Renate Weber: Franţa este "ca o păpuşă dezarticulată" în dosarul Schengen
alte articole
Europarlamentarul PNL Renate Weber consideră că Franţa este "ca o păpuşă dezarticulată" în ce priveşte dosarul Schengen şi apreciază, pe de altă parte, că reacţia oficialilor români de până acum a fost "foarte timidă", ca şi cum ar fi fost luaţi pe nepregătite.
Renate Weber a comentat la RFI că reacţia Bucureştiului în dosarul Schengen este "foarte timidă":
"Am avut cumva impresia, ceea ce poate să fie chiar adevărat, că i-a prins pe picior greşit, că nu s-au aşteptat la aşa ceva, erau convinşi de o susţinere din partea Franţei şi acum tot ce s-a întâmplat i-a luat pe nepregătite, dar asta putea să fie atunci când a făcut declaraţia ministrul de Interne, Manuel Valls, dar până când a făcut-o purtătoarea de cuvânt au trecut câteva zile. Cred că în timpul acesta trebuiau să se replieze, trebuiau să afle exact ce se petrece în Guvernul de la Paris".
La întrebarea cum îşi explică faptul că preşedintele Traian Băsescu nu a luat poziţie vizavi de această situaţie, Renate Weber a răspuns:
"Eu cred că preşedintele Traian Băsescu, pe dosarul Schengen, a făcut suficient de mult rău acum câţiva ani, când spunea cât e de prieten cu Sarkozy şi am văzut cât a fost de prieten, că de la administraţia Sarkozy încoace tot suntem ţinuţi în afara Spaţiului Schengen. Nu aş miza foarte mult pe o intervenţie a preşedintelui Traian Băsescu. N-am aşteptări din zona aceea şi nici nu cred că reuşeşte să facă mare lucru. Mă rog, are obligaţia, sigur că da, să încerce, că este totuşi preşedintele României şi poate să încerce măcar în zona aceea a familiei politice la care se duce tot timpul, chiar dacă dumnealui e fără de partid".
Reacţia părţii franceze
Francezii au confirmat joi, prin purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Najat Vallaud-Belkacem că "nu sunt întrunite condiţiile" pentru aderarea României şi Bulgăriei la spaţiul Schengen.
În presa franceză au apărut informaţii care relatează faptul că preşedintele Franţei, Francois Hollande, s-a raliat Ministrului de Interne şi nu va susţine aderarea României la spaţiul Schengen în 2014, pentru a evita afluxuri masive de imigranţi romi.
Romii "nu au vocaţia integrării sociale" a afirmat Ministrul Valls , singura lor vocaţie reală fiind să se întoarcă la casele lor. Presa franceză a afirmat că opiniile preşedintelui Hollande coincid cu cele ale lui Valls în cea ce priveşte capacitatea romilor de a se integra social şi că preşedintele francez ar fi declarat, într-un cerc restrâns că "Doar o minoritate [dintre romi] caută să se integreze."
În context, primarii francezi, fie că sunt socialişti sau de dreapta, susţin declaraţiile ministrului de Interne Manuel Valls, care a afirmat marţi că romii trebuie repatriaţi în România şi Bulgaria, explicând că le este imposibil să îi primească în comunităţile lor, relatează Le Monde.
"Să credem că vom reuşi să rezolvăm problema romă cu sate de inserţie este o iluzie. În numeroase tabere [de refugiaţi romi] se face comerţ ilegal, copiii sunt puşi să cerşească, se practică prostituţia, există organizaţii care nu au niciun interes ca noi să găsim soluţii individuale pentru aceste persoane." a declarat primarul socialist Francis Chouat, din Evry (Essonne).
Poziţia Ministerului Afacerilor Externe român
"Contrar celor apărute în mass-media franceze, subliniem faptul că incluziunea socială a romilor nu are legătură cu aderarea României la spaţiul Schengen. Considerăm preferabilă evitarea abordării acestor subiecte în context electoral", a declarat MAE român, în replică la declaraţiile mai multor oficiali francezi, conform cărora România nu este pregătită să devină membru al acestei zone, iar romii proveniţi din ţara noastră nu doresc să se integreze.
Ministerul Afacerilor Externe ţine legătura cu partenerii francezi pe tema aderării României la Spaţiul Schengen, iar partea română aşteaptă ca Franţa să acţioneze în spiritul relaţiei bilaterale tradiţionale pentru finalizarea procesului de evaluare privind aderarea Schengen.
Victor Ponta: Legătura dintre romi şi Schengen pur si simplu nu există
Ponta nu vede care este legătură între romi şi Schengen şi nu crede că numărul masiv de refugiaţi romi aflaţi în Franţa ar putea împieta aderarea noastră la Schengen în vreun fel.
"Legătura dintre romi şi Schengen ştiţi foarte bine că nu există pentru simplul motiv că România nu este acum membră a spaţiului Schengen şi romii sunt acolo. Deci nu există niciun fel de legătură practică şi nici juridică”, a explicat premierul Ponta.