Asociaţia Platforma Civică cere Guvernului să facă publice prevederile contractului cu compania Chevron
alte articole
Reprezentanţii Asociaţiei Platforma Civică cer Guvernului să facă publice prevederile contractului cu Chevron privind exploatarea gazelor de şist, subliniind că nu a existat o dezbatere publică, înainte de concesionare.
"Ce se întâmplă la Bârlad, unde vorbim deja de domeniul public, afectează cetăţenii. Nu a existat un proces consultativ înainte de concesionarea pentru exploatarea gazelor de şist. Înainte de a acţiona, Guvernul ar trebui să cunoască părţile bune şi rele ale intervenţiei. Este important ca Guvernul să dea dovadă de responsabilitate şi de respect faţă de cetăţeni, care sunt şi contribuabili, şi trebuie informaţi în legătură cu exploatarea. Cerem să se facă publice acordurile, detaliile şi prevederile legate de exploatare, dar şi justificarea clasificării acestui contract", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Platforma Civică, Edit Gyenge, în cadrul unei conferinţe de presă.
Asociaţia Platforma Civică susţine în acelaşi timp acţiunile grupului de iniţiativă din Bârlad, care a strâns 25.000 de semnături pentru o petiţie împotriva exploatării gazelor de şist prin tehnologia fracturării hidraulice.
Grupul de iniţiativă este format din fostul ofiţer de armată, Neculai Rotaru, protopul Bârladului Vasile Lăiu, avocatul Dumitru Boroş şi inginerul Ovidiu Tiron. Aceştia au iniţiat o campanie de strângere de semnături pentru o petiţie împotriva expoloatării gazelor de şist prin tehnologia fracturării tehnologice.
Nicolae Rotaru, unul din membrii grupul de iniţiativă, a precizat în cadrul conferinţei că, din informaţiilor lor, grupul Chevron este de scord cu publicarea contractului.
"Platforma Civică atrage atenţia asupra lipsei de responsabilitate din partea Guvernului în ceea ce priveşte încheierea acordurilor petroliere de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare între Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale şi Chevron. Executivul trebuie să dea hotărâri în limitele conferite de Constituţie pentru a nu înlocui domnia legii cu domnia reglementării administrative. Platforma Civică punctează asupra importanţei transparentizării procesului prin prezentarea publică a prevederilor acordurilor petroliere de concesiune pentru exploatare", au precizat reprezentanţii asociaţiei.
De asemenea, asociaţia atrage atenţia asupra necesităţii procesului de consultare a societăţii civile şi a locuitorilor zonelor vizate, dar şi asupra necesităţii informării corecte a acestora din urmă cu privire la exploatarea gazelor de şist.
Un grup de iniţiativă din Bârlad şi Asociaţia Platforma Civică vor organiza pe 26 aprilie un miting împotriva exploatării gazelor de şist, la care vor participa între 10.000 şi 15.000 de persoane, luni fiind depusă la Guvern, Parlament şi Preşedinţie o petiţie cu 25.000 de semnături.
La miting vor partipa cetăţeni din Bârlat şi zonele limitrofe, dar şi din Neamţ, Bacău şi Suceava.
"Prin petiţia noastră cerem să se impună Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minierale renunţarea la acordul de concesionare, să se aprobe cât mai curând o lege care să interzică explotarea gazelor de şist, destituirea preşedintelui ANRM care a respins o dezbatere publică a proiectului, susţinând astfel interesele unei corporaţii", a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă Boroş, Neculai Rotaru.
Acesta a arătat că sunt deja state europene, cum ar fi Franţa şi Bulgaria, care au interzis explotarea gazelor de şist, existând pericolul privind creşterea explozivă a bolilor ale sistemului nervos, respitaro, de piele, dar şi a cancerului.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat vineri că are mari rezerve în privinţa aprobării exploatării gazelor de şist, pentru că aceasta presupune utilizarea unor cantităţi "enorme" de apă şi implică riscuri seismice.
El a spus că Chevron nu numai că nu are niciun fel de aviz de mediu, dar în momentul de faţă doar s-a acordat un acord petrolier în care nu se precizează despre ce este vorba.
Cele trei acorduri petroliere semnate de Chevron şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), prin care compania vrea să extragă gaze neconvenţionale, au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial, după ce au fost aprobate de Guvern în şedinţa de săptămâna trecută.
Gigantul Chevron şi-a exprimat intenţia de a explora şi extrage gaze de şist din aceste perimetre, situate în sud-estul ţării şi denumite Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti. Chevron a câştigat aceste concesiuni în cadrul unei licitaţii internaţionale organizate de ANRM în vara anului 2010.
Chevron este a doua mare companie petrolieră americană, după ExxonMobil.
În toate această perioadă acordurile petroliere au fost negociate, semnate de companie şi ANRM şi apoi aprobate de Guvern, după ce a fost primit avizul ministerelor implicate: Economiei, Finanţelor, Mediului şi Transporturilor - acesta din urmă pentru ca perimetrele să nu se afle pe traseul viitoarelor autostrăzi.
Chevron mai deţine un perimetru la Bârlad, cumpărat de la firma Regal Petroleum, care obţinuse licenţa în cadrul unei runde mai vechi de concesiuni, în 2004. La Bârlad, compania a făcut deja prospecţiuni pentru a găsi gaze neconvenţionale.
În România şi în Europa, în general, sectorul gazelor de şist este abia la început şi s-au făcut câteva explorări doar în Polonia. Însă presa internaţională a relatat, citând studii de specialitate, că tehnologia folosită este poluantă.
Gazele de şist sunt tot gaze naturale, dar care se găsesc în roci dure. Aşadar este nevoie ca aceste roci să fie sparte pentru a fi degajat gazul, iar în acele fisuri se introduc apă şi alte substanţe chimice.
Peste cinci mii de bârlădeni au protestat la finele săptămânii trecute în faţa primăriei din oraş împotriva exploatării gazelor de şist.
În plus, un grup de 10 deputaţi şi senatori au iniţiat un proiect de lege prin care este interzisă explorarea şi extracţia de hidrocarburi prin metoda fisurării hidraulice.
În SUA, gazele de şist au luat o amploare deosebită în ultmii ani şi asigură în prezent circa 25% din consumul de gaze al americanilor.