Nuclearelectrica ar fi câştigat din tranzacţia cu Mittal, a lipsit avizul ANRE, afirmă Săndulescu
alte articole
Nuclearelectrica ar fi câştigat în plus 50 de lei pe MWh dacă ar fi vândut energie combinatului ArcelorMittal, însă ANRE nu a avizat scoaterea din segmentul reglementat a unei cantităţi de energie, a declarat luni Alexandru Săndulescu, director general în Ministerul Economiei.
"Nuclearelectrica nu avea energie disponibilă pentru a răspunde ofertei celor de la Mittal, singura şansă era ca ANRE să reducă cantitatea de energie livrată în regim reglementat, adică 75% din producţia ei. Era nevoie ca ANRE să scoată din reglementat 1,5 TWh, iar Nuclearelectrica să dea doar 63-65% în coşul reglementat, faţă de 75% în prezent", a explicat Săndulescu.
El a arătat că tranzacţia cu Mittal ar fi fost benefică pentru Nuclearelectrica, întrucât preţul din coşul reglementat era mai mic decât cel oferit de Mittal.
"Nuclearelectrica ar fi câştigat cam 50 de lei pe MWh în plus. Eu am privit această tranzacţie ca pe o oportunitate pentru Nuclearelectrica", a mai spus oficialul.
"Scoaterea acestei energii din coşul reglementat e posibilă. Am luat în calcul această idee, au fost discuţii inclusiv la nivelul ANRE, dar apoi a început campania mediatică şi am renunţat", a completat Săndulescu.
În urmă cu două săptămâni, ArcelorMittal a depus o ofertă pe OPCOM pentru a cumpăra o cantitate mare de energie, 3,1 TWh, pentru doi ani, la un preţ mai mic decât media pieţei.
Preţul nu era ferm, cum s-a întâmplat până acum pe bursa OPCOM, ci rezultat dintr-o formulă, iar preţul ar fi variat astfel între 170 şi 180 de lei pe MWh.
Declaraţiile lui Săndulescu confirmă informaţii publicate de NewsIn în urmă cu două săptămâni. Surse din domeniu au declarat, la acea dată, pentru NewsIn, că Nuclearelectrica ar fi trebuit să răspundă la oferta celor de la ArcelorMittal, însă producătorul de energie nu a primit avizul ANRE pentru a scoate o parte din această cantitate de energie din coşul reglementat.
"În aceste condiţii, ArcelorMittal nu are decât să se descurce cum poate", a adăugat Săndulescu.
Joia trecută, după ce aranjamentul cu Nuclearelectria a eşuat, oficialii ArcelorMittal s-au întâlnit cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
"Premierul a remarcat angajamentul pe termen lung al ArcelorMittal, precum şi rolul important pe care combinatul îl joacă, şi din punct de vedere social, la Galaţi. De asemenea, a subliniat faptul că depăşirea tuturor provocărilor actuale se poate face utilizând cadrul de piaţă funcţional", se arată în comunicatul emis de Guvern în urma întâlnirii.
"Reprezentanţii grupului Arcelor Mittal au reconfirmat interesul pe termen lung al prezenţei lor operaţionale în România şi rolul strategic pe care îl are combinatul de la Galaţi în perspectiva dezvoltării pieţei în zona Mării Negre. De asemenea, au prezentat evoluţia economică a combinatului în ultimii ani, în contextul crizei economice internaţionale, precum şi provocările economice cu care trebuie să se confrunte în această perioadă", se mai spune în comunicat.