Războiul din estul Ucrainei continuă: cel puţin 34 de morţi în Sloviansk

Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a declarat, marţi, că 30 de paramilitari pro-Rusia şi patru soldaţi ucraineni au fost ucişi în conflictelor din oraşul Sloviansk de luni, conform Kiev Post.
Forţele speciale ucrainene în Sloviansk, Ucraina. 25 aprilie 2014. (youtube.)
P. P.
06.05.2014

Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a declarat, marţi, că 30 de paramilitari pro-Rusia şi patru soldaţi ucraineni au fost ucişi în conflictelor din oraşul Sloviansk de luni, conform Kiev Post.

Informaţiile au fost respinse de către liderul grupurilor de paramilitari pro-Rusia din Ucraina, ofiţerul Directoratului de Informaţii al Armatei Ruse, Igor Gerkin, care a precizat că numai cinci paramilitari au murit în timpul conflictului cu trupele Kievului.

”Numai cinci oameni au fost omorâţi dintre care doi sunt comandanţi de grup. Erau cei mai experimentaţi în război”, a declarat Girkin pentru presa rusă, adăugând că alţi 13 paramilitari au fost răniţi.

Luni, Girkin declarase că au fost ucişi 10 paramilitari pro-Rusia şi alţi 12 au fost răniţi.

Considerat de Kiev şeful operaţiunilor ruse din Ucraina, Girkin a negat că are 800 de paramilitari în Sloviansk, precizând că are aproximativ 50 soldaţi.

Oficialii de la Kiev au anunţat că 30 de paramilitari pro-Rusia au fost ucişi, în timp ce armata ucraineană a pierdut patru soldaţi.

Marţi dimineaţă, aeroportul din Doneţk, regiunea principală a conflictului cu Rusia, a fost închis.

Un al patrulea elicopter militar ucrainean a fost lovit, luni, în apropiere de Sloviansk, dar piloţii acestuia au supravieţuit, a anunţat ministerul ucrainean de Interne.

Autorităţile de la Kiev au mobilizat o divizie a forţelor speciale în regiunea Odesa pentru a contracara operaţiunile separatiste ale serviciilor secrete ruse.

Armata ucraineană au avansat timp de trei zile asupra oraşului Sloviansk, cel mai aprins punct al conflictului, forţând forţele pro-Rusia să se retragă în centrul oraşului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor