Producătorii agricoli afectaţi de zăpezile din ianuarie-februarie ar putea primi până la 7.500 euro

Epoch Times România
03.04.2012

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a întocmit un proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea de sume compensatorii producătorilor agricoli afectaţi de zăpezile din ianuarie - februarie 2012, ajutorul maxim pe care îl poate primi un beneficiar fiind de 7.500 euro.

"Ca urmare a căderilor masive de zăpadă din lunile ianuarie - februarie 2012, suprafeţe semnificative de spaţii protejate, respectiv sere şi solarii, au fost afectate în ceea ce priveşte materialele de rezistenţă şi cele de acoperire. La solicitarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, direcţiile agricole judeţene au realizat inventarierea şi evaluarea pagubelor. Din centralizarea datelor, situaţia se prezintă astfel: au fost afectaţi peste 2.950 producători agricoli, din care 79 sunt deţinători de sere au fost afectate sere şi solarii din 31 judeţe, la nivelul materialelor de acoperire pentru sere şi solarii s-au înregistrat următoarele pagube: 1.356.699 mp geam pentru sere spart şi 2.556.512 mp folie plastic pentru solarii ruptă", se arată arată într-un comunicat.

Pentru a reduce impactul acestor pierderi asupra activităţii producătorilor de legume, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru alocarea de sume compensatorii prin acordarea unui ajutor de minimis care să compenseze valoarea estimativă a pagubelor produse la materialele de acoperire a spaţiilor protejate.

Ajutorul se acordă în conformitate cu regulamentul CE nr.1535/2007, iar cuantumul maxim nu depăşeşte echivalentul în lei a 7.500 euro pe beneficiar , adică 33.000 lei.

Schema de ajutor de minimis se acordă următoarelor categorii de beneficiari: A. Producători agricoli - persoane fizice, B. Producători agricoli - persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice etc. Prin schema de minimis se propune un cuantum de 18 lei/mp pentru geam şi 2,25 lei/mp pentru folie plastic pentru producătorii agricoli persoane fizice şi de 24 lei/mp pentru geam şi 3 lei/mp pentru folie plastic pentru celelalte categorii de beneficiari: .

"MADR încurajează asocierea agricultorilor în grupuri de producători. De asemenea, MADR alocă sume compensatorii la valoarea reală a pieţei pentru producătorii agricoli cu statut juridic. Pentru producătorii agricoli persoane fizice, cuantumul sumelor compensatorii alocate este diminuat cu 25%, dat fiind că aceştia nu sunt plătitori de TVA", se mai spune în comunicat.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, reglementată prin această hotărâre, sunt de 8,52 milioane lei (circa 1,9 milioane euro) şi se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare acordate MADR.

Proiectul de Hotărâre de Guvern se află în proces de avizare în regim de urgenţă la ministerele avizatoare. Termenul limită de depunere a cererilor de sprijin financiar la direcţiile agricole judeţene este 29 iunie 2012, dată după care vor fi făcute plăţile către beneficiari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor