Putin devine soluţia / Franţa şi Rusia îşi intensifică cooperarea împotriva Statului Islamic

Franţa şi Rusia au căzut de acord să îşi intensifice cooperarea militară în lupta desfăşurată împotriva militanţilor jihadişti ai Statului Islamic ce activează în Siria.
Preşedintele rus, Vladimir Putin. (Captură Foto)
Epoch Times România
18.11.2015

Acordul a fost încheiat după o conversaţie telefonică între preşedintele francez Francois Hollande şi omologul său rus Vladimir Putin, a anunţat Kremlinul într-o declaraţie publicată marţi.

“Cei doi lideri şi-au concentrat atenţia pe cooperarea bilaterală şi multilaterală în privinţa combaterii terorismului”, a susţinut declaraţia. “Acest lucru include legături mai apropiate şi operaţiuni comune între centrele de comandă militare şi serviciile de informaţii ale Rusiei şi Franţei în Siria.”

Conform declaraţiei, după conversaţie, Putin a ordonat Marinei ruse să stabilească contactul cu un grup maritim francez condus de portavionul Charles de Gaulle, care va porni spre Siria la sfârşitul acestei săptămâni.

“Grupul maritim francez, condus de un portavion, va ajunge în curând în zona voastră de operaţiuni. Trebuie să creăm un contact direct cu acesta şi să îl tratăm ca pe un aliat”, a declarat Putin, adăugând: “Trebuie să dezvoltăm un plan comun de acţiune, atât pentru operaţiunile navale cât şi pentru cele aeriene”.

Declaraţia a mai susţinut că Putin şi Hollande se vor întâlni în 26 noiembrie.

Bombardierele ruseşti de rază lungă se alătură luptei

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunţat că flota rusească de bombardiere strategice a început să atace ţinte ale militanţilor jihadişti din Siria.

“Desfăşurăm o campanie masivă de lovituri aeriene împotriva ţintelor Statului Islamic în Siria. Ne-am dublat acum numărul de misiuni, ceea ce ne permite să desfăşurăm operaţiuni în întreaga ţară”, a susţinut ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu cu ocazia unei întâlniri a Consiliului de Securitate de la Moscova.

El a adăugat că bombardierele strategice ruseşti Tu-95, Tu-22 şi Tu-160 s-au alăturat operaţiunilor din Siria.

Tot marţi, Ministerul rus al Apărării a publicat materiale video cu bombardierele sale în timp ce desfăşoară misiuni deasupra Siriei.

Rusia şi-a lansat campania de atacuri aeriene împotriva Statului Islamic în Siria la 30 septembrie, după ce guvernul din Damasc a cerut acest lucru.

Dar până recent, SUA şi aliaţii săi, care desfăşoară o campanie separată de lovituri aeriene împotriva aceluiaşi grup jihadist, au acuzat Moscova că operaţiunile sale militare din ţara arabă urmăresc mai degrabă să consolideze poziţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, adăugând că loviturile aeriene ruseşti au vizat mai degrabă poziţii ale rebelilor moderaţi susţinuţi de americani şi mai puţin ale Statului Islamic.

Franţa este necruţător cu Statul Islamic

Marţi seara, ministrul francez al Apărării Jean-Yves le Drian a anunţat că 10 avioane de luptă franceze au desfăşurat raiduri asupra ţintelor Statului Islamic în Siria.

El a adăugat că, după sosirea portavionului Charles de Gaulle în zonă, Franţa va dispune de un total de 36 de avioane de luptă în regiune.

Avioanele de luptă franceze au desfăşurat în 15 noiembrie primele lovituri aeriene împotriva poziţiilor din Raqqa ale grupului jihadist Statul Islamic, la două zile după atacurile din Paris care ar fi fost revendicate de jihadişti şi în timpul cărora au fost ucişi 132 de oameni şi răniţi alţii aproximativ 350.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor