Putna, pavăza noastră
Conform tradiţiei, la leatul 1466, voievodul Ştefan cel Mare, poftind să înalţe un lăcaş de cult, a tras cu arcul de pe un deal aflat în stânga actualei Mânăstiri Putna, Dealul Crucii, marcat astăzi cu o cruce de piatră, hotărând ca, unde va cădea săgeata, acolo să fie ridicată şi biserica. În anul 1481, era terminată construcţia mânăstirii, aceasta fiind prevăzută şi cu incintă fortificată.
La leatul 1484, un incendiu a prăpădit în parte Mânăstirea Putna. Însă voievodul a refăcut-o până în 1498. În 1653, tâlharii conduşi de ucraineanul Timus Hmelniţki au prădat biserica, au luat acoperişul de plumb, au ars zugrăveala pentru a extrage aurul cu care era poleită şi au dărâmat zidurile cu nădejdea că vor găsi comori ascunse. Apoi, pe vremea domniilor lui Gheorghe Ştefan şi Istratie Dabija, biserica a fost reconstruită cam pe aceleaşi temelii, dar în stilul arhitectonic al epocii. Astfel, pe din afară, elementele arhitectonice sculptate în piatră – torsade, şiruri de cărămizi zimţate şi altele – sunt specifice veacului al XVII-lea.
În vara anului 1691, Mânăstirea Putna a fost din nou incendiată de polonezi şi cazaci conduşi de regele Ioan Sobieski, pentru a-i determina pe călugări să predea turnul tezaurului. Cutremurul din anul 1739 i-a produs stricăciuni lăcaşului, afectând şi zidurile de incintă, cele patru turnuri, clopotniţa şi turnul porţii. Mitropolitul Iacov Putneanul a avut grijă, între 1757 şi 1760, de refacerea ansamblului, consolidând zidurile de incintă, ale clopotniţei şi ale bisericii; tot el a refăcut turnul porţii, a reconstituit în stil baroc tamburul turlei de pe naos, a reparat acoperişul, a înlocuit pardoseala şi a realizat un nou iconostas, care s-a păstrat până astăzi.
Atât pentru informaţii, cât şi pentru frumuseţea vechii limbi româneşti, se cuvine să recitim un fragment din ”O samă de cuvinte”, a cronicarului Ion Neculce: ”Ştefan-vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mânăstirea Putna, au tras cu arcul Ştefan-vodă dintr-un vârvu de munte ce este lângă mânăstire. Şi unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariu. Şi este mult locu de unde au tras până în mânăstire. Pus-au şi pe tri boiernaşi de au tras, pre vătavul de copii şi pre doi copii din casă. Deci unde au cădzut săgeata vătavului de copii au făcut poarta, iar unde au cădzut săgeata unui copil din casă au făcut clopotniţa.
Iar un copil din casă dzicu să fie întrecut pre Ştefan-vodă şi să-i fie cădzut săgeata întru deluşel ce să cheamă Sion, ce este lângă mânăstire. Şi este sămnu un stâlpu de piatră. Şi dzic să-i fie tăiat capul acolo. Dar întru adevăr nu să ştie, numai oamenii aşe povestescu. Fost-au bisericuţă de lemnu întru acel deluşel şi s-au răsipit, fiind de lemnu. Şi aşe au fost făcut mânăstirea de frumoasă, tot cu aur poleită, zugrăvală mai mult aur decât zugrăvală, şi pre dinlăuntru şi pre denafară, şi acoperită cu plumbu.
Şi dzicu călugării să fie fost făcut şi sfeşnicile cele mari şi cele mici şi policandru şi hora tot prisne de argint, şi pe urmă să li fie luat un domnu şi să fie făcut alteli de sprije, care le-am apucat şi noi. Iar stricându-sa un clopot mare la mânăstire şi făcând călugării clopotul a doa oară, au pus aceste toate ce scriu mai sus în clopot, ca să fie mai mare. Lăsat-au Ştefan-vodă cel Bun la Mânăstirea Putna, după moartea lui, arcul lui şi un pahar, ce vorbie călugării la mânăstire că este iaspis, ce era în chipul marmurii albe şi al farfurii, ca să fie întru pomenire la sfânta mânăstire. Şi arcul l-au fost trăgând cu vârtej.
Şi la vremea lui Constantin Cantemir-vodă, fiind răscoale, au vinit nişte cazaci cu leşi, cu moldoveni joimiri, vrând să jecuiască. Deci au dzis călugărilor să de turnul, că nu vor lua a mânăstirii nemică. Iar călugării necredzând, nu vre să de turnul. Iar acei cazaci cu leşi cu moldoveni îndată au aprinsu mânăstirea, iar călugării, văzând că aprind mânăstirea, îndată au dat turnul. Atunce, îndată, avându puşci de apă, acei cazaci, leşi şi moldoveni au stânsu focul. Deci atunce au jecuit tot din turnu ce au fost a boieri şi a neguţitori, iar a mânăstirii n-au luat nemică, fără numai arcul lui Ştefan-vodă.
Iar paharul au fost până la a triie domnie a lui Mihai Racoviţă-vodă. Şi scoţându-l din turnu un egumen, pre anume Misail Chisiliţă, şi vrând să să fălească, au băut la masă cu acel pahar a lui Ştefan-vodă, cu nişte slugi boiereşti, ce era zlotaşi. Şi bând mult cu acel pahar, s-au îmbătat şi, fiind beţi, au stricat un lucru scumpu domnescu şi de minune ca acela”.
Biserica Mânăstirii Putna, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, are un plan treflat şi este compartimentată astfel: pridvor închis, pronaos, gropniţă, naos, cu abside laterale şi altar. Trecerea din pridvor în pronaos şi din pronaos în gropniţă se face prin uşi dispuse în ax, împodobite cu chenare în stil gotic. Între gropniţă şi naos se află trei stâlpi octogonali pe care se sprijină trei arcade.
În partea dreaptă a gropniţei, sub un baldachin, se află mormântul viteazului ctitor, voievodul Ştefan cel Mare, acoperit cu o lespede din marmură albă de Cararra, cioplită în timpul vieţii domnitorului, fapt care ar explica lipsa anului morţii. Deasupra mormântului, o candelă stă mereu aprinsă. În faţă se găseşte lespedea de pe mormântul ultimei sale soţii, Maria Voichiţa. În stânga gropniţei, tot sub un baldachin, se află mormântul celei de-a doua soţii a lui Ştefan cel Mare, Maria de Mangop; alături se află cele ale doi dintre fiii lui Ştefan – Bogdan şi Petru.
În pronaos se odihnesc Bogdan Voievod, Maria – fiica lui Ştefan Voievod, Ştefăniţă Vodă şi Doamna Maria, întâia soţie a lui Petru Rareş. În pridvor sunt înmormântaţi mitropolitul Teoctist I, cel care l-a încoronat pe Ştefan cel Mare, şi mitropolitul Iacov Putneanul. Turnul-tezaur, ridicat în 1481 pe latura de Apus a mânăstirii, s-a păstrat în forma originală: înalt de 18 m, în stil gotic, cu parter în plan pătrat şi trei caturi octogonale. Fiecare latură are 9 m lungime, zidurile fiind mai groase de 2 m; este întărit cu patru contraforturi. Accesul la primul etaj se făcea printr-o scară mobilă, retrasă în caz de asediu; de la acest etaj se urcă pe o scară spiralică din piatră.
Turnul porţii de intrare, construit în anul 1481, a fost restaurat de mitropolitul Iacov Putneanul, care i-a dat forma actuală; turnul clopotniţei a fost ridicat în anul 1886. În catul din turnul zidit la anul 1757, în vremea domniei voievodului Constantin Racoviţă, au înnoptat, în anul 1871, Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi alţi participanţi la Marea Serbare de la Putna; de aceea, această construcţie se numeşte ”Turnul Eminescu”.
Muzeul Mânăstirii Putna prezintă la parter piese descoperite cu prilejul cercetărilor arheologice şi al lucrărilor de restaurare, documente şi manuscrise; la etaj sunt expuse diferite obiecte de patrimoniu, ce ilustrează arta veacurilor XV – XVI, între care Tetraevanghelul de la Humor, din 1473, acoperăminte de mormânt – şi cel al Mariei de Mangop – obiecte de cult şi altele; a fost restaurat de Iacov Putneanul, care i-a dat forma actuală; turnul-clopotniţă a fost ridicat în anul 1886.
Chilia lui Daniil Sihastru se află la o depărtare de 1,5 km de satul Putna. Aici a trăit pustnicul Daniil, duhovnicul lui Ştefan cel Mare, înainte de construirea mânăstirii, după care s-a mutat la Voroneţ, unde a şi fost înmormântat. Într-o stâncă se află o bisericuţă săpată manual, care reproduce planul unei biserici, cu pronaos, naos şi altar, iar sub bisericuţă se află chilia extrem de austeră a monahului Daniil Sihastru.
Putna nu este doar un monument istoric şi de artă, ci este un monument al sufletului românesc. Este pavăza orgoliului nostru naţional.
