadrul Adunării Populare a Găgăuziei (APG) au solicitat şefului autonomiei Mihail Formuzal să demisioneze şi să părăsească biroul de serviciu. Potrivit "Infotag", care citează portalul de ştiri Gagauzinfo, vineri, după şedinţa APG, în cadrul căreia a fost discutată înaintarea moţiunii de cenzură başcanului, un grup de deputaţi, în frunte cu preşedintele raionului Vulcăneşti, democratul Serghei Cernev, au urcat la etajul trei al clădirii executivului.
Demnitarii intenţionau să-i solicite lui Mihail Formuzal să părăsească biroul, deoarece Comitetului executiv i-a fost exprimat votul de neîncredere, iar interimatul funcţiei urmează să fie asigurat de şefa Departamentului de justiţie a autonomiei Irina Zelenskaia.
Colaboratorii organelor de drept însă nu le-au permis să intre în cabinetul başcanului.
La rândul său, başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal a declarat că va continua să-şi exercite funcţia de şef al autonomiei şi a îndemnat deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei (APG) "să nu încalce normele de drept şi să nu participe la spectacole care înjosesc aleşii poporului şi fac de ruşine Găgăuzia".
În declaraţia oficială, başcanul a reamintit că tentativa grupului de deputaţi din APG din partea PDM, de a demite pe 15 noiembrie şeful autonomiei, a eşuat - pentru demitere au votat 19 deputaţi, fiind nevoie de 24 de voturi.
"Indiferent de acest fapt, încălcând legislaţia Găgăuziei şi a Republicii Moldova, reprezentanţii PDM au numit ilegal colegul lor de partid în funcţia de başcan interimar şi au încercat cu forţa să ocupe cabinetul de lucru al şefului Găgăuziei. Tentativa de a demite başcanul s-a transformat într-o tentativă de lovitură de stat în autonomie, care a fost stopată de colaboratorii organelor de drept", a menţionat Formuzal, exprimându-şi regretul că "reputaţia PDM, ca organizator al numeroaselor atacuri raider, s-a confirmat în Găgăuzia".
Başcanul a calificat acţiunile democraţilor ca "o agonie şi recunoaştere a incapacităţii de a obţine respectul şi susţinerea cetăţenilor prin metode democratice şi legale".
"Comportamentul deputaţilor din partea PDM a discreditat definitiv potenţialul profesional al organului legislativ din Găgăuzia şi a însemnat o discalificare a politică pentru regizorii locali ai acestei acţiuni", consideră başcanul.
Pentru demiterea başcanului Găgăuziei este necesar ca 24 de deputaţi din APG să voteze pro şi să fie desfăşurat un referendum în rândurile locuitorilor autonomiei. Nu toţi aleşii poporului însă consideră la fel. Potrivit deputatului Ion Burduja, "demnitarii din Găgăuzia pot fi demişi cu doar 18 voturi pro iar başcanul nu este o excepţie". La finele negocierilor, 19 deputaţi au votat pentru numirea Irinei Zelenskaia în funcţia de başcan interimar.