Regandirea eticii si economiei fabricilor cu mana de lucru ieftina (sweatshops)

Stirea ca o fabrica cu mana de lucru ieftina (sweatshop) din Romania a produs una din rochiile cele mai renumite ale lui Kate Middleton a inspirat reinnoirea interesului public in etica si economia folosirii externe a joburilor, in scopul de a folosi mana de lucru super-ieftina.

Acesta este doar cazul cel mai recent dintr-un sir de cazuri care exemplifica proliferarea socanta a sweatshop-urilor - chiar si in Europa - in ultimele cateva decenii. Dar partea cu adevarat urata a povestii este logica pe care au invocat-o aparatorii lui Kate pentru a justifica aceasta tendinta, aducand argumente facute de asa numiti economisti SUA "progresisti".

Argumentele pro-sweatshop

Jeffrey Sachs, un autor binecunoscut al Sfarsitului Saraciei, a declarat odata: "Grija mea nu este ca sunt prea multe sweatshop-uri, ci ca sunt prea putine". La fel, Paul Krugman a argumentat ca sweatshop-urile "aduc sute de milioane de oameni de la saracie crunta la ceva tot groaznic dar oricum mai bun... asadar cresterea angajarilor in sweatshop-uri este o veste super-buna pentru saracii lumii."

Intr-un articol din New York Times Magazine numit ingrijorator "Doua aplauze pentru sweatshop-uri", Nicholas Kristof si-a accentuat logica explicand ca atunci cand s-a mutat prima data in Asia, atat el, "cat si cei mai multi occidentali", au fost intrigati de existenta sweatshop-urilor, dar pana la urma a ajuns sa le aprecieze ca "un semn clar de revolutie industriala care incepe sa reformeze Asia". El a aratat ca "muncitorii asiatici ar fi consternati de ideea ca consumatorii americani protesteaza boicotand anumite jucarii sau haine. Cel mai simplu mod de a ajuta Asia este de a cumpara mai mult de la sweatshop-uri, nu mai putin."

Aceste argumente aduc toate o idee simpla care deseori infrange criticile cu logica sa economica aparent infailibila: ca sweatshop-urile exista pentru ca oamenii sunt doritori sa ia joburi in sweatshop-uri la salarii din sweatshop-uri. Oamenii pot sa aleaga unde muncesc, asa este logic, iar sweatshop-urile sunt deseori cel mai bun lucru din zona - in mod sigur mai bun decat somer. Daca sweatshop-urile nu ar exista, milioane de oameni ar muri de foame pe strazi.

Acest punct de vedere rezida din presupunerea ca tarile care atrag sweatshop-uri au fost dintotdeauna populate cu multi oameni saraci ingrijorati pentru salarii, ca saracia este cumva o conditie a priori. Intr-o asemenea lume, sweatshop-urile nu pot fi decat o favoare.

Dar aceasta presupunere nu vede punctul crucial al saraciei. Oamenii - de exemplu din Tailanda si Peru - aleg sweatshop-urile doar pentru ca au fost adusi la disperare si nu au alta alternativa de a trai.

Asadar nu este deloc "o alegere". Ei sunt fortati de circumstante sa se vanda pe sine insisi in conditii inumane. Sociologii numesc asta "violenta structurala" a somajului.

Mostenirile coloniale si neoliberale

Disperarea care duce oamenii catre sweatshop-uri este un fenomen istoric recent. Cei mai multi dintre oamenii din asa numita "lume a treia" obisnuiau sa traiasca ca fermieri de subzistenta si puteau sa se intretina doar cu productia de pe pamantul lor.

Aceasta a inceput sa se schimbe sub regimurile coloniale din secolul al XIX-lea. In cele mai multe locuri din Africa si America de Sud, colonizatorii au avut greutati initial in a aduce localnicii sa lucreze in minele, fabricile si plantatiile lor. Pentru a rezolva aceasta problema, ei au luat fortat fermierii de pe pamantul lor sau au pus taxe impovaratoare pentru a-i obliga sa caute o munca contra salariu, toate sub deghizarea de "misiune de civilizare".

Aceasta a cauzat ca sute de mii de oameni sa se mute in orase industriale unde au constituit o armata de rezerve de muncitori care acceptau orice job puteau gasi si salarii mai mici decat altii.

Incepand cu sfarsitul anilor 1970, Banca Mondiala, Fondul Monetar International si mai tarziu Organizatia Mondiala de Comert au inceput sa impinga noi forme de dereglare a pietei - cunoscute ca "programe de ajustare" - asupra guvernelor lumii a treia, cerandu-le sa nu mai subventioneze sectoarele agricole si sa permita importul de grane ieftine in pietele lor. Aceste politici neoliberale au daunat fermelor mici pana cand au fost distruse si au creat un al doilea val de oameni fortati sa migreze la oras pentru a supravietui.

Aceasta s-a intamplat in acelasi timp cu alte doua ajustari structurale cruciale: In primul rand, tarifele protectioniste de comert au fost reduse drastic, permitand corporatiilor occidentale sa isi mute operatiunile in strainatate fara sa plateasca taxe prohibitive de import. In al doilea rand - reglementari importante ale muncii cum ar fi negocierea contractului colectiv si salariile minime ridicate au fost reduse sau eliminate, pana in punctul in care s-a dat corporatiilor puterea de a da in judecata guvernele gazda pentru reglementari care scad profiturile.

Aceasta a creat un mediu ideal pentru companii ca Nike, Walmart si General Motors care si-au mutat fabricile de productie in locuri unde puteau plati muncitorii cu mult mai putin decat in tarile dezvoltate. Acest proces de cautare a celei mai bune locatii de exploatat a devenit cunoscut drept "cursa catre fund" - gaura neagra pe care economistii o incurajeaza cu calm drept "avantaj comparativ".

O economie noua

Un studiu din 2002 condus de economistul Robert Pollin a descoperit ca preturile de vanzare la hainele din Statele Unite ar trebui sa creasca doar cu 1,8% pentru a acoperi o crestere de 100% a salariilor muncitorilor din sweatshop-urile mexicane.

Cu alte cuvinte, pretul rochiei de 175 de lire a lui Kate ar creste la 178,15 lire, iar banii aditionali ar dubla salariile persoanelor care au facut-o. Asta este in special important in lumina unui studiu din 1999, facut de Biroul National pentru Cercetare Economica, care a descoperit ca consumatorii sunt dornici sa plateasca 15% in plus pentru un obiect de 100$ si 28% mai mult pentru un obiect de 10$ - daca este fabricat in "conditii bune de munca".

Aceasta arata faptul ca companiile nu sunt nevoite sa foloseasca sweatshop-urile pentru a castiga profit, asa cum muncitorii din lumea a treia nu trebuie sa fie suficient de disperati sa lucreze in sweatshop-uri. Niciunul din aceste lucruri nu este natural sau inevitabil, in ciuda faptului ca entuziastii sweatshop-urilor sunt atat de dornici sa ne convinga.

Concluziile absurde ale lui Sach si Krugman ca ar trebui sa promovam sweatshop-urile ca solutie a problemei saraciei mondiale deriva dintr-o lipsa profunda a perspectivei istorice. Este rusinos ca evanghelistii cei mai apreciati ai economiei progresive nu au nimic mai bun de oferit decat o lume de sweatshop-uri justificate sub banerul "libertatii pietei" si a avantajului comparativ. Este tragic faptul ca aceasta a devenit o viziune utopica a lumii noastre.

Cateva schimbari esentiale asupra regulilor comertului global ar crea o lume in care sweatshop-urile nu trebuie sa existe. Daca tarile in curs de dezvoltare ar avea permisiunea de a impune tarife de import pentru a proteja agricultura de scara mica si ar impune reglementari ale muncii pentru a se asigura ca fiecare cetatean cu putere de munca ar castiga un salariu de trai, conceptul de sweatshop ar fi complet inutil.

Desigur, daca muncitorii care fac pantofi, haine si electronice pentru consumatorii occidentali ar castiga salarii decente, asta ar insemna ca noi toti am plati putin mai mult pentru acele obiecte, iar companiile ar face ceva mai putin profit. Dar redistribuirea venitului in acest fel nu ar fi deloc ceva rau, avand in vedere nivelele actuale fara precedent de inegalitate sociala: cei mai bogati din populatia lumii - care reprezinta procentul de 1% - controleaza 40% din bogatia lumii, in timp ce cei mai saraci - in procent de 50% - controleaza doar 1%.

Contra-argumentul arata ca daca conditiile de munca ar deveni prea umane si salariile prea decente intr-o tara, atunci companiile se vor muta in state mai primitoare, daunand PIB-ului si lasand saracii cu mai putine optiuni de angajare. Asta ar putea fi rezolvata cu o lege internationala a salariului minim (punand o limita la cursa catre fund) si un sistem de cote de comert care sa canalizeze investitia straina directa unde este necesara pentru eradicarea saraciei si nu unde forta de munca este cea mai exploatabila. In plus, statele pot ajuta la crearea de joburi bune pentru cetatenii lor, protejand industriile locale in crestere si implementarea unor programe de substituire a importurilor.

Asemenea politici au mai fost incercate. Statele Unite, Marea Britanie si aproape orice putere economica majora au fost construite chiar pe aceste principii si era o practica standard pentru multe tari in curs de dezvoltare care ieseau din colonialism in 1960. Daca lumea in curs de dezvoltare ar reinstaura aceste politici - dand timpul inapoi inainte de ajustarea structurala - ar putea creste semnificativ numarul local de angajati si s-ar genera 460 de miliarde de dolari in plus pe an in PIB peste nivelele curente. Dar asemenea reforme ar cere confruntarea cu interesele inradacinate ale statelor si corporatiilor care controleaza politica de comert global pentru beneficiul lor .

Sweatshop-urile sunt intr-adevar preferabile saraciei. Dar in loc sa consideram saracia drept ceva inerent, ar trebui sa ne intrebam ce anume o produce - politicile care duc oamenii la disperare. Sweatshop-urile sunt o solutie usoara si fara efort intelectual si au sens doar daca dorim sa ne aplecam in fata "eficientei pietei" si sa acceptam exploatarea ca ratiune economica.

Avem nevoie de un stil nou de economie, una care sa gandeasca dincolo de granitele limitate ale ideologiei neoliberale si sa faca un efort sa construiasca o lume mai umana si mai democratica. Intrebarea nu este daca avem capacitatea de a face acest lucru, ci daca avem curajul.

---------------------

Jason Hickel, colaborator la Foreign Policy in Focus, este doctor in antropologie la Universitatea din Virginia si in prezent activeaza la London School of Economics. Cercetarea sa este centrata pe comert, dezvoltare si conflictul politic din Africa sub-sahariana. www.fpif.org.