Deputaţii opoziţiei sârbe aruncă grenade fumigene în parlament

Deputaţii opoziţiei sârbe au aruncat marţi grenade fumigene şi gaze lacrimogene în interiorul parlamentului, în semn de opoziţie faţă de politicile guvernului şi de susţinere a studenţilor care protestează, a arătat o transmisie în direct.
Demonstraţiile provocate de prăbuşirea acoperişului unei gări, care a ucis 15 persoane în urmă cu patru luni, s-au transformat în cea mai mare ameninţare la adresa guvernului sârb.
La sesiunea legislativă, după ce coaliţia de guvernământ condusă de Partidul Progresist Sârb (SNS) a aprobat ordinea de zi, unii politicieni din opoziţie au fugit de pe locurile lor către preşedintele parlamentului şi s-au încăierat cu agenţii de securitate.
Alţii au aruncat cu grenade fumigene şi gaze lacrimogene, televiziunile în direct arătând fum negru şi roz în interiorul clădirii.
Preşedinta Camerei Deputaţilor, Ana Brnabic, a declarat că doi deputaţi au fost răniţi, unul dintre aceştia, Jasmina Obradovic, din partidul SNS, suferind un accident vascular cerebral şi aflându-se în stare critică. „Parlamentul va continua să lucreze şi să apere Serbia”, a declarat ea în cadrul sesiunii.
Parlamentul trebuia să adopte marţi o lege privind creşterea fondurilor pentru universităţi - una dintre principalele revendicări ale studenţilor care blochează facultăţile din decembrie.
Parlamentul ar fi trebuit, de asemenea, să ia act de demisia prim-ministrului Milos Vucevic. Însă alte puncte înscrise pe ordinea de zi de coaliţia de guvernare au provocat furia opoziţiei.