Război informaţional: TASS susţine că Bruxelles-ul "declară război" liderilor europeni care îl susţin pe Trump

Bruxelles-ul poartă un război împotriva liderilor europeni care îl susţin în mod deschis pe preşedintele american Donald Trump, a declarat Serviciul rus de Informaţii Externe (SVR), citat de agenţia de ştiri a Moscovei, TASS.
„Conform datelor disponibile, birocraţia europeană a declarat război „liderilor nesistemici” care îl susţin deschis pe preşedintele american Donald Trump şi refuză să urmeze instrucţiunile elitelor liberale conducătoare ale UE”, a declarat biroul de presă al SVR într-un comunicat.
Potrivit SVR - echivalentul SIE al Rusiei - „Bruxelles-ul este extrem de îngrijorat că noul lider american ar putea slăbi suprastructura globalistă europeană şi se bazează în această activitate pe lideri conservatori cu orientare naţională, precum premierul ungar Viktor Orban, premierul slovac Robert Fico şi candidatul la preşedinţia României Călin Georgescu”.
Conducerea Uniunii Europene se află în mod evident în spatele deciziei de a aduce acuzaţii împotriva candidatului la preşedinţia României, Călin Georgescu, a subliniat SVR.
„Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a jucat un rol-cheie în recunoaşterea ca nevalabile a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale din România, a cerut autorităţilor actuale de la Bucureşti să îi interzică lui Georgescu să participe la turul al doilea din mai. Ea a avertizat că dacă acest reprezentant al „forţelor nesistemice” îşi continuă campania electorală, Uniunea Europeană va restricţiona accesul României la fondurile sale”, se arată în comunicat.
Comunicatul SVR repetă unele puncte ale naraţiunii false a Kremlinului, care sunt transmise pe canalele oficiale mass media de la începutul invaziei în Ucraina.
„Elita totalitar-liberală europeană se teme în mod clar de o 'cotitură conservatoare' în Europa sub influenţa lui Trump”, a subliniat SVR, adăugând că «Bruxelles-ul nu economiseşte resurse în încercările sale de a implementa un astfel de scenariu».
„După un atac asupra lui Georgescu, este foarte probabil că mainstream-ul liberal european să facă noi încercări de a înăbuşi disidenţa în UE. Principala lor ţintă va fi Ungaria, ca 'bastion al conservatorismului european', iar un bun pretext vor fi viitoarele alegeri parlamentare din această ţară de anul viitor”, a conchis SVR.