Rata solvabilităţii la nivelul sectorului bancar s-a aflat la 14,7% în iunie

Epoch Times România
18.09.2012

Rata solvabilităţii la nivelul sectorului bancar s-a menţinut, începând cu anul 2009, pe un palier adecvat, de aproximativ 15%, aceasta situându-se la nivelul de 14,7% în iunie 2012, se arată în raportul BNR asupra stabilităţii financiare.

Banca Naţională a României (BNR) a lansat ediţia a şaptea a Raportului asupra stabilităţii financiare. Documentul evaluează soliditatea sistemului financiar românesc pe parcursul anului 2011 şi în prima parte a anului 2012, analizează interacţiunea sistemului cu economia reală şi cu mediul extern şi identifică principalele provocări la adresa stabilităţii financiare pentru perioada următoare.

"Rata solvabilităţii la nivelul sectorului bancar s-a menţinut, începând cu anul 2009, pe un palier adecvat, de aproximativ 15%, aceasta situându-se la nivelul de 14,7% în iunie 2012, în condiţiile în care pragul reglementat în Uniunea Europeană este de 8%, iar nivelul prudenţial minim vizat de BNR de la debutul crizei financiare internaţionale este de 10%", se spune în raport.

Potrivit rapotului, indicatorul solvabilităţii pentru grupa băncilor greceşti s-a situat permanent peste nivelul mediu al sectorului bancar. Calitatea superioară a capitalului la nivel agregat este evidenţiată de nivelul ridicat al ratei fondurilor proprii de nivel 1 (13,7 la sută în iunie 2012, valoare apropiată de rata solvabilităţii). Fondurile proprii de nivel 1 reprezintă nucleul surselor proprii din punct de vedere al îndeplinirii criteriilor permanenţei fondurilor, evaluării credibile a acestora şi capacităţii de absorbţie a pierderilor.

Totodată, provizionarea creditelor a rămas permanent la valori corespunzătoare acoperirii riscurilor aşteptate din activitatea de creditare.

Poziţia de lichiditate a băncilor a fost adecvată, iar ajustarea finanţării de la băncile-mamă (care asigură cea mai mare parte a finanţării externe) s-a realizat ordonat, continuându-se procesul de reducere treptată a dependenţei băncilor româneşti de finanţarea externă (de la 22,5 la sută în total pasive în decembrie 2010 la 22,3 la sută în decembrie 2011, respectiv la 20,6 la sută în iunie 2012), în paralel cu îmbunătăţirea structurii pe maturităţi (resursele pe termen mediu şi lung reprezentau peste 68 la sută din totalul finanţării externe a băncilor la finele lunii iunie 2012).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor