Reglementarea conflictului transnistrean discutat la Helsinki

Grupul Adunării Parlamentare a OSCE pentru Republica Moldova s-a reunit la Helsinki, după o pauză de trei ani, pentru a discuta perspectivele reglementării conflictului transnistrean.
Conflictul armat de pe Nistru (arhivă) (Epoch Times Romania)
Maria Maevschi
07.07.2015

Grupul Adunării Parlamentare a OSCE pentru Republica Moldova s-a reunit la Helsinki, după o pauză de trei ani, pentru a discuta perspectivele reglementării conflictului transnistrean.

Scopul de atunci al Grupului a fost promovarea păcii, stabilităţii şi supremaţiei legii în Republica Moldova, susţinerea integrităţii teritoriale a ţării prin promovarea dialogului, fiind acum doar reconfirmat de către parlamentarii OSCE.

Potrivit independent.md, şeful delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE, deputatul Sergiu Sârbu, a comunicat, în cadrul şedinţei, care ar fi priorităţile autorităţilor RM în soluţionarea problemei transnistrene. În opinia acestuia, prioritare ar fi monitorizarea situaţiei din regiune şi continuarea dialogului, cu implicarea partenerilor internaţionali.

„Pledăm pentru reluarea negocierilor în formatul „5+2”, fără alte precondiţii stabilite. Prioritatea noastră este de a apropia cetăţenii de pe cele două maluri ale Nistrului, a intensifica legăturile economice şi a încuraja întreprinderile din regiunea transnistreană să exporte pe piaţa europeană”, a afirmat politicianul.

O dată cu investirea noului cabinet de miniştri, la Chişinău va sosi, cu scop de informare, o delegaţie a Grupului AP OSCE pentru Republica Moldova. Parlamentarii OSCE planifică să viziteze atât Chişinăul, cât şi Tiraspolul, pentru a se documenta din prima sursă cu privire la evoluţiile înregistrate în soluţionarea crizei transnistrene.

Amintim că săptămâna trecută, vicepremierul pentru Reintegrare, Victor Osipov, s-a întrunit pentru o discuţie cu reprezentantul special al OSCE, Radojko Bogojevik, în cadrul căreia s-a referit la reluarea negocierilor în formatul „5+2”, care ar fi bine să se desfăşoare în toamna anului curent.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor